Când am auzit pentru prima dată de Star Trek: The Next Generation – Mirror Broken, mi s-a părut interesant. Dar în clipa în care am văzut pe net un preview în care Picard, super agresiv și plin de mușchi, schimba pumni cu Riker, am zis: “Acesta este comicsul Star Trek pe care îl aștept din adolescență“. Așa că am investit în el câțiva euroi și am savurat o poveste amuzantă, bine desenată și captivantă. O poveste cu adevărat Star Trek.
După ce am terminat “Dans la abator”, am simțit nevoia să mă “curăț“ din punct de vedere literar de mizeria ce există în oameni. Și nu știu ce a fost în capul meu de am cerut ajutorul lui Jack Reacher și din lac am căzut în puț. Să-ți explic: “Convinge-mă” începe ca un excelent episod din serialul “Twilight Zone” și se termină ca un thriller sângeros marca Lee Child și care demonstrează încă o dată că oamenii pot deveni monștri pentru bani.
Așa cum anunţă și titlul, acțiunea din “Silozul. Începuturile” are loc înaintea celei din volumul anterior și este împărțită în trei povești. Acestea se desfăşoară în trei dintre cele 50 de silozuri existente, în diferite perioade de timp.
“Așchia nu sare departe de trunchi”, zice un proverb românesc. Iar în cazul lui Joe Hill, fiul lui Stephen King, este foarte adevărat. Cu “Omul focului”, Hill e umăr la umăr lângă tatăl său în toate capitolele care transformă un roman obișnuit într-unul de succes: poveste, personaje, suspans.
“Luna a explodat pe neașteptate și fără vreun motiv vizibil. Era în creștere, cu doar o zi înainte de faza plină. Era ora 05.03.12 UTC. Momentul avea să fie desemnat mai târziu drept A+0.0.0 sau, pur și simplu, Zero”. Așa începe romanul “Seveneves. Șapte Eve”. Nu cred că cineva pasionat de SF, după ce citește aceste rânduri, poate zice: “Nu mă interesează“. Eu unul nu am putut… Urmarea: este al treilea roman ce intră în categoria “The Best of 2018”.
Spionaj, crime, o lume ciudată, dar bine construită, legende interzise, zei, oameni care omoară zei, monștri, zei considerați morți care revin foarte supărați la viață, conspirații și personaje memorabile… Cam acestea sunt lucrurile care m-au ținut cu sufletul la gură în timp ce citeam Orașul scărilor. Dacă vedeam aceste cuvinte pe coperta a patra a cărţii o cumpăram imediat. Şi eu sunt genul de cititor cam zgârcit, care așteaptă ofertele online 🙂 .
Conform lui Dex online, VOLUPTÁTE, voluptăți, s. f. 1. Plăcere mare a simțurilor, a trupului. 2. Desfătare sufletească; încântare, satisfacție. – Din fr. volupté, lat. voluptas, -atis.
Primul contact cu romanele SF ale celebrului Isaac Asimov l-am avut în 1993 sau 1994 prin intermediul “Fundației”. Din acel moment și până azi am fost, sunt și voi fi fanul lui Asimov. Am încercat să adun de-a lungul anilor cam tot ce s-a tipărit la noi din opera acestuia. Cărți SF, de știință, o autobiografie sau pur și simplu de curiozități… Dacă scria pe copertă Isaac Asimov era ca și cumpărată.
Pentru mine “Star Wars: Vader Down” este cel mai bun comics legat de fenomenul Star Wars. Dintotdeauna.
Între ceea ce am bănuit eu că voi găsi în paginile romanului Cronica unui negustor de sânge și ceea ce am descoperit e o prăpastie. A trebuit să aștept un timp de când am terminat cartea până să mă apuc să scriu despre ea, ca să-mi dau seama… ce naiba aș putea scrie. Și, într-un final, am priceput: cred că numai din pricina uriașei diferențe de cultură nu am rezonat deloc, dar deloc cu stilul acestui scriitor, un stil care mie mi s-a părut de-a dreptul copilăresc.
Când am auzit că Luna nouă a lui Ian McDonald este un amestec de “Nașul”, “Cântec de gheață și foc” și “Jocul lui Ender”, am zis “Neee… Ce amestecătură… Mai lipsește ceva din “Dune”, “Codul lui Da Vinci” și “Harry Potter” și avem cam din toate pentru toți. Nimic bun nu poate rezulta din ceva ce vrea să fie tot ce este sau a fost popular pe piața de carte”.
De la bun început trebuie să spun că avem de-a face cu un thriller 100%. Deși durul Jack Reacher apare în postura de erou, “61 de ore” este cartea de suspans perfectă. Ca niciodată, am stat ca pe ghimpi deoarece nu înţelegeam ce se întâmplă. Iar în clipa când am înțeles care este acțiunea, am stat în continuare tot ca pe ghimpi deoarece nu știam cum se va petrece… ce se va petrece.
Acum că am terminat pentru a treia oară „Disfuncția realității” de Peter F. Hamilton sunt liniștit. Este la fel de bună ca atunci când am citit-o prima dată și a doua oară!!! Deși cam contestată pe internetul românesc, din cauza includerii unor elemente horror și fantasy, pentru mine este una dintre cele mai captivante cărți SF din toate timpurile.
Cum să încep? Un lung drum spre o planetă mică și furioasă de Becky Chambers a a fost pentru mine dragoste la prima vedere. Pe o piață editorială SF în care majoritatea cărților de gen au pe copertă una sau mai multe nave spațiale aflate în plin zbor printre planete/ asteroizi/ explozii etc, editorul acestui roman a avut curajul de a apela la o grafică asemănătoare, dar diferită. Tot o navă spațială, dar văzută din interior. Așa că, pentru mine, care nu știam nimic despre intrigă sau despre autoare, deja a câștigat prima stea din cinci.