"Star Wars: Vader Down" de Jason Aaron & Kieron Gillen / „Recenzie” de comics - Ana are carti!

„Star Wars: Vader Down” de Jason Aaron & Kieron Gillen / „Recenzie” de comics

Pentru mine “Star Wars: Vader Down” este cel mai bun comics legat de fenomenul Star Wars. Dintotdeauna.

Nu cred că poate să mai apară ceva care să depășească tot ce se întâmplă în acest comics care reușește să arate ce înseamnă cu adevărat The Power of The Dark Side. Imaginați-vă ultimele minute din “Star Wars: Rogue One”, când Vader a împărțit fără discriminare dreptatea Sith rebelilor necredincioși care îi stăteau în cale și multiplicați-le. La infinit. Cam așa stau lucrurile în “Star Wars: Vader Down”.

FOTO 1

La aceasta se adaugă o poveste incredibilă, personaje memorabile (clasice precum Vader, Luke, Han, Leia, dar şi noi, Aphra, Triple Zero sau BT-1), desene impecabile, elemente comice, dar și tragice și momente extraordinare. Ce mai… Ar putea fi următorul film Star Wars! De fapt, TREBUIE!

Povestea este următoarea: după distrugerea Stelei Morții, Darth Vader este în căutarea lui Luke Skywalker. Aflând că acesta s-ar afla pe planeta Vrogras Vas, pleacă într-acolo. Deoarece este un Lord Sith dat naibii, pleacă singur. Bineînțeles că la fața locului dă peste o flotă de nave rebele. Și tot bineînțeles Vader, deoarece este Vader, o atacă. Singurul care reușește cât de cât să facă față violenței lui Vader este Luke, care pentru a-l distruge își izbește nava de cea a Lordului Sith.

IMG_3381

Acesta din urmă se prăbușește pe planetă, supraviețuiește impactului și, fiind în continuare un badass, pleacă în căutarea țintei sale. Rebelii realizează că au la dispoziţie o șansă unică de a-l anihila pe Vader, care este, repet, singur singurel, și, conduși de Leia, pornesc în căutarea acestuia. În același timp, Han pleacă în căutarea lui Luke, iar simpatica Aphra și maleficii roboți Triple Zero și BT-1 pleacă în căutarea lui Vader. Toată lumea caută pe toată lumea 🙂  .

IMG_3383

Luptele ce urmează sunt incredibile. Vader distruge armate de oameni, nave, tancuri și tot ce aruncă rebelii împotriva lui. Și arată, în timp ce face asta, ce înseamnă puterea unui Lord Sith dezlănțuit. Și asta pe parcursul a aproape 100 de pagini… Vader este cu adevărat rău și nu îi pasă (și, ca să fiu sincer, nici mie… Din contră! I-am făcut galerie la fiecare desen în care risipea în cele patru zări trupele rebele). Pentru Vader nu există milă, compasiune sau loialitate. Tot ce contează este atingerea scopului propus și anume capturarea lui Luke Skywalker chiar dacă asta înseamnă anihilarea a mii de oameni.

IMG_3384

Din punct de vedere grafic, Star Wars: Vader Down este perfect. Scenele de lupte spațiale sau planetare sunt o bijuterie vizuală. Nu cred că vreodată au fost prezentate mai bine rezultatele folosirii forței împotriva unei flote de nave, a unei armate de tancuri sau a unei armate de soldaţi care par neputincioși în fața Lordului Sith. Deși la prima vedere, desenele par foarte încărcate, nu este deloc așa. Indiferent de conținut – nave, oameni sau doar un singur personaj -, grafica este la înălțime și totul este prezentat clar și frumos. Personaje principale, pe care le știe și iubește aproape toată lumea, Han, Luke, Leia, arată exact ca în realitate, lucru care te face să te atașezi și mai mult de poveste.

IMG_3420

La final, după ce am citit “Star Wars: Vader Down”, de TREI ori pot spune cu mâna pe inima: The Force is Strong with Darth Vader.

IMG_3421

IMG_3422

Sursa foto: https://www.comixology.eu/

 

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!