Urzică și oase este… noul meu basm perfect, pe care nici nu bănuiam că trebuie să-l citesc. Știu că este promovat ca fiind un roman fantasy, întunecat și serios, dar când l-am citit m-am simțit transportat într-o lume de basm din care nu mai voiam să ies.
Entuziasmată că unul dintre marii mei favoriți all-time, Haruki Murakami, a scos o nouă carte, Orașul și zidurile sale incerte, nu am citit nimic despre ea. Nicio prezentare. Niciun text de promovare. Nicio recenzie (ca oricum niciun blogger nu a avut curajul să scrie până acum 😎 !). Nu mi-a trebuit nimic – pur și simplu, m-am aventurat cu ochii închiși (mă rog…) în ea…
Îmi pare rău că nu am citit ʺBărbați răiʺ până să întocmesc lista cu cărțile care pot fi oferite de mărțișor sau de 8 martie. Cred că era pe primul loc! Deși, ca să fiu sincer, există o mică, mică problemă: cel care o oferă trebuie să fie convins 100% că are o relație fericită cu cea care o primește. Nu de alta, dar ʺBărbați răiʺ include mici sfaturi de genul ʺCum să… ʺ oferite de o criminală în serie.
Am citit pentru prima dată Orașul și stelele la începutul anilor ’90. Era o ediție de buzunar (adică chiar încăpea în buzunarul de la spate al blugilor!) scoasă de editura Multistar. O carte tare mititică, dar care conținea o aventură grandioasă. Părere pe care mi-am menținut-o de fiecare dată când am citit-o, aproape în fiecare an.
Să citesc Copilul Domnului a fost o experiență tare ciudată. Ca atunci când treci pe lângă locul unui înfiorător accident auto. Nu vrei să te uiți, dar nu te poți abține să n-o faci. Cam așa am pățit eu cu această carte: nu mai voiam să aflu ce face personajul principal, dar nu mă puteam abține să dau pagina.
Când am citit pentru prima dată despre ce este vorba în „Toți cei păcătoși sângerează”, am fost puțin surprins. Și asta deoarece în prima carte a lui Cosby, ʺPustiul de asfaltʺ (recenzia AICI), eroul este un interlop, iar în a doua, ʺLacrimi care ardʺ (recenzia AICI), personajele principale sunt doi tați care vor să răzbune uciderea fiilor lor.
“Asta credeți voi despre ea? Că și-a omorât bărbatul și a făcut o sculptură din el?!”
Pânda de noapte este un roman tare viclean. După ce m-a cucerit cu prezentarea de pe coperta a patra și cu o primă copertă demnă de afișul unui film horror, Tracy Sierra s-a jucat efectiv cu nervii, cu emoțiile, cu speranțele și cu dorințele mele… deoarece nimic din ce credeam că o să se întâmple nu s-a întâmplat, nimic din ceea ce mă așteptam să citesc, nu am citit! Nimic, chiar nimic!
Iar mă învârt încurcată prin bibliotecă. Pentru că luna iubirii m-a prins (a câta oară?!!!) pe picior greșit. N-am nicio recenzie – nici scrisă, nici în lucru – care să se potrivească acestei perioade pline de inimioare, îngerași și bomboane. Pe biroul meu, stau înșirate așteptându-și rândul să apară pe blog cărți cu… prostituate, frați incestuosi, crime misterioase și familii mai mult sau mai puțin duse cu capul. Deci… ce să fac cu ele?!!!!
Când Ana m-a rugat să-i găsesc în biblioteca mea o carte SF de dragoste, un SF romantic, ceva made for Valentine’s Day… singurul lucru care mi-a venit în minte a fost imaginea de mai jos.
Când am terminat de citit ʺCopiii distrugeriiʺ, am realizat că mai mult ca sigur o să recomand această carte în primul și în primul rând datorită personajului negativ. Entitatea respectivă a intrat direct în ʺTop 3: Cele mai terifiante personaje din toate timpurileʺ după extraterestrul cu acid în loc de sânge din seria ʺAlienʺ și Eugene Victor Tooms din serialul ʺDosarele Xʺ.
Ora nevăzută a lui Alice Hoffman este, de fapt, despre o altă carte: Litera stacojie a lui Nathaniel Hawthorne… iar eu am căzut de pe canapea de încântare când am făcut descoperirea!
AVERTISMENT: Următoarea recenzie se adresează unui public adult din cauza limbajului licențios folosit de către autorul ei!
În timp ce reciteam Vremea schimbării de Robert Silverberg, mi-am adus aminte de ce nu mi-a plăcut această carte atunci când am citit-o prima dată, în 1995, când a apărut sub titlul Timp al schimbărilor, la editura Pygmalion.
M-am păcălit rău cu “O sută de ani în casa noastră”… și ce tare mă bucur 😅 !