“Dumnezeul lucrurilor mărunte” este povestea unei familii pe care drama pierderii premature a unuia dintre copii o destramă. Pierderea ți-e adusă la cunoștință de la început, brutal, într-un amalgam de amănunte cu care, pe moment, nu știi ce să faci, de ce să le legi. Apoi, pe măsură ce despletești firul poveștii, descoperi că pânza familiei era deja rărită de o sumă de suferințe și că râul umflat care a spulberat-o adunase, de fapt, în curgerea lui, multe aluviuni sufletești.
De când l-am văzut pe Darth Vader în “Star Wars: Rogue One” cum reușește ca în 10 minute de film să salveze o poveste cu final arhicunoscut, am vrut să citesc ceva, orice, cu și despre Vader. Ca de obicei, salvarea a venit din partea comicsurilor. O serie nou-nouță (pentru mine) cu Vader în postura de vedetă mi-a facut cu ochiul și… mi-a golit portofelul.
Îţi spuneam cu ceva vreme în urmă că uneori în viaţă ai nevoie şi de cărţi… non-capodopere, cărţi care să NU îţi răstoarne sistemul de valori, care să NU te pună pe gânduri. Cărţi care DOAR să-ţi furnizeze câteva momente plăcute seara, înainte să cazi lat(ă), sau în compania cărora să te uite Dumnezeu pe o plajă…
Rare, foarte rare sunt cărţile de dragoste despre care mă vei auzi că vorbesc cu entuziasm. Nu mă mai apuc acum să înşir motivele – m-am mai văicărit de lipsa de apetenţă a echipei anaarecarti.ro pentru astfel de titluri şi când am scris (de bine!) despre “JFK – 11.22.63” a lui Stephen King, şi când am scris (de… vai şi amar!) despre “Călătoarea” Dianei Gabaldon.
Un manuscris misterios şi neterminat, trimis unei edituri într-o încercare de tatonare spre o eventuală publicare, vorbeşte atât de detaliat despre o crimă reală petrecută cu 25 de ani înainte încât agentul literar care are bafta să-l primească e gata să se transforme într-un adevărat detectiv pentru a da de paginile lipsă care vor dezvălui identitatea celui care l-a ucis pe faimosul profesor de la Princeton, Joseph Wieder.
(Încep cu un AVERTISMENT ca să n-avem discuţii: în “recenzia” de mai jos îmi încalc promisiunea şi îţi spun inclusiv cum se termină cartea. Bineînţeles că o fac argumentat, dar dacă eşti genul de cititor/cititoare care urăşte spoilerele, treci, te rog, la alt text de pe blogul nostru)
La data publicării sale, “Criminal: Coward” a fost apreciat drept unul dintre cele mai bune comicsuri din 2006. Acum, în 2016, este considerat unul dintre cele mai bune comicsuri realizate VREODATĂ, un adevărat clasic, iar autorii lui sunt regii neîncoronați ai crime & noir comics.
Deci… ce-a fumat Ștefan Agopian, că vreau și eu?! Glumă, glumă, dar pe bune, cred că trebuie să fii “pe iarbă” sau bine înmuiat în vin ca să-ți iasă așa ceva!!! Dacă-mi ceri să-ți spun concret și pe scurt despre ce e cartea asta, n-am să pot. De fapt, pe scurt cred c-aș putea. Partea cu concretețea e problematică.
Dacă îţi aminteşti (dacă nu, oftez uşurată, căci a trecut atâta timp încât mi-e şi jenă!), ţi-am promis o continuare la “Cele mai bune 10 începuturi de carte pe care le-am citit vreodată!”.
“Pilda semănătorului” este cel mai bun roman SF citit de mine în ultimul timp. Este romanul care prezintă cea mai realistă (din punctul meu de vedere) variantă despre viitorul omenirii și pot spune că acesta nu este deloc unul fericit. Este îngrozitor de lipsit de speranță, de sumbru, de întunecat, de deprimant, de trist, de descurajant, de pesimist, de descurajator (și aș putea să continui așa până la sfârșitul “recenziei”). Și la cum decurg lucrurile în lume azi este un viitor mai mult decât posibil…
Oare cum am ajuns în situația de a scrie despre lecturile mele? Habar n-am, dar o să mă străduiesc…
Dacă tragedia Titanicului te pasionează, atunci probabil că ai auzit de FA-BU-LOA-SA carte a lui Walter Lord, “O noapte de neuitat”, apărută în 1955.
Ah, trebuie să mă întrerup puţin din “Metamorfoza” lui Kafka pentru că lectura mi-a scos la iveală din colţurile prăfuite ale memoriei câteva informaţii care necesită un text separat. Altfel, “recenzia” la uluitoarea nuvelă a scriitorului praghez va doborî orice record de lungime!
“Era pe vremea când umblam flămând prin Christiania, acest oraş minunat, pe care nimeni nu-l părăseşte fără să fi rămas cu amprenta lui…”
M-am liniştit: romanul lui Bogdan Hrib, “Patimile doamnei ministru”, mi-a răspuns la două întrebări despre care nici nu ştiam că mă frământă .