Ce citim acum
Din când în când apare pe piața editorială o carte cu un subiect atât de nebunesc, atât de ieșit din comun, atât de imposibil încât stau și mă întreb: De unde, domne, au atâta imaginație?! Ce au mâncat când erau mici?! Acestea sunt cărțile mele preferate. Cu cât sunt mai aiurite, cu atât sunt mai entuziasmat de ele!!! Iar ”America uber alles” scrisă de Jack Fernley se poate califica cu ușurință în topul cărților cu cele mai neobișnuite subiecte din toate timpurile. Editura Rao o prezintă așa:
“Într-un cămin de domnişoare” este o carte coborâtă direct din adolescenţa mea. Am citit-o într-o vacanţă de vară, în livada unde mă tolăneam pe pledul pe care îl târam în fiecare dimineaţă după mine.
Sincer, pe mine m-ai pierdut din start dacă începi o discuţie despre munţi, natură, copaci, aer curat, ozon & şi tot ce-or mai presupune drumeţiile pe înălţimile patriei după care alţii se dau în vânt.
“Of, Norman, a spus Regina, se pare că primul-ministru nu a citit nimic din Hardy. Poate îi găseşti tu vreuna dintre vechile tale ediţii broşate să i-o oferi la plecare”.
(Dacă şi după textul de mai jos în care risc să mă fac grav de râs, o să rămâi alături de noi, atunci înseamnă că ne leagă o chimie incredibilă. Sau că-ţi place la nebunie sinceritatea. Ceea ce, pentru mine, presupune acelaşi lucru.)
Cu toată sinceritatea îţi spun că, până la Markus Zusak, consideram literatura australiană un fel de accident care dădea naştere unor momente stânjenitoare între mine şi… biblioteca mea atunci când nu ştiam unde “să parchez” vreo carte scrisă de un autor născut pe îndepărtatul continent (căci raft pentru literatura australiană nu am, să mă scuzi!).
Ca orice iubitor/iubitoare de cărţi, am micile mele manii când intru într-o librărie. Obiceiuri pe care mi le-am dezvoltat în atâţia ani şi la care n-aş renunţa neam… cu două excepţii care mereu mă bagă în belele.
Câteva rânduri scrise de mine pe pagina de facebook a blogului nostru mă cam fac să mă frământ seara, prin pat, pentru că-mi dau seama că n-am fost chiar 100 % sinceră cu tine.
În facultate nu puteam să-l sufăr pe Henry James. Adică, sincer, nici că mai pomenisem un scriitor mai preţios, mai parfumat şi mai pomădat – tot timpul aşa mi l-am imaginat pe americanul acesta care şi-a plimbat aproape toată viaţa aroganţele prin Europa, că probabil America nu reuşea să-l mai încapă!
La “Omul de cretă” de C.J. Tudor mi-a plăcut tot încă de când m-am împiedicat de ea prima dată pe instagram. Şi titlul, şi numele autoarei, şi, mai ales, faptul că e lăudată chiar pe copertă de Stephen King, cel pentru care două treimi din echipa anaarecarti.ro (adică eu şi Oliver) au un adevărat cult.