Ce citim acum
Cu toată sinceritatea îţi spun că, până la Markus Zusak, consideram literatura australiană un fel de accident care dădea naştere unor momente stânjenitoare între mine şi… biblioteca mea atunci când nu ştiam unde “să parchez” vreo carte scrisă de un autor născut pe îndepărtatul continent (căci raft pentru literatura australiană nu am, să mă scuzi!).
Nu ştiu dacă m-aş fi apropiat vreodată de “Într-o noapte de iarnă”, dacă nu ar fi fost anaarecarti.ro, în general, şi recomandarea unei anume prietene a blogului, în special (Da, Iulia, despre tine vorbesc). Însă are fata asta aşa un dar să-mi dea brânci în librării după unele titluri încât nici nu am mai făcut eforturi să-i rezist: m-am proţăpit la casă cu volumul lui Simon Sebag Montefiore în braţe.
Ca orice iubitor/iubitoare de cărţi, am micile mele manii când intru într-o librărie. Obiceiuri pe care mi le-am dezvoltat în atâţia ani şi la care n-aş renunţa neam… cu două excepţii care mereu mă bagă în belele.
Câteva rânduri scrise de mine pe pagina de facebook a blogului nostru mă cam fac să mă frământ seara, prin pat, pentru că-mi dau seama că n-am fost chiar 100 % sinceră cu tine.
În facultate nu puteam să-l sufăr pe Henry James. Adică, sincer, nici că mai pomenisem un scriitor mai preţios, mai parfumat şi mai pomădat – tot timpul aşa mi l-am imaginat pe americanul acesta care şi-a plimbat aproape toată viaţa aroganţele prin Europa, că probabil America nu reuşea să-l mai încapă!
La “Omul de cretă” de C.J. Tudor mi-a plăcut tot încă de când m-am împiedicat de ea prima dată pe instagram. Şi titlul, şi numele autoarei, şi, mai ales, faptul că e lăudată chiar pe copertă de Stephen King, cel pentru care două treimi din echipa anaarecarti.ro (adică eu şi Oliver) au un adevărat cult.
“Dă cui vrei tu cartea asta, eu o mai am într-o ediţie”, îmi spune Oliver şi-mi întinde două… cărămizi, care-mi rup braţele (frate, sunt peste 1.000 de pagini aici!).