Romanul “Cele zece mii de uși ale lui January” semnat de Alix E. Harrow aproape că mi-a sărit singur în brațe când m-am apropiat de bibliotecă. Adunasem o mulțime de motive ca să-l citesc și nici măcar nu eram conștientă de ele 🙂 !

Ce citim acum
Romanul “Cele zece mii de uși ale lui January” semnat de Alix E. Harrow aproape că mi-a sărit singur în brațe când m-am apropiat de bibliotecă. Adunasem o mulțime de motive ca să-l citesc și nici măcar nu eram conștientă de ele 🙂 !
Uneori, alegerile mele literare mă uluiesc până și pe mine. Lasă că nuvela “O alergare de cai” de Constantin Negruzzi nu era pe lista mea de lecturi nici în viața asta, nici în viața următoare. Dar nici măcar nu știam de existența ei pentru că pentru mine Negruzzi era “tăticul lui Alexandru Lăpușneanul”… și cam atât!
Paradoxal poate, deşi mă declar o înfocată susţinătoare a scriitoarelor, Virginia Woolf nu se numără printre preferatele mele.
Am încredere totală în premiul Pulitzer. Dintre titlurile care au primit distincţia şi pe care eu le-am citit, foarte puţine au fost cele care m-au dezamăgit. Şi până şi acelea au sclipit! Ok, poate că nu există chimie între noi, dar măcar înţeleg de ce au fost atât de apreciate şi de aclamate.
Am în braţe “1793. În umbra morţii” şi mă simt teribil de vinovată. Când rafturile cu titluri importante şi… uffff!, necitite se înmulţesc, iar recenziile nescrise îmi bat obrazul, ce caut eu pe canapea cu acest roman de care n-am auzit în viaţa mea??!!!!
În zilele acestea, peste tot auzi numai de coronavirus. Coronavirus în stânga, coronavirus în dreapta, coronavirus în sus, coronavirus în jos. Am tot auzit cuvântul acesta, încât am început să-mi fac griji că în cazul în care coronavirusul chiar va aduce sfârșitul lumii o să fiu complet nepregătit. Așa că am decis să remediez situația.