Ce citim acum
Chiar când am terminat de citit “Artemis” al lui Andy Weir și am început să arunc ocheade spre bibliotecă pentru a alege urmatoarea carte, am primit un colet de la editura Trei. În el, trei cărți: “Prieten imaginar” de Stephen Chbosky, “Omul de castane” de Søren Sveistrup și “Cercul” de Bernard Minier. Văzând coperțile am realizat că una dintre ele va constitui răspunsul la întrebarea “Ce să citesc în continuare?”. Iar răspunsul a venit imediat ce am pus mâna pe “Prieten imaginar”: ASTA!!!
Dacă ai văzut filmul “Casa de lângă lac”, sper că ai aceleaşi două probleme ca şi mine, ca să nu mă simt prost pe aici: 1. Tu ai înţeles finalul? Te-ai prins cum reuşesc să se întâlnească Sandra Bullock şi Keanu Reeves?!!!! De vreme ce pe ei îi desparte o distanţă… temporală, trăind la câţiva ani unul de celălalt, cum ajung să se pupe pe malul lacului?!!!
În zilele acestea, peste tot auzi numai de coronavirus. Coronavirus în stânga, coronavirus în dreapta, coronavirus în sus, coronavirus în jos. Am tot auzit cuvântul acesta, încât am început să-mi fac griji că în cazul în care coronavirusul chiar va aduce sfârșitul lumii o să fiu complet nepregătit. Așa că am decis să remediez situația.
“Într-un cămin de domnişoare” este o carte coborâtă direct din adolescenţa mea. Am citit-o într-o vacanţă de vară, în livada unde mă tolăneam pe pledul pe care îl târam în fiecare dimineaţă după mine.
Sincer, pe mine m-ai pierdut din start dacă începi o discuţie despre munţi, natură, copaci, aer curat, ozon & şi tot ce-or mai presupune drumeţiile pe înălţimile patriei după care alţii se dau în vânt.
“Of, Norman, a spus Regina, se pare că primul-ministru nu a citit nimic din Hardy. Poate îi găseşti tu vreuna dintre vechile tale ediţii broşate să i-o oferi la plecare”.
(Dacă şi după textul de mai jos în care risc să mă fac grav de râs, o să rămâi alături de noi, atunci înseamnă că ne leagă o chimie incredibilă. Sau că-ţi place la nebunie sinceritatea. Ceea ce, pentru mine, presupune acelaşi lucru.)
Cu toată sinceritatea îţi spun că, până la Markus Zusak, consideram literatura australiană un fel de accident care dădea naştere unor momente stânjenitoare între mine şi… biblioteca mea atunci când nu ştiam unde “să parchez” vreo carte scrisă de un autor născut pe îndepărtatul continent (căci raft pentru literatura australiană nu am, să mă scuzi!).
Ca orice iubitor/iubitoare de cărţi, am micile mele manii când intru într-o librărie. Obiceiuri pe care mi le-am dezvoltat în atâţia ani şi la care n-aş renunţa neam… cu două excepţii care mereu mă bagă în belele.
La “Omul de cretă” de C.J. Tudor mi-a plăcut tot încă de când m-am împiedicat de ea prima dată pe instagram. Şi titlul, şi numele autoarei, şi, mai ales, faptul că e lăudată chiar pe copertă de Stephen King, cel pentru care două treimi din echipa anaarecarti.ro (adică eu şi Oliver) au un adevărat cult.