Bineînțeles că mi-a scris toată lumea să mă întrebe de ce nu mă revolt împotriva noii ghidușii din DOOM 3 – cuvântul supat, care desemnează spațiul dintre pat și podea, deci locul de SUB PAT.
Ei bine, explicația este foarte simplă: nu mă revolt deoarece supat nu este un cuvânt NOU! El există, săracu’, în dicționare de la 1900 toamna… Mai precis, conform Micului Dicționar Academic, prima sa atestare documentară apare în scrierile lui Iordache Golescu, autor care a trăit între 1768 și 1848.
Zăpăceala de acum a plecat de la o persoană care, probabil, nu știe să folosească DOOM-ul (Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al limbii române). Acolo noutățile sunt clar semnalate, conform indicațiilor care se găsesc la început. Dacă și-ar fi bătut capul cu ele, ar fi înțeles că are de-a face cu un cuvânt vechi, care există și în edițiile anterioare ale DOOM-ului. Mai mult, este o variantă populară – asta înseamnă acea prescurtare pop. Nu popicărie. Sau popândău. Sau mai știu eu ce…
Pentru că DOOM nu este doar un dicționar al cuvintelor noi. El ne reamintește și de termeni și variante vechi care, chiar dacă nu mai circulă în prezent, spun istoria limbii noastre. Desigur, pentru cine are urechi s-o audă…
Bineînțeles că azi nu se mai folosește supat sau subpat. Însă odinioară Mihail Sadoveanu scria: „La lumina lui cercetez supatul și ungherele întunecoase” (atestat în Dicționarul Limbii Române Literare Contemporane).
A te revolta azi în fața cuvântului supat e ca și cum te-ai tăvăli că ai găsit în dicționar frupt (care, atenție, nu e o variantă de fruct 🙂 ). Sau, ca să-ți ofer o altă perspectivă, de ce nu discutăm la fel de mult despre subsol? Care înseamnă, efectiv, SUB SOL?




