Îți mai amintești sentimentele care te încercau în copilărie când citeai o poveste frumoasă? Abandonul total, cufundarea în lectură care anula senzațiile de foame, de sete ori de somn, teama care te sufoca dacă te trezeai față în față cu vreun monstru, curajul în fața obstacolelor, nesiguranța, când eroii preferați trebuiau să facă alegeri, ușurarea, când totul se termina cu bine, dezamăgirea, când dădeai ultima pagină…? Aș fi vrut să fiu din nou mică și să citesc cu mintea de atunci – necoaptă, neformată – cartea lui Oz (care e un adevărat vrăjitor al poveștilor, mi-e clar), pentru că atunci, aș fi fost pe deplin fericită.