Faimoasa trilogie “Fundația” semnată de Isaac Asimov va fi ecranizată într-un serial dramatic, realizat de Apple împreună cu Skydance Television.
David S. Goyer, scenaristul blockbusterelor „The Dark Night” şi „Batman Begins”, şi Josh Friedman, cel care a scris adaptarea sci-fi pentru marele ecran a lui Steven Spielberg pentru „War of the Worlds” (2005), sunt cei însărcinaţi să aducă opera foarte influentă a lui Asimov pe ecranele televizoarelor.
Acțiunea trilogiei lui Asimov – formată din titlurile „Fundația”, „Fundația și Imperiul” și „A doua Fundație” – are loc într-un viitor în care Calea Lactee este controlată de Imperiul Galactic. Un matematician pe nume Hari Seldon dezvoltă o metodă de a prezice căderea imperiului.
Ciclul „Fundaţia” a început cu mai multe poveşti scurte publicate între 1942 şi 1950 şi a fost ulterior dezvoltat într-o trilogie de romane publicate între 1951 şi 1953. Seria a câştigat un premiu Hugo – principala distincţie pentru scriitorii de SF şi fantasy – în 1966, pentru cel mai bun ciclu din toate timpurile, singura dată când acest premiu a fost decernat.
Skydance, producătorul serialului, s-a mai ocupat de seriile „Grace and Frankie” și „Altered Carbon” – pentru Netflix, și „Dietland” (o producție cu Juliana Margulies) pentru AMC.
Nu se ştie până acum unde vor fi difuzate serialele Apple. Compania nu a precizat dacă le va distribui prin iTunes Store, unde vinde seriale şi filme ale altor companii, sau pe o altă platform, scrie stiripesurse.ro.
Tentativele Hollywoodului din ultimele două decenii de a ecraniza ciclul „Fundaţia” pentru televiziune sau pentru marele ecran s-au soldat până acum cu eşecuri, notează Reuters.
„Fundaţia” de Isaac Asimov poate fi cumpărată online de AICI sau de AICI
„Fundaţia şi Imperiul” de Isaac Asimov poate fi cumpărată online de AICI sau de AICI
„A doua fundaţie” de Isaac Asimov poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Alege varianta potrivită pentru tine!