“Cronica unui negustor de sânge” de Yu Hua – Ana are carti!
Cronica unui negustor de sange

“Cronica unui negustor de sânge” de Yu Hua

cronica unui negustor de sange

Între ceea ce am bănuit eu că voi găsi în paginile acestui roman și ceea ce am descoperit e o prăpastie. A trebuit să aștept un timp de când am terminat cartea până să mă apuc să scriu despre ea, ca să-mi dau seama… ce naiba aș putea scrie. Și, într-un final, am priceput: cred că numai din pricina uriașei diferențe de cultură nu am rezonat deloc, dar deloc cu stilul acestui scriitor, un stil care mie mi s-a părut de-a dreptul copilăresc.

Pe scurt, e povestea lui Xu Sanguan, care se mută de la sat la oraș, se angajează la o fabrică de mătase, se însoară cu o fată frumoasă, iar aceasta îi dăruiește trei copii, Yile, Erle și Sanle. Pe parcursul întregii vieți, de fiecare dată când îl lovește un necaz, mai mic sau mai mare, Xu Sanguan donează sânge, iar cu banii primiți pentru acest serviciu reușește să revină pe linia de plutire.

Donează sânge ca să aibă bani de însurătoare, ca să plătească spitalizarea unui băiat pe care fiul lui cel mare îl bate până îl bagă în comă, ca să aibă ce pune pe masă când îi calcă pragul un oficial de a cărui bunăvoință depinde viitorul unuia dintre copiii lui ori ca să-și salveze băiatul grav bolnav. Donarea – de fapt, “vânzarea”, el așa îi spune – de sânge e ultimul resort, singura ieșire, în China maoistă. Din fericire pentru el, una bine plătită.

Dacă tot ceea ce am spus până acum te poate face să crezi că Xu Sanguan e un tip dintr-o bucată și care face tot ce ține de el pentru familie… îmi pare rău că te-am indus un pic în eroare. Face, nu zic nu, dar mai întâi, trebuie să se lamenteze, să se opună, să tergiverseze.

Tind să cred că nu e o construcție pur fantastică acest personaj, ci și o oglindire a felului de-a fi al chinezilor, pentru care onoarea poate fi uneori mai presus de absolut orice, inclusiv dragostea pentru propriii copii. Altfel, nu-mi explic de ce, când descoperă că primul născut, Yile, nu e copilul lui, îl respinge, deși… l-a crescut vreme de 9 ani!

Aceeași duritate – sau lipsă de sentimente? Indiferență? – șochează când Yulan, soția lui, e pedepsită de oamenii partidului, într-o “ședință de critică”, pentru că s-a fi culcat cu alt bărbat decât soțul ei (He Xiaoyong, tatăl biologic al primului ei născut) – tunsă, bătută și apoi pusă să stea cât e ziua de lungă în centrul orașului, cocoțată pe un scăunel și purtând la gât o plăcuță de lemn pe care scrie “prostituata Xu Yulan”. El nu face nimic s-o apere, s-o ajute, s-o scoată din mizeria asta, dar… pe de altă parte, stau să mă gândesc, ar fi fost oare posibil să facă ceva? Totul, absolut totul e dictat de partid, cum să trăiești, unde să lucrezi, ce să mănânci, cum să… respiri, mai strict decât ne amintim noi din perioada comunistă, iar poporul chinez, superdisciplinat, se supune întocmai.

Alte lucruri care uimesc, dar și amuză, în cartea lui Yu Hua țin de naivitate, iar aici am venit, cum se spune, acasă. 😊 Nu am putut să nu fac, mental, o paralelă cu aceeași naivitate născută din ignoranță pe care o întâlnim de multe ori în zonele rurale, dar care nu ocolește nici orășenii pentru care cartea e de multe ori aia pe care o joci, nu cea pe care o citești… pentru că, nu-i așa?, cititul e o prostie, o pierdere de timp… 😊 Dar să revenim, că divagăm: mi s-a părut foarte hilară convingerea lui Xu Sanguan, împrumutată de la doi foști consăteni, că dacă bei apă, multă apă înainte să donezi sânge, atât de multă încât stă să-ți plesnească vezica, sângele se va dilua și așa o să poți dona mai mult, ca să câștigi mai mulți bani. 😊

Dacă reușești să treci peste nervii provocați de o lectură destul de plictisitoare și dacă ai suficienți ani cât să fi trăit măcar un pic în comunism și îți amintești de perioada aceea nefericită, vei găsi asemănări, vei recunoaște restricțiile, rațiile și îngustimea minții ce vine din întunericul în care te ține un regim totalitar, frica ori neputința de a face ceva, resemnarea și acceptarea unei vieți liniare, lipsite de profunzime, de aventură, de orice ar putea da un sens – altul decât cel al procreării și al prosternării în fața conducătorului suprem.

Dacă, însă, nu ai atât de mult timp liber încât să citești… să zicem, o carte pe săptămână, ci, mai degrabă, bifezi cam una pe lună, aș zice că poți foarte bine să sari “Cronica unui negustor de sânge” și să alegi niște lecturi care să nu-ți dea sentimentul pierderii de vreme. Dă o raită pe blog și vezi ce am notat cu 5 stele. 😊

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

“Despre Iu-hu-hu ăsta nu știu NIMIC”, mi-a mărturisit enciclopedia literară ambulantă Ana, când i-am arătat cărțile care m-au lăsat fără ultimii bani din portofel… înainte de salariu.

Nu-i nimic, că nu știu nici eu. 😊 Dar cum puteam rezista unui astfel de titlu???

Publicată prima oară în urmă cu 22 de ani și inclusă pe lista celor mai influente cărți ale ultimelor trei decenii în China, “Cronica unui negustor de sânge” ar fi, conform descrierii editurii, “un roman de o rară intensitate emoțională, ce surprinde cei mai frământați ani ai Chinei maoiste”.

Cartea poate fi cumpărată online de AICI sau de AICI

Facebook Comments

Leave a Reply