Pe o vreme de să nu-ţi laşi nici câinele afară, în mijlocul unei case cu ale cărei zgomote încă mă familiarizez, eu stau pe canapea şi citesc “Hanul Jamaica” de Daphne du Maurier.
Categorie: „Recenzii”
„Ruta subterană” de Colson Whitehead
Ori nu înțeleg eu lucruri, ori am reușit (finally!) să mă scutur de naivitate, astfel încât să nu mai înghit toate enormitățile debitate de critici – bine, nu suficient cât să nu mai cumpăr cărțile superlăudate, nu de alta, dar mai găsesc și perle rătăcite, însă destul cât să pot spune, după ce dau ultima pagină: despre ce naiba vorbiți, asta nu-i nici pe departe o capodoperă!
„Anihilare (Southern Reach 1)” de Jeff VanderMeer
Înainte de toate, o mărturisire: această carte are pe copertă o ilustrație foarte, foarte, dar foarte urâtă. Îmi aduce aminte de epoca de aur a editurii Nemira, când aceasta a publicat pentru prima dată capodoperele “Dune” și “Fundația”.
“Caraval” de Stephanie Garber
Caraval de Stephanie Garber mi-a lăsat sentimente atât de contradictorii: pe cât de mult m-a fascinat universul magic și stilul vizual al autoarei, pe atât de mult m-au exasperat clișeele romantice și superficialitatea protagonistei. Este un spectacol literar, nimic de zis, dar care funcționează mai degrabă ca un exercițiu de imaginație vizuală decât ca o poveste cu profunzime emoțională.
Puncte forte: Universul magic extrem de detaliat (micro-lumea Caravalului), atmosfera întunecată și misterioasă, scriitura plină de comparații inedite și culori.
Puncte slabe: Povestea de dragoste superficială („de nivel de grădiniță”), protagonista indecisă și melodramatică, lipsa detaliilor despre lumea exterioară jocului.
Verdict: O carte „jumi-juma”, ideală pentru cititorii care vor să evadeze într-un decor fantastic spectaculos, dar frustrantă pentru cei care caută personaje mature sau o logică riguroasă a acțiunii.
„Cronica unui negustor de sânge” de Yu Hua
Între ceea ce am bănuit eu că voi găsi în paginile romanului Cronica unui negustor de sânge și ceea ce am descoperit e o prăpastie. A trebuit să aștept un timp de când am terminat cartea până să mă apuc să scriu despre ea, ca să-mi dau seama… ce naiba aș putea scrie. Și, într-un final, am priceput: cred că numai din pricina uriașei diferențe de cultură nu am rezonat deloc, dar deloc cu stilul acestui scriitor, un stil care mie mi s-a părut de-a dreptul copilăresc.
„Origini” de Dan Brown
Pe bună dreptate te poţi declara dezamăgit(ă)! Păi, cât timp a trecut de când am anunţat că m-apuc de ultimul roman semnat Dan Brown?! Dar, după ce am făcut rost de un exemplar fără probleme de tipar (dacă nu înţelegi la ce mă refer, vezi AICI), a mai durat ceva până să-l redeschid, că prea era proaspătă în mintea mea lupta de-a dreptul titanică pe care am dus-o cu textul. Şi uite aşa s-au intercalat alte cărţi şi alte “recenzii”, “Origini” rămânând de căruţă.
„Luna nouă (Seria Luna 1)” de Ian McDonald
Când am auzit că Luna nouă a lui Ian McDonald este un amestec de “Nașul”, “Cântec de gheață și foc” și “Jocul lui Ender”, am zis “Neee… Ce amestecătură… Mai lipsește ceva din “Dune”, “Codul lui Da Vinci” și “Harry Potter” și avem cam din toate pentru toți. Nimic bun nu poate rezulta din ceva ce vrea să fie tot ce este sau a fost popular pe piața de carte”.
“Opera sfâșietoare a unui geniu năucitor”, cartea pe care poți s-o iubești și s-o urăști în același timp
N-o să fac a doua recenzie la “Opera sfâșietoare a unui geniu năucitor”, că doar n-o să ne canibalizăm aici, pe blog 😊, dar, cu voia Anei, vin cu niște precizări/completări, pentru că mi-am dat seama de un lucru: cartea asta “lucrează” atât de mult cu sentimentele tale, cu trăirile tale, cu experiența ta de viață, se hrănește atât de mult din tine, încât concluziile trase la final chiar pot diferi de la om la om. Nu cred că am mai dat peste o carte care să poată fi simțită /percepută atât de diferit de fiecare cititor.
„Diana” de Carlos Fuentes
“Mie nu mi-a plăcut deloc Gringo Viejo!”. Cu această “încurajare” din partea Anei am plecat eu la drum alături de noua lectură semnată Carlos Fuentes, “Diana”. Ce pot să spun, acum, la capătul acestui drum? “Nici mie nu mi-a plăcut deloc Diana, Ana!!!”. Să vedem de ce…
„Ultimul oraș (Wayward Pines #3)” de Blake Crouch
“Ultimul oraș” este… ultimul volum din trilogia “Wayward Pines” alcătuită dintr-o primă carte absolut senzațională și o a doua complet dezamăgitoare. Cum aș putea descrie acum “Ultimul oraș”: e mult, mult prea scurt și mult, mult prea bun! Deși nu se ridică la nivelul primei cărți, ei bine, Blake Crouch reușește să-și spele toate păcatele din cartea anterioară. Înainte de a începe recenzia trebuie să spun: dacă vrei să te apuci de această serie nu citi nici o recenzie! Nu discuta cu nimeni despre ea! Nu încerca să afli detalii despre carte! Cu cât vei ști mai puține, cu atât îți va plăcea mai mult. Nu lăsa pe nimeni să-ți strice plăcerea de a afla ce se ascunde în spatele orașului Wayward Pines. De fapt nici nu citi recenziile mele! Du-te, fă rost de primul volum și treci la citit! Astea fiind spuse, să trecem la recenzie…
“Metamorfoza – integrala prozei antume” de Franz Kafka
După ce am clarificat AICI faptul că gândacul lui Kafka nu e chiar… gândac, aş vrea să mai adaug că nici scârboşenia aia cu multe picioare nu se dovedeşte chiar… atât de scârboasă.
„Orașul pustiu (seria Miss Peregrine 2)” de Ransom Riggs
Nici n-am terminat bine Orașul pustiu, că mi-a venit în minte pedeapsa primită la școală, de la învățătoare, când ne scotea la tablă și nu știam să răspundem la întrebările ei (pentru că nu învățasem lecția, evident). Și anume să scriem de 100 de ori răspunsul corect pe caietul de teme, ca să ne intre bine-n cap. În acest caz, răspunsul corect este CARTEA ACEASTA E O PROSTIOARĂ!
„61 de ore” de Lee Child
De la bun început trebuie să spun că avem de-a face cu un thriller 100%. Deși durul Jack Reacher apare în postura de erou, “61 de ore” este cartea de suspans perfectă. Ca niciodată, am stat ca pe ghimpi deoarece nu înţelegeam ce se întâmplă. Iar în clipa când am înțeles care este acțiunea, am stat în continuare tot ca pe ghimpi deoarece nu știam cum se va petrece… ce se va petrece.
„Testamentul lui Abraham” de Igor Bergler
Dragă Igor Bergler,
Mă grăbesc să-ţi stric liniştea acestui început de iarnă cu o nouă scrisoare 🙂 .
„Sindicatul polițiștilor idiș” de Michael Chabon
În timp ce citeam “Sindicatul polițiștilor idiș”, am realizat că nu vreau să îi scriu recenzia. La ce laude și elogii îi sunt aduse pe coperta 4, cum pot să vin eu și să zic: „Se putea mai bine”?