“Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor” de Dave Eggers – Ana are carti!
IMG_1478

“Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor” de Dave Eggers

opera-sfasietoare-a-unui-geniu-naucitor_1_fullsize

Este genul de carte pe care ori o iei cu tine pe insula aceea unde “ai voie cu un singur roman, pe care îl alegi?”, ori te enervează atât de tare că-ţi vine s-o arunci cât colo. În ceea ce mă priveşte… eu deja am pus-o în bagajul pentru insulă, să nu mă prindă deplasarea nepregătită :) .

“Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor” de Dave Eggers este… sfâşietoare şi năucitoare. Iniţial, titlul mai mult decât pretenţios m-a făcut să mă încrunt, dar pe măsură ce citeam, totul se lega.

Să mă explic…

Este îngrozitor ca un copil să-şi piardă un părinte… Şi mai crâncen este ca părintele să-şi îngroape copilul. Între aceste două tragedii, multă lume nu se gândeşte că mai există o posibilitate cumplită: să-ţi moară ambii părinţii la interval de numai câteva luni. Şi exact acest lucru i se întâmplă lui Dave Eggers, iar povestea lui a devenit “Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor”.

După pierderea părinţilor, mezinul familiei, Toph, ajunge, printr-un concurs de împrejurări, în grija fratelui mai mare, Dave. Relaţia care începe să se construiască între ei formează practic miezul cărţii. Devastat (puţin spus!) de tragedia care i-a lovit familia, Dave se trezeşte că trebuie să fie şi mamă, şi tată, şi frate pentru un puşti de 8 ani. Nu are timp să jelească şi să-şi trăiască doliul, darămite să-si permită luxul vreunei depresii. Pur şi simplu, trebuie să-şi ignore sufletul făcut ţăndări, să se adune şi să se pună pe treabă! Pentru că la vârsta la care prietenii săi îşi termină studiile ori o ţin din distracţie în distracţie, Dave (22 de ani) se îngrijeşte ca fratele său să mănânce sănătos, să se ducă la şcoală, să-şi facă lecţiile şi, mai ales,… să nu sufere! Preocupat până la obsesie ca Toph să crească NORMAL, Dave refuză să se ocupe de propria durere.

Şi nu-ţi permite nici ţie, cititorul acestei istorii… sfâşietoare, să-i plângi de milă. Iar aici intră în scenă partea… năucitoare.

Pentru că… Dave te face să râzi! Uneori, în hohote! Şi în tot acest timp vei avea lacrimi în ochi! Ceva mai bulversant şi mai intens n-am citit în viaţa mea! Alţi scriitori s-ar fi concentrat doar pe tragedia în sine. Căci, vorba aceea, e suficientă pentru o carte cutremurătoare. Dar Dave Eggers n-a vrut asta, preferând să-şi ia propria durere şi furia la adresa întregii lumi, să le amestece cu un umor frust, trecând uneori limita vulgarului (cartea e plină de înjurături şi de poante sexuale), şi să ţi le pună în mâini sub forma unui volum care te va face să plângi râzând. Sau… invers! Inclusiv în momentul în care descrie aproape anatomic felul în care mama lui moare de cancer.

Monologul intern al lui Dave este cel care te va ajuta să treci peste imaginea plină de aroganţă şi uneori de egoism pe care el şi-o autoconstruieşte (parcă cu scopul de a te scoate din sărite – cu mine n-a reuşit…) şi să înţelegi adevărata dimensiune a durerii sale. Dave nu are un buton de editare pentru gândurile lui – ţi le prezintă FIX aşa cum îi trec prin cap, alandala, sărind de la una la alta, formând un amestec plin de puritate şi brutalitate de-a dreptul şocant. Nu-i de mirare că, pe parcursul cărţii, te loveşti de pasaje care te lasă fără răsuflare ca după un sprint.

“Opera…” nu e deloc o carte uşoară. Dificil de citit din punct de vedere emoţional, e plină şi de tot felul de ghiduşii-experiment, de parcă Dave Eggers şi-ar fi dorit să vadă cât de mult poate să forţeze limitele literaturii. Din loc în loc dai de desene: de la schiţa apartamentului (pentru că autorul încearcă să-ţi explice cum se distrează cu fratele său făcându-şi vânt şi alunecând în şosete pe holul lung) până la un… capsator – !!!). Anumite capitole sunt scrise de parcă ar fi extrase dintr-un scenariu de film sau sub formă de interviu. Părţile pe care eu de obicei le sar, recunosc!, (pagina de copyright, mulţumirile, notele de subsol) sunt pline de surprize savuroase asupra cărora nimeni nu-ţi atrage atenţia, de parcă scriitorul ar fi vrut să-şi răsplătească cititorii cu adevărat atenţi.

Finalul închide perfect această carte incredibilă: este momentul în care Dave… cedează! Nu se mai ascunde, nu se mai preface, îşi urlă durerea până în punctul în care crezi că va înnebuni. Şi cu toate acestea, ştii/simţi/înţelegi că el şi fratele său mai mic se vor descurca foarte bine şi de aici încolo… Parcă în ciuda lumii şi destinului!

P.S. De la apariţia ei, au fost mulţi care au întrebat dacă “Opera…” este o carte autobiografică sau fictiune. Sinceră să fiu, habar n-am şi… nici că-mi pasă!

 

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

Într-o seară, în perioada în care citeam “Magicienii”, am descoperit că lăsasem volumul în dormitor, acolo unde prietenul meu adormise rupt de oboseală, după ce condusese vreo 7 ore.

Împiedicată cum mă ştiu, am preferat să nu mă duc după carte, ca să nu-l trezesc cumva. Deşi nu-mi (mai) place să citesc două titluri în acelaşi timp (na, vârsta :)!), am zis că dacă doar răsfoiesc altceva “nu se pune”. Aşa că am închis ochii şi am întins mâna spre biblioteca unde se află cărţile pe care nu le-am citit încă (mă mai joc uneori aşa, lăsând hazardul să aleagă pentru mine) şi am scos… “Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor” de Dave Eggers.

După ce m-am uitat cruciş la titlu (“De ce mi-oi fi cumpărat eu cartea asta?”), am citit coperta 4 (nu m-am lămurit), apoi coperţile 2 şi 3 (nici acolo n-am găsit răspunsul).

Însă…

Însă …

Am ştiut că am o carte de 5 stele în mână când mi-au căzut ochii pe pagina aceea (nu ştiu sigur dacă are o denumire, parcă pagina de gardă se numeşte) unde sunt trecute “Coperta:…/ Redactor:…/ Copyright… Ştii la ce mă refer…

Ei bine, acolo apare o notă din partea autorului:

“Această carte este o operă de ficţiune numai datorită faptului că autorul nu şi-a mai amintit exact ce au spus unii sau cum arătau anumite lucruri, aşa că a trebuit să mai inventeze. Însă personajele, faptele şi dialogurile sunt reale, nu rodul imaginaţiei autorului, care la momentul scrierii acestei cărţi nu avea pic de imaginaţie şi nici nu putea concepe să inventeze o poveste şi nişte personaje – ar fi fost ca şi cum s-ar fi urcat la volan deghizat în clovn (…) Orice asemănare cu persoane în viaţă sau defuncte ar trebui să fie evidentă pentru ele însele şi pentru cei care le cunosc, mai ales că autorul a avut amabilitatea să le dea numele reale, ba chiar, în unele cazuri, şi numărul de telefon (….)”

POFTIM?!!!!!

Urmează “Reguli şi sugestii pentru a te bucura de această carte”, în care autorul îţi spune că nu e nevoie să citeşti prefaţa, nici secţiunea de mulţumiri, nici cuprinsul, nici o mare parte din mijlocul cărţii, “De fapt, doar primele trei sau patru capitole o să li se pară unora dintre voi că merită să-şi bată capul”.

O carte care începe aşa nu poate fi decât una de 5 STELE!!!

Rămâne de văzut dacă am avut dreptate sau dacă m-am păcălit îngrozitor!

Cartea poate fi cumpărată online de AICI

 

 

Facebook Comments

Comentarii

  1. foarte interesant, multumiri

    1. Cu multa placere, Vero! Sper sa-ti placa si recenzia!

Leave a Reply

Privacy Preference Center


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/public/partials/privacy-preferences-modal.php on line 33

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/public/partials/privacy-preferences-modal.php on line 95