Autor: Stephanie Garber
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: RAO
Anul apariției: 2017
Traducere: Andra-Elena Agafiţei
De la primele paragrafe am ştiut că va fi jumi-juma. Îmi va jumi-plăcea, o voi juma-urî (sau invers). Şi s-a dovedit că instinctul nu m-a înşelat.
Ţi-am povestit încă de când am început să citesc “Caraval” de Stephanie Garber că mi-am cumpărat cartea din… disperare. Nu mai insist asupra motivelor (vezi mai jos “Ce citim acum”).
Însă, culmea!, faptul că e o carte pentru adolescenţi nu m-a deranjat niciun pic. Ba din contră! Neaşteptându-mă la cine ştie ce scriitură, cu atât mai mare mi-a fost surpriza să descopăr o iubitoare de comparaţii lirico-inedito-trăsnite. Dar ce spun eu “iubitoare”! Stephanie Garber e înnebunită după ele! Cred că modalitatea ei de distracţie preferată este să alăture în aceeaşi frază cele mai de… nealăturat cuvinte ever şi să vadă ce iese. Dar asupra scriiturii voi reveni puţin mai târziu…
Restul, în schimb… uffff!
În regulă, să le “caravalim” pe rând (ah, ţi-am spus că am făcut o pasiune pentru cuvântul acesta?!).
Scarlett Dragna îşi duce viaţa pe insula pe care n-a părăsit-o niciodată, în compania surorii ei, Tella, mare amatoare de… dezastre pe care chiar ea le provoacă, şi a unui tată a cărui fotografie ar putea ilustra definiţia cuvântului “cruzime” în orice dicţionar, fie el chiar şi magic. Căci tatăl pare să fie foarte democratic în pedepsele pe care le împarte fetelor: atunci când una face o trăsnaie (de obicei, Tella), cealaltă o încasează (de obicei, Scarlett).
Şi cu cât mai odioase sunt corecţiile fizice pe care le suportă cele două, cu atât mai strânsă devine legătura dintre surori, care ajung să nu-şi mai poată imagina viaţa una fără cealaltă.
Fabulosul Caraval, un spectacol la graniţa magiei
În puţinele momente de linişte, Scarlett tânjeşte după mama ei – dispărută din motive pe care nu le vei afla decât citind cartea 🙂 , eu nu suflu o vorbă! – şi visează la fabulosul Caraval, un spectacol la graniţa magiei, care se desfăşoară anual şi la care poate participa doar cu invitaţie. Iar acea bucată de hârtie nu-i asigură, aşa cum te-ai aştepta, un loc în primul rând, ci o va duce chiar PE SCENĂ, căci la Caraval nu există spectatori, ci doar actori.
Din păcate, invitaţia pentru Scarlett soseşte exact când tatăl său plănuieşte o nuntă pentru ea. Iar lumea magică a lui Stephanie Garber nu cunoaşte ubicuitatea. Dar taman când Scarlett e pe punctul de a-şi pune… invitaţia în cui, Tella – probabil şi ca să se revanşeze pentru toate momentele de suferinţă pe care i le-a provocat – o ia pe sus şi o duce la Caraval!!!
Din punctul meu de vedere, puteau să rămână bine mersi şi acasă, că dracu’ era la fel de negru. Căci, de cum pun piciorul în Caraval, Tella e răpită de Legend, geniul care a creat tot conceptul sărbătorii, iar Scarlett va descoperi curând că anul acesta miza Caravalului e chiar viaţa surorii sale.
Prin urmare, o cursă nebună începe pentru salvarea Tellei. În cele cinci nopţi ale jocului, Scarlett trebuie să discearnă între adevăr şi minciună, urmăreşte indiciile care i se oferă cu ţârâita, rezolvă ghicitori de-a dreptul imposibile, se convinge că oamenii poartă măşti chiar dacă nu-şi acoperă cu nimic chipurile, moare şi învie (vorbesc serios!) şi… a, da!, se îndrăgosteşte.
Acum…
Ce nu mi-a plăcut deloc?
Povestea de dragoste – de nivel de grădiniţă
Îmi amintesc şi azi de Matei, colegul meu de la grădiniţă, după ai cărui zulufi blonzi mă ţineam cât era ziulica de lungă. Nimic nu mi se părea mai frumos pe lumea asta decât cârlionţii aceia.
Anii au trecut, din fericire criteriile mele în ceea ce priveşte bărbaţii s-au maturizat şi rafinat, ceea ce nu aş putea spune despre Scarlett şi pasiunea ei pentru Julian. Ok, înţeleg că e brunet şi are muşchi. Şi n-o să fiu ipocrită, cine mă cunoaşte ştie că eu chiar pot aprecia valoarea unui trapez bine lucrat la sală… Dar n-ar mai trebui ceva acolo ca să înţelegem de ce Scarlett se îndrăgosteşte de bruneto-musculosul Julian cam la câteva pagini distanţă de momentul în care îl întâlneşte? Dacă eşti de acord de mine, atunci am o veste proastă: în afară de cele două… calităţi (?) menţionate mai sus, nu mai e nimic!
Mai mult nu vreau să insist asupra acestei poveşti de dragoste – hai să considerăm şi tu, şi eu, că am citit volumul la o vârstă nepotrivită. În fond nu vreau să par o acritură de babă, pe care s-o ia, pe bună dreptate, adolescenţii la rost: “Ce cauţi tu în lumea cărţilor scrise pentru noi?”.
Scarlett
Lasă că e atât de superficială încât bicepşii lui Julian o fac să… vadă doar inimioare în jur (ah, era cât pe ce să scriu altceva, însa aceasta nu este o “recenzie” interzisă celor sub 18 ani 🙂 ). Lasă că ia cele mai proaste decizii şi ratează ocazii care pur şi simplu o trag de mânecă, doar doar le-o sesiza. Dar accentele ei melodramatice, văicărelile ei m-au făcut de “n” ori să dau ochii peste cap. În plus, cam din două în trei paragrafe, Scarlett-cea-îngrijorată-de-dispariţia-surorii-ei ne anunţă că e decisă să se întoarcă la tatăl ei şi la căsătoria plănuită de acesta cu un bărbat pe care nu-l întâlnise niciodată. Apoi Julian trece cu încetinitorul prin cadru, de obicei la bustul gol, îi aruncă o glumă la marginea lui #metoo şi fata noastră iar e dată peste cap… Jur, sunt prea bătrână pentru aşa ceva 🙂 !
Absenţa detaliilor despre lumea exterioară Caravalului
Am rămas cu impresia, atunci când am dat ultima pagină a cărţii, că dincolo de Caraval nu e… nimic. Nici un detaliu despre lumea din care vine Scarlett (exceptând faptul că s-a născut pe o insulă) nu s-a mai obosit să dea autoarea, care s-a concentrat strict pe Caraval (şi i-a ieşit perfect, n-ai ce să-i reproşezi – vezi câteva rânduri mai jos). Zici că totul se petrece într-un glob de cristal, de care îţi lipeşti nasul ca să vezi mai bine – ceea ce reduce implicarea ta emoţională la… zero.
Ce mi-a plăcut la nebunie?
Comparaţiile
Ţi-am spus încă de la începutul acestei „recenzii” că scriitura lui Stephanie Garber a constituit o surpriză plăcută datorită comparaţiilor. În plus, pentru Scarlett emoţiile au culori, prin urmare:
Dezamăgirea sosi în nuanțe reci de albastru de nu-mă-uita, care o înfășurară precum ceața de seară, făcând-o să se simtă destul de ascunsă încât să recunoască faptul că voia să experimenteze mai mult din plăcerile Caravalului…
Moartea avea culoarea mov.
O nelinişte de culoarea ghimbirului i se căţără pe umeri…
Culoarea roşie a panicii îi frământă pieptul când îşi aminti…
Această carte era de mărimea unei pietre funerare şi de culoarea basmelor întunecate – gheaţă neagră, acoperită de scris auriu, pătat.
Când Scarlett se trezi, lumea avea gust de minciuni şi de cenuşă.
Cerul Caravalului era o ceață cremoasă de vârtejuri cu unt și vanilie.
Cuvintele rostite erau lipicioase şi dense ca siropul.
Din două una: ori abundenţa aceasta de comparaţii şi de culori te va scoate din sărite (aşa e toată cartea, atenţie!), ori o să te distrezi pe cinste. Din fericire pentru mine, eu m-am instalat zâmbind în a doua categorie.
Lumea Caravalului
Stephanie Garber a reuşit să construiască o micro lume la detaliu! Caravalul are atmosferă (delicios de întunecată uneori), are propria-i istorie (pentru că e nevoie să-i cunoşti secretele din trecut, ca să-i rezolvi misterele prezentului), are şi o hartă cu străzile şi clădirile pe unde caută înnebunită indicii Scarlett (şi tu odată cu ea!). Cu fiecare pas pe care protagonista îl face în căutările sale, mai aşază o piesă în uriaşul puzzle care e Caravalul, plin de adevăruri şi minciuni, de provocări şi întorsături de situaţie. Nu de puţine ori când vei crede că ai rezolvat şi ultima enigmă, Stephanie Garber îţi va da una peste nasul luat la purtare. Iar finalul cărţii nu-ţi răspunde doar la întrebarea „o poate salva pe Tella sau nu?”, dar îţi oferă şi imaginea de ansamblu a oraşului magic, astfel încât să poţi aprecia ce super treabă a făcut autoarea.
Rochia 🙂 !
Nu în ultimul rând, rochia lui Scarlett! Căci eroina are în peregrinările ei o singură rochie, care se transformă de capul ei, dupa cum cere ocazia. Urmează o întâlnire amoroasă? Aaaa, păi, decolteul coboară la buric, fusta urcă deasupra genunchilor şi din loc în loc pe material apar nişte inimioare (ştiu, n-are pic de subtilitate rochia asta, dar trebuie să-i apreciez determinarea 🙂 ). E Scarlett în faţa unei situaţii care impune decenţă maximă? Poftim un veşmânt de călugăriţă! Recunosc, am urmărit transformările rochiei (şi de la un anumit moment, chiar le-am aşteptat cu o nerăbdare plină de amuzament) cu acelaşi interes cu care întâmpinam noile aventuri ale lui Scarlett! De unde se cumpără o astfel de rochie?!!!!
Ce-am scris când am început să citesc Caraval
Pe principiul “Ce-o fi o fi”, am luat cartea de la stand şi am scos portofelul din geantă s-o plătesc. Nu am răsfoit-o niciun pic, nici măcar primele rânduri nu le-am citit.
Trebuie să mă înţelegi… Sunt DISPERATĂ!
De la trilogia “Magicienii” tot dau târcoale prin librării rafturilor cu literatură magică, doar-doar mi-o face una cu ochiul. Şi jur, parcă toate volumele stau cu ochii închişi, n-am văzut aşa ceva. Nu neg, sunt conştientă de faptul că nu voi descoperi prea curând un alt titlu de 5 stele. Dar mi-e atât de dor să citesc ceva cu vrăji, magie, zâne, vrăjitori etc că sunt gata să mă mulţumesc şi cu patru stele. Nu! Ce spun eu aici?! Daţi-mi o carte de 3 stele şi nu voi face nazuri.
Cuprinsă de deznădejde, m-am oprit asupra volumului “Caraval” de Stephanie Garber. M-am cam încruntat când am văzut sintagma “roman pentru adolescenţi”, dar ceva de pe coperta 1, 2, 3 sau 4 (ca pe astea m-am uitat) m-a dus cu gândul la “Circul nopţii” de Erin Morgenstern (una dintre cele mai bune cărţi care se petrec în lumea circului din tot ce-am citit eu!). În plus, mi s-a părut foarte deşteaptă găselniţa din titlu, când eliminarea unei litere din “carnaval” a dat naştere unui cuvânt tare fain, care pe mine m-a cucerit pe loc.
Acum să vedem cu ce m-am ales. Vorba-ceea: “Ori la… caraval, ori la spital”.
