Autor: Daphne du Maurier
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: RAO
Anul apariției: 2007
Traducere: Eugenia Popescu
Pe o vreme de să nu-ţi laşi nici câinele afară, în mijlocul unei case cu ale cărei zgomote încă mă familiarizez, eu stau pe canapea şi citesc “Hanul Jamaica” de Daphne du Maurier.
Şi pot să jur că atmosfera întunecată din romanul acesta atât de reprezentativ pentru genul gotic e cea care a adus ploaia teribilă care-mi loveşte în geamuri de două zile… că o cred în stare pe Daphne du Maurier de o aşa vrăjitorie! Căci atunci când vine vorba de atmosferă, englezoaica ştie… meserie!
Mai mult, mă aventurez în a-mi exprima convingerea fermă că pe doamna du Maurier a durut-o fix în partea dorsală (normal, cu eleganţa de rigoare din anii ’30 ai secolului trecut) de părerea criticilor, pe ea interesând-o strict succesul de public. Căci şi „Rebecca”, şi „Hanul Jamaica”, singurele romane pe care le-am citit din tot ce-a scris ea, conţin exact acele ingrediente care îi fac pe scorţoşii critici literari să strâmbe din nas şi pe cititori să se înghesuie în librării. Suspans, morţi misterioase, secrete bine ascunse, puţină dragoste/sexualitate (că doar n-a făcut rău niciodată nimănui), totul învelit într-o atmosferă de-a dreptul terifiantă.
“Hanul Jamaica”, într-un ținut de coșmar
Ne aflăm în jurul anului 1820. Orfana Mary, pentru că i-a promis mamei aflate pe patul de moarte (şi pentru că oricum altă opţiune nu prea avea), pleacă să locuiască la hanul Jamaica, deţinut de mătuşa Patience şi de unchiul Joss. După o călătorie desprinsă parcă din coşmaruri (printr-un ţinut întunecat, în care ploaia cade cu hotărâre peste mlaştini, noroaie şi pietre şi unde dai din când în când peste câte un copac, destul de înspăimântat şi el că i s-a năzărit să crească pe astfel meleaguri), tânăra de 23 de ani ajunge la mama naibii, pardon… ajunge la han pentru a descoperi că din mătuşa radioasă de care-şi amintea din copilărie n-a mai rămas decât o umbră, speriată de … propria-i umbră!, iar între unchiul Joss din realitate şi cel creionat în scrisorile trimise de nevasta lui nu e nicio legătură.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI sau de AICI
Deşi primise încă de pe drum toate semnalele că nu-i a bună cu hanul ăsta – niciun călător nu înnoptează aici, trăsurile nu fac popas, ba chiar vizitiii dau bice cailor în momentul în care se apropie de casa cu aer fantomatic -, Mary îi deschide uşa cu toată inocenţa tinereţii fără să aibă nici cea mai vagă idee ce secrete întunecate ascunde locul. Şi pe care ea le va descoperi rapid, primind lovitură după lovitură… direct în inimă.
“Hanul Jamaica”, pe cât de pustiu e ziua, pe atât de animat devine noaptea
Căci pe cât e hanul de pustiu ziua, pe atât de animat devine noaptea, când sub acoperişul lui pare să se dea adunarea generală pentru toţi nenorociţii din ţinut. Haosul care se instalează acolo e patronat de unchiul Joss, pentru care nelegiuţii par să aibă un respect cu totul deosebit. Şi nici nu e de mirare, având în vedere că bărbatul e cel care a pus la punct o afacere macabră, care le aduce adevărate averi şi care implică jefuirea unor amărâţi care se zbat în ghearele morţii, dar în detaliile căreia nu vreau să intru – nu de alta!, dar dacă pentru mine a fost o reală surpriză să descopăr la ce l-a dus mintea pe Joss, nu vreau să ţi-o stric nici ţie, în caz că te bate gândul să citeşti cartea.
Bineînţeles, aflarea teribilului secret o pune pe Mary într-un pericol de moarte, căci unchiul, în cinismul său şi în ciuda unei slăbiciuni evidente pe care o manifestă pentru isteaţa tânără, n-a lăsat loc de îndoieli: din punctul lui de vedere între nepoată şi o găină nu e nicio diferenţă, prin urmare le poate lua gâtul la fel de uşor.
“Hanul Jamaica”: ameninţări cu moartea, furtuni devasatoare și pandalii de mătuşă
Printre ameninţările cu moartea, furtunile care devastează ţinutul, pandaliile mătuşii Patience care numai sănătoasă la cap nu mai are cum să fie după ce a trăit o viaţă lângă Joss, Mary îşi găseşte timp să facă o pasiune pentru Jem, fratele mai mic al lui Joss – altă… „comoară” la casa omului: un hoţ de cai, sălbăticit de viaţa izolată pe care o duce şi care are mai mult respect pentru mânzul pe care tocmai l-a furat decât pentru femei. Dar cu nişte ochi de-a dreptul diavoleşti, de te bagă în boală 🙂 !
Cartea poate fi cumpărată online de AICI sau de AICI
După un debut lent, liniştit, în concordanţă cu momentele pline de deznădejde pe care le trăieşte Mary la căpătâiul mamei sale, cartea o ia la trap, odată cu trăsura care o va duce pe tânără la hanul Jamaica, prin urmare m-am trezit dând pagină după pagină cu înfrigurare, dornică să aflu marele secret al lui Joss (wow!), deznodământul surprinzătoarei poveşti de dragoste dintre eroină şi Jem (vai!) şi, în general, dacă scapă cu bine fata (pfffff!). A, da, şi să descopăr ce ascunde camera aia din han care stătea tot timpul încuiată şi ce e cu tabloul sinistru din sufrageria personajului negativ! (după cum vezi, am fost destul de ocupată 🙂 ).
Scena urmăririi din mlaştină mie mi s-a părut SEN-ZA-ŢIO-NA-LĂ
Deşi mă feresc ca… unchiul Joss de apă (ţi-am spus că starea lui naturală era beţia?) să-ţi dezvălui prea mult din elementele care construiesc gradual suspansul până la explozia finală, vreau totuşi să zăbovesc asupra scenei urmăririi din mlaştină. SEN-ZA-ŢIO-NA-LĂ!!!
Şi aceasta pentru că nu reuşeam să-mi dau seama ce-mi doream mai mult pentru biata Mary. Să scape de urmăritori (care aveau în dotare şi nişte câini feroce!)?Să scape de bărbatul alături de care fugea (!!!)? Sau să scape din blestematele alea de noroaie? Pentru că eram convinsă că o variantă care să le includă pe toate trei era imposibilă. Şi bineînţeles că… m-am înşelat 🙂 !
Comparată adesea cu „Jane Eyre”, mie „Hanul Jamaica” mi-a amintit mai degrabă de „La răscruce de vânturi”. Romanul pe care l-am citit în adolescenţă mi-a dictat în MAAAAARE parte gusturile la bărbaţi datorită/din cauza personajului principal masculin, Heathcliff 🙂 ). Aceleaşi ceţuri şi furtuni, aceeaşi natură ostilă, acelaşi cenuşiu covârşitor, acelaşi suspans care-ţi face stomacul ghem…
Personajele masculine par să fi făcut un adevărat pact cu violenţa
În plus, personajele masculine din ambele romane par să fi făcut un adevărat pact cu violenţa pe care gingăşia feminină, într-un contrast halucinant, reuşeşte într-un mod aproape miraculos să o tempereze. Nu mai spun că fiecare dintre cele două cărţi are partea sa de nebunie aproape clinică…
Cu toate acestea, „Hanul Jamaica” nu primeşte de la mine maximum de steluţe. De vină sunt câteva clişee care, bănuiesc, erau musai dacă doreai să fii un scriitor de succes în acea perioada, dar care azi… mneah… Numele personajelor prea îţi spun de la bun început cu cine ai de-a face. Mătuşa răbdătoare e… Patience, bărbatul de care se îndrăgosteşte Mary (Jem care se citeşte la fel ca… Gem) chiar se doveşte o comoară până la urmă… şi tot aşa. În plus, personajul negativ nu e doar ticălosul absolut, dar se mai pricopseşte şi cu un respingător defect fizic. Asta ca să nu ai vreo îndoială în ceea ce-l priveşte.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI sau de AICI
Ce-am scris când am început să citesc “Hanul Jamaica”
Între cărţile primite de la edituri pentru “recenzare” şi infinita listă personală de must-read, câteodată o mai iei şi pe câmpii. Că altfel nu pot să-mi explic ce mi-a venit de m-am îndreptat spre canapea cu o carte pe care nu o aveam în plan, cel puţin nu în viaţa asta!, şi pe care… (mda, confesiune făcută cam cu jumătate de gură)… şi uitasem că o deţin în bibliotecă.
Acum…
Nu are nici un sens să revin asupra faptului că romanul “Rebecca” reprezintă plăcerea mea vinovată. Ţi-am spus-o deja AICI unde am şi încercat să explic în două vorbe de ce… E drept însă că după ce am dat ultima pagină şi m-am uitat buimacă la zorii de zi pentru care Daphne du Maurier a făcut tot posibilul să mă ţină trează o noapte întreagă, nu m-am repezit să caut alte romane semnate de ea.
M-am întors la “Rebecca” de vreun catralion de ori
Da, m-am întors la “Rebecca” de vreun catralion de ori (şi puţin îmi pasă dacă avem de-a face cu un posibil plagiat, aceasta este o discuţie care nu m-a pasionat niciodată), dar ce alte cărţi a scris autoarea ei nu m-a interesat. De parcă dincolo de “Rebecca”, nimic nu mai poate ieşi la fel de PERFECT din peniţa acestei scriitoare pasionate de suspans şi gotic (o combinaţie după care eu mă dau în vânt!).
Aşa că acum sper că-mi înţelegi surpriza când m-am trezit cu “Hanul Jamaica” în braţe. N-am nici cea mai vagă idee despre ce e vorba în ea, dar aflu de pe coperta patru că lui Alfred Hitchcock i-a plăcut atât de mult încât a ecranizat-o.
Eu zic ca începe (mă rog, sau se termină) bine!
