“Metamorfoza – integrala prozei antume” de Franz Kafka – Ana are carti!
Metamorfoza Kafka foto

“Metamorfoza – integrala prozei antume” de Franz Kafka

metamorfoza

După ce am clarificat AICI faptul că gândacul lui Kafka nu e chiar… gândac, aş vrea să mai adaug că nici scârboşenia aia cu multe picioare nu se dovedeşte chiar… atât de scârboasă.

Aceste aspecte fiind lămurite :) , să intrăm puţin în detaliile nuvelei pe care am recitit-o acum, la “bătrâneţe”, dupa ce am primit de la Editura Humanitas “Metamorfoza – integrala prozei antume”, carte care, după părerea mea, nu ar trebui să-ţi lipsească din bibliotecă, dacă la un moment dat ceva din opera de-a dreptul extraterestră a lui Kafka te-a făcut să tresari.

Cu fraza de deschidere a nuvelei deja ţi-am făcut capul calendar pe acest blog, deci n-o mai redau. O să-ţi mai spun doar că eu o citesc de fiecare dată cu aceeaşi încântare, iar amestecul de surpriză, absurd, claustrofobie şi o fărâmă de umor din primele cuvinte te pregăteşte perfect pentru ceea ce urmează.

Nimeni nu-ţi explică de ce (sau cum) s-a metamorfozat Gregor Samsa într-o gânganie, dar îţi garantez că după primele pagini nici măcar n-o să-ţi mai pese!

În ceea ce mă priveşte, eu m-am trezit urmărind cu inima strânsă încercările disperate ale amărâtului de a se adapta noii sale situaţii, redate de Kafka cu tonul pe care îl am eu când îi povestesc Mariei ce-am mai făcut de când ne-am văzut ultima oară. Zici că vorbeşte despre cele mai normale şi fireşti lucruri de pe lume. Da, Gregor s-a trezit peste noapte (la propriu) cu o multitudine de picioruşe care cu greu pot fi controlate şi sincronizate, transformând deplasarea de la un perete la altul – sau pe tavan! – într-o adevărată tortură. După cum vezi, ceva banal, aşa cum spuneam… Sau hrana care devine şi ea o provocare – căci felurile culinare din vechea lui viaţă nu-i mai sunt pe plac, trezindu-se brusc atras de tot ce are miros şi gust de expirat/vechi/stricat. Iarăşi nimic ieşit din comun, în fond toţi descoperim într-o zi că nu ne mai plac sarmalele, să zicem, nu?

Lăsând gluma (mea) la o parte, trebuie să-ţi spun că noile bătăi de cap ale personajului principal pălesc în faţa ADEVĂRATEI probleme: familia lui Gregor şi relaţia lui cu aceasta. Căci “metamorfoza” din titlu nu face referire doar la fizicul şi la mentalul tânărului. Familia lui – mama, tatăl şi sora – trece ea însăşi printr-o metamorfoză şi nu pot să dau vina decât pe talentul uriaş al lui Kafka pentru durerea mea de cap – căci carusel a făcut cu sentimentele mele, trezindu-mă că ba eram de partea părinţilor, ba ţineam cu Gregor.

Citind dialogurile din prima fază, desfăşurate prin uşa pe care fostul om (actualmente… doar Kafka ştie ce) se încăpăţâna să o ţină blocată, simţeam cum creşte în mine iritarea la adresa rudelor lui care se dovedesc incapabile să înţeleagă şi să accepte o situaţie pentru care Gregor ce vină avea, săracu’, că toată viaţa lui liniştită până la banalitate s-a transformat într-un coşmar?!

Însă… În momentul în care uşa se deschide în sfârşit şi cele două tabere se privesc în ochi (mă rog, nu sunt sigură că termenul se potriveşte noii anatomii a personajului principal), am avut toată înţelegerea din lume pentru reacţiile părinţilor lui – pune-mă pe mine într-o cameră cu o creatură monstruoasă şi aşteaptă-te să mă comport rezonabil! Ha, când o zbura porcul!

Că relaţiile din această familie sunt de mult timp viciate îţi este clar cam din primele pagini ale nuvelei, doar dorinţa de a păstra aparenţele împrumutându-le un aer de normalitate. Dar toată eleganţa, galanteria, cuvintele alese cu mare grijă se duc naibii în momentul în care clanul se confruntă cu o aşa grozăvie. Atunci măştile cad instantaneu şi poţi să vezi CU ADEVĂRAT cine sunt cei patru! Arătarea de Gregor, de o sensibilitate ieşită din comun, făcând tot posibilul să-i protejeze pe cei din jur de apariţia sa înfiorătoare…. Şi mama, tata & sora, pentru care “sângele apă nu se face” reprezintă doar o alăturare aleatorie de cuvinte şi a căror distracţie preferată este să-l atace pe Gregor cu mere, unul dintre fructe rănindu-l grav pe deja mult prea ghinionistul personaj. Şi o fac cu un soi de satisfacţie amestecată cu scârbă şi ură care a alungat rapid simpatia cu care priveam situaţia în care s-au trezit membrii… umani ai familiei şi m-a determinat să mă întreb cine e, de fapt, monstrul dintre ei.

Mai ales că, în mod surprinzător, în tot absurdul situaţiei, singura voce care rămâne calmă de la prima literă a nuvelei până la punctul final e cea a lui Gregor. Căci metamorfoza nu i-a luat capacitatea de a raţiona şi de a înţelege ce-i spun oamenii, chit că nu le mai poate răspunde decât scoţând nişte sunete… gândăceşti… ?! Îmi amintesc că la prima lectură tonul detaşat şi uneori chiar plin de umor cu care personajul principal îşi analizează cu atâta luciditate situaţia mă şocase de-a dreptul, eu implicându-mă – după cum deja ai apucat să mă cunoşti – cu toată inima în poveste şi fiind extrem de disperată că nu reuşeam să-mi dau seama ce-mi doresc pentru el:

– să revină la forma umanoidă şi la viaţa atât de plictisitoare că nu ar fi meritat nici măcar un rând semnat de Kafka? Dar aia nu era viaţă! Gregor era de fapt un mort viu care se ducea la prima oră la slujbă şi se întorcea seara târziu, abia târându-se (anunţând parcă insecta de mai târziu!) spre patul din camera lui, strivit pur şi simplu de responsabilitatea de a-i plăti tatălui datoriile şi de a-şi întreţine familia.

– să trăiască până la adânci bătrâneţi în noua lui formă? Dar nici asta nu e viaţă, ci un coşmar! Un film de groază! Condamnat cum era la singurătate, căci dacă propria familie îl trădează, ce pretenţii să aibă de la nişte străini?!, Gregor 2 ar fi luat-o rapid razna! (şi cred că singurul lucru mai îngrozitor decât un gândac e un gândac… nebun!)

– să moară rapid, punând astfel capăt propriului chin şi aducând şi liniştea în familia sa, căreia “monstrul” de Gregor îi găseşte, incredibil!, scuze pentru abuzurile la care îl supune?

Bineînţeles că n-o să-ţi stric plăcerea primei lecturi dezvăluindu-ţi ce variantă a ales Kafka când i-a decis lui Gregor destinul. Şi deşi în mod normal m-ar fi întristat oricare din finalurile de mai sus, cu “Metamorfoza” nu ai nevoie de şerveţele. Oricât de întunecată ar fi atmosfera (logic, gândacului nu-i place lumina) şi la propriu, şi la figurat, există în rândurile nuvelei un anume tip de umor (ok, negru, ca să fim în ton) care m-a făcut chiar să râd la un moment dat.

În loc de încheiere, aş vrea să-ţi mai spun că pe mine una discuţiile interminabile lansate de specialiştii care i-au întors pe toate părţile opera lui Kafka mă lasă complet indiferentă. Nu mă interesează dacă în “Metamorfoza” avem de-a face cu o alegorie, cu o fabulă, cu o metaforă, cu un plan fantastic, supranatural, suprarealist, cu o (pseudo)biografie, cu un vis sau cu… toate la un loc. Dacă autorul nu-şi bate capul să-ţi dea niciun indiciu pe tot parcursul nuvelei sale, de ce aş face-o eu?!

Pentru mine, “Metamorfoza” este povestea unei tânăr aproape abrutizat de slujba istovitoare, dar care îşi recâştigă umanitatea atunci când se trezeşte transformat într-o arătare monstruoasă. Şi a celorlalţi membri ai familiei lui, care deşi îşi păstrează trăsăturile fizice care ne definesc rasa, nu sunt de fapt decât nişte monştri.

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

Nu mai stau acum să socotesc câţi ani au trecut de când am ţinut prima dată în mâini “Metamorfoza” lui Kafka… Multe dintre detaliile nuvelei mi s-au şters din minte, asta e sigur!, dar n-am să uit niciodată CUM am citit-o: CU GURA CASCATĂ! De la primul până la ultimul rând!

Uluitorul talent al lui Kafka nu doar că pare coborât de pe altă planetă, aşa cum am mai spus, dar, cel puţin în ceea ce mă priveşte, a ridicat standardele nuvelei la un nivel pe care niciun alt scriitor nu l-a mai atins ulterior din tot ce am citit eu.

Prin urmare, atunci când editura Humanitas mi-a oferit spre recenzare volumul “Metamorfoza – integrala prozei antume” de Franz Kafka, un fior m-a trecut pe şira spinării: “mă bag” s-o recitesc sau aleg altă nuvelă?

Dacă am apucat deja să ne cunoaştem prin intermediul acestui blog, atunci ai ghicit deja raspunsul: DA! Deşi mă feresc ca arsă să redeschid cărţi care mi-au plăcut la o anumită vârstă şi într-o anumită etapă a vieţii, de data aceasta, orice ar fi, cu orice risc, voi reciti povestirea care mi-a bântuit multe nopţi!

Până mă întorc cu “recenzia”, las aici un citat din Gabriel Garcia Márquez, care e unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii şi atunci când vorbeşte de confraţii lui: „Metamorfoza lui Kafka a fost probabil o revelaţie… Era în 1947… Aveam 19 ani… Eram în primul an la Drept… Îmi amintesc şi acum fraza de început: Într-o bună dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare… Măi să fie! mi-am spus. Nu se poate!… Nimeni nu mi-a spus că e voie să scrii aşa!… Dar uite că se scrie!… Deci aş putea şi eu!… La naiba! Aşa spunea bunica mea poveştile… Cele mai incredibile întâmplări cu tonul cel mai firesc din lume.”

Declarându-mă 100% de acord cu Márquez şi invitându-te să citeşti “Alte… 10 începuturi de carte care mi-au plăcut la nebunie + FRAZA PE CARE AŞ VREA SĂ N-O FI CITIT VREODATĂ!” – asta ca să nu te plictiseşti… -, mă retrag, nu înainte de a-ţi cere ajutorul într-o privinţă: ai vreo idee cum aş putea să fac poza pentru această “recenzie”? Că nu cred că vrea nimeni să vada pe blog un gândac drăguţ, de preferat, mort, lângă carte, nu?!

 

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Alege varianta potrivită pentru tine!

Facebook Comments

Leave a Reply