Recomandări de cărți SF și fantasy John Scalzi: 3 lecturi de neratat
Trei romane preferate de John Scalzi:Sublimation de Isabel J. Kim,

Ce citește John Scalzi când nu scrie romane (și cum de mai are timp?!)

Exact când terminasem de savurat excelentul roman „Ticălos începător” de John Scalzi (recenzia urmează să apară în curând pe blog), internetul mi-a scos în cale, pe ecranul laptopului, un articol inedit. Pe site-ul bookriot.com, John Scalzi a publicat un material în care își prezintă cele mai noi cărți SF & fantasy preferate.

Ca să fiu sincer până la capăt, trebuie să recunosc că sunt puțin invidios pe Scalzi. Deși scrie non-stop, are ședințe cu editorii, participă la turnee de promovare sau târguri de carte, scrie pe blogul lui, publică materiale pe alte bloguri sau siteuri, găsește cumva timp să citească cărțile altor autori.

Nu știu cum reușește să facă toate acestea, dar vreau și eu! Eu, într-o zi obișnuită, abia fac față unui singur job și stresului extrem cauzat de temele a doi copii de clasa întâi. Iar seara abia izbutesc să citesc un capitol sau două dintr-o carte înainte de a mă duce la culcare. E drept, că aici depinde de cât de interesantă este cartea, dar totuși…

Dacă tot vorbim de John Scalzi, luna aceasta la Editura Nemira apare o nouă carte semnată de acesta – mult așteptata „Diviziunea umanității”, volumul 5 al seriei „Războiul bătrânilor”.

Coperta romanului Diviziunea umanității de John Scalzi, apărut la Editura Nemira

Acestea fiiind zise, să trecem la selecția facută de John Scalzi.

„Sublimation” de Isabel J. Kim

Coperta romanului Sublimation de Isabel J. Kim

Adesea avem senzația că suntem o persoană complet diferită când călătorim de acasă într-un alt loc. În acest debut fantastic, lucrul acesta chiar se întâmplă la propriu. Oamenii se dedublează de fiecare dată când traversează o graniță internațională și, evident, de aici apar complicații. Este o carte ridicol de bună pentru un prim roman și mă aștept să apară pe listele cu cele mai bune cărți ale anului și, foarte probabil, să fie luată în considerare pentru premii.

John Scalzi

Prezentarea de pe siteul goodreads.com sună cam așa:

Doppelgangeri, intrigi corporatiste, suferință din dragoste, trădare și permanența nemiloasă a granițe. Sublimation este un debut captivant și provocator pentru fanii serialului Severance, semnat de autoarea premiată Isabel J. Kim, care întreabă ce ai fi dispus să sacrifici pentru o viață diferită.

Granița te taie în două.

Când emigrezi, lași în urmă o copie a ta, o „instanță”. O persoană intră în noua ei țară; cealaltă rămâne captivă acasă.

Unele instanțe păstrează legătura. Se sună zilnic, își mențin viețile și gândurile sincronizate în speranța reintegrării și a reluării unei vieți ca o singură persoană. Altele, precum Soyoung Rose Kang, pleacă de acasă la vârsta de zece ani și nu mai vorbesc niciodată cu celălalt eu al lor. Rose, aflată în America, nu și-a imaginat vreodată că se va întoarce în Coreea, până când bunicul ei a murit, iar instanța ei coreeană a chemat-o acasă pentru înmormântare.

Ea nu știe însă că Soyoung plănuiește să-i fure corpul și viața.

Cât de departe ai merge pentru a trăi alegerea pe care nu ai făcut-o?

„A Wall is Also a Road” de Annalee Newitz (scriitoare apărută la Editura Nemira)

Coperta romanului A Wall is Also a Road de Annalee Newitz

Unul dintre lucrurile la care literatura SF excelează este imaginarea inteligențelor extraterestre și a altor forme de existență, însă acest roman duce conceptul până la capăt, având în vedere că unul dintre personajele principale se întâmplă să fie… o amibă. Așa cum obișnuiește foarte des în proza sa, Annalee Newitz face o treabă excelentă intrând în mintea unui grup neobișnuit de personaje și luându-ne și pe noi cu sine. Este o lectură minunată. În plus, coperta acestei cărți este, probabil, preferata mea dintre toate cărțile de anul acesta.

John Scalzi

Prezentarea de pe siteul goodreads.com sună cam așa:

A Wall Is Also a Road este semnat de autoarea de bestselleruri Annalee Newitz. Este o aventură science-fiction despre sensul vieții și al iubirii, văzută prin nenumărații ochi ai unui extraterestru. Acesta este student la masterat/doctorat și cercetează o planetă izolată, dar familiară. Recomandată pentru fanii autoarelor Becky Chambers, Ryka Aoki și Martha Wells.

Gardenpath este un student la biologie care își dorește cu disperare să-și treacă examenele cu cea mai înaltă distincție posibilă: un premiu acordat cercetătorilor care descoperă ceva cu adevărat inedit în univers. Se întâmplă, de asemenea, ca Gardenpath să fie o amibă, mai exact, un mucegai mucilaginos, provenită dintr-o civilizație străveche care trăiește într-o rețea vastă de turnuri printre stele. În căutarea premiului râvnit, Gardenpath se îndreaptă către o planetă îndepărtată și periculoasă, pe care alți cercetători au respins-o drept moartă și neinteresantă. Acolo, descoperă cu uimire un ecosistem complex, cu totul diferit de tot ce a întâlnit vreodată. Inclusiv niște animale multicelulare bizare, care par să aibă limbaj și cultură.

Un oraș pe care îl numește Pompei și un bordel cunoscut de localnici drept „lupanar”

Pentru a afla mai multe despre aceste animale, Gardenpath își schimbă forma pentru a semăna cu ele. Așa ajunge să întâlnească o creatură pe nume Murtis, care trăiește într-un oraș pe care îl numește Pompei și lucrează într-un bordel cunoscut de localnici drept „lupanar”. Neimpresionată de o vizitatoare care susține că vine dintre stele, Murtis o ia pe Gardenpath sub aripa sa. O va introduce în atmosfera orașului turistic de pe coastă, plin de imigranți și negustori care încearcă pur și simplu să supraviețuiască de pe o zi pe alta.

A Wall Is Also a Road este o poveste despre ce se întâmplă atunci când ceea ce este străin devine familiar și… iubit. Gardenpath se aștepta să-și încheie cercetarea, să-și prezinte descoperirea și să-și ocupe locul printre erudiții distinși ai orașelor plutitoare. Dar când privește bulbul cu senzori al noii sale prietene Murtis, atașat la un sistem de control electro-chimic bizar, începe să-și dea seama că în viață există lucruri mai importante decât realizările academice. Nu știe exact despre ce este vorba, dar va folosi știința pentru a afla.

„Green City Wars” de Adrian Tchaikovsky (scriitor apărut la Editura Nemira)

Coperta romanului Green City Wars de Adrian Tchaikovsky

Un roman polițist noir într-un oraș al viitorului, unde toate personajele principale sunt animale de pădure drăgălașe și blănoase? Sigur, de ce nu? Adrian Tchaikovsky este de-a dreptul enervant (ca un compliment), nu doar pentru că publică atât de multe cărți și din genuri atât de diverse, ci și pentru că aproape toate sunt pur și simplu geniale. La fel este și aceasta. Are ratoni detectivi particulari! Este de-a dreptul revoltător cât de bun este.

John Scalzi

Prezentarea de pe siteul goodreads.com sună cam așa:

Philip Marlowe se întâlnește cu Redwall în această poveste polițistă noir excepțională pentru adulți, unde toate personajele sunt animale care luptă pentru supraviețuire în orașul de sub lumea oamenilor.

În orașele solare ale viitorului, oamenii se relaxează la soare, iar animalele muncesc în umbră. Mici Ajutoare modificate genetic, care servesc omenirea. Nevăzute, neauzite.

Fă cunoștință cu Skotch. Raton, detectiv particular, la dispoziția ta pentru câțiva nasturi. Atâta timp cât treaba nu e prea ilegală, orice ar însemna asta.

Un șoarece a dispărut. În mod normal, asta n-ar deranja pe nimeni și nici n-ar trage vreun semnal de alarmă, dar șoarecele acesta are ceva ce toată lumea pare să-și dorească, deși nimeni nu pare deosebit de dornic să spună ce anume este acel ceva.

Onorariul este bun. Poate chiar prea bun. Cu siguranță, nu e genul de ofertă pe care Skotch o poate refuza ușor.

Asta dacă Skotch reușește să-și dea seama unde se ascunde șoarecele, ce anume ascunde și de ce secretele lui tulbură atât de multe animale prinse în războaiele din Orașul Verde.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!