Autor: Colson Whitehead
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Humanitas
Anul apariției: 2017
Traducere: Justina Bandol
Ori nu înțeleg eu lucruri, ori am reușit (finally!) să mă scutur de naivitate, astfel încât să nu mai înghit toate enormitățile debitate de critici – bine, nu suficient cât să nu mai cumpăr cărțile superlăudate, nu de alta, dar mai găsesc și perle rătăcite, însă destul cât să pot spune, după ce dau ultima pagină: despre ce naiba vorbiți, asta nu-i nici pe departe o capodoperă!
Despre “Ruta subterană” s-a scris că ar fi un fenomen editorial, a rupt topurile, a măturat premiile și, aș adăuga eu, probabil l-a și îmbogățit pe autor, după toată nebunia asta. “Un roman puternic, halucinatoriu”. Pe bune?! În ce mă privește, jos pălăria în fața celor care s-au ocupat de promovare… și atât.
De ce sunt așa pornită? Romanul curge, nimic de zis. Îl citești ușor, poate chiar prea ușor, având în vedere subiectul – sclavia, cu tot alaiul de orori care vine la pachet: abuz, tortură, teroare, durere, moarte, uneori, în cele mai teribile moduri. Un subiect extrem de ofertant, dar care depășește puterile autorului. Lui Colson Whitehead îi lipsește forța în exprimare, cuvintele lui nu reușesc să redea intensitatea sentimentelor și evenimentelor, expresiile lui parcă nu pot ține pasul cu ce se întâmplă, fiindcă vocabularul lui este prea sărac. Uneori, un ton liniar și o exprimare simplistă, folosite într-un moment de vârf, pot funcționa ca psihologia inversă, redând exact emoția pe care scriitorul vrea să ți-o transmită. Dar nu e cazul aici. Aici, pur și simplu simți că-ți lipsește ceva. Ceva esențial.
Parcă n-a pus suficientă sare-n mâncare.
“Ruta subterană” a reușit să atragă atenția pentru că, în marea de cărți despre sclavie, a venit cu ceva nou: o rețea de căi ferate subterană, săpată de negrii liberi și de albii aboliționiști și menită să ajute sclavii fugari. Cu ajutorul acestei rute reușesc Cora și Caesar să fugă de pe moșia Randall din Georgia până în Carolina de Sud, apoi Cora chiar mai departe, în Carolina de Nord, Tennessee, Indiana și punctul final al călătoriei, un “nord” care nu e delimitat de granițele unui stat.
Cora e o sclavă foarte tânără, abandonată de mama ei, Mabel, care a ales să evadeze de pe plantație singură. Toată viața fata trăiește cu această apăsare, durerea de a fi fost lăsată în urmă de cea care i-a dat viață, ca și cum ar fi reprezentat un balast de care femeia s-a scuturat în fuga către libertate. Și toată viața cară după ea imaginea mamei sale fericite, bucurându-se de noua ei viață și, probabil, de o nouă familie. Cora nu are nici cea mai vagă idee că destinul lui Mabel e departe de cel imaginat de ea.
Fata nu-și pune problema fugii până când bastonul stăpânului nu poposește asupra ei, într-o ploaie de lovituri nemiloase, ca pedeapsă pentru faptul că a încercat să-i ia apărarea unui copil, apoi biciul ia locul bastonului, reducând-o la o masă de carne însângerată. Aceasta este una din scenele la care trebuie să-ți folosești imaginația mai mult decât a făcut-o Whitehead când a scris-o, pentru că n-ai să găsești în cuvintele sale nici cruzimea extremă a stăpânului de sclavi, nici durerea atroce a sclavei.
Și la fel trebuie să procedezi când autorul îți descrie pedepsirea sclavului fugar Marele Anthony, care, după ce e prins, e biciuit ore în șir, apoi e înmuiat în ulei și fript la proțap, nu înainte ca organele genitale să-i fie tăiate și îndesate în gură, apoi gura să-i fie cusută. Păi, în mod normal, n-ai putea citi o astfel de scenă fără să te cutremuri!!! Însă Whitehead are “darul” de a înmuia prin cuvinte aceste orori. Le poți citi fără să te cutremuri. Și fără să te impresioneze foarte tare.
Aceeași sărăcie în a transmite emoția potrivită am regăsit-o când Cora, aflată în Carolina de Nord, ascunsă într-un pod de Ethel și Martin, devine, în fiecare vineri, spectatorul unui ritual oribil: localnici spânzurând de crengile stejarului din parcul aflat vizavi de casa familiei Wells negrii și chiar albi care ar fi ajutat sclavi fugari.
Sau când, aproape de punctul final al călătoriei sale, în ferma soților aboliționiști Valentine, din Indiana, asistă la un adevărat măcel, după ce albii din împrejurimi decid că e împotriva firii ca negrii să le fie egali și ucid aproape tot ce mișcă în fermă, inclusiv pe Royal, cel pe care Cora ajunsese să-l îndrăgească.
Supărării provocate de lipsa de forță în exprimare a autorului li s-au adăugat greșelile strecurate în carte, din care o să punctez două care efectiv m-au luat de cap: “grinde” folosit ca plural la grindă, în loc de grinzi, și… “lăbi de picioare” scris în loc de labe de picioare! Deci… cuuuum?
Cât despre calea ferată subterană, trebuie să vă spun că a existat în realitate, dar nu în forma descrisă de Whitehead, ci sub cea a unei rețele de rute secrete, locuri de întâlnire și adăposturi pentru sclavii fugari. Conform site-urilor de istorie, ar fi funcționat în prima jumătate a secolului XIX, legând statele sudiste de nord și întinzându-se chiar până în Canada.
CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:
Trece cu litere mari niște premii pe coperta cărții și ai foarte multe șanse să mă fraierești!
Am descoperit “Ruta subterană” la Cărturești, la sfârșitul lunii decembrie, când am plecat la vânătoare de globuri pentru brad, iar după ce am descoperit că “este considerată cea mai bună carte americană de ficțiune a anului 2016”, bestseller și recompensată cu Pulitzer, National Book Award plus altele, “distinsa” – la propriu 😊 – a aterizat în pungă lângă niște brăduți și Moși Crăciun de sticlă și câteva decorațiuni cu sclipici.
Pe scurt, este povestea Corei, o sclavă fugară. Pe… lung, vă povestesc după ce-o citesc. 😊
Cartea poate fi cumpărată online de AICI sau de AICI
Alege varianta potrivită pentru tine!
