Ce se întâmplă când “mama lui Harry Potter” scrie, fie şi sub pseudonim (Robert Galbraith), cărţi poliţiste? Răspund pe jumătate furioasă, pe jumătate entuziasmată: apare un detectiv pe cinste!


Ce se întâmplă când “mama lui Harry Potter” scrie, fie şi sub pseudonim (Robert Galbraith), cărţi poliţiste? Răspund pe jumătate furioasă, pe jumătate entuziasmată: apare un detectiv pe cinste!

Dacă aş fi citit “Cu sânge rece” ÎNAINTE să scriu textul “5 cărţi care pe mine m-au făcut să-mi pun pătura în cap de frică”, aş fi plasat-o fără nici o ezitare pe această listă.

“Toate familiile sunt psihotice” m-a dus cu gândul imediat la “Marea mahmureală”! Îți amintești, desigur, că în film nu există nici măcar un personaj (vorbim de cele principale, da?) care să fie sau să se poarte cât de cât normal și să echilibreze balanța când lucrurile o iau razna într-o manieră absolut dementă și de multe ori absurdă. Exact la fel e în romanul lui Douglas Coupland: lucrurile o iau la vale repede și fundul văii zău dacă se vede!

Llosa a spus despre “Cinci colțuri” că este cea mai improvizată creație a sa. Aş adăuga că este cea mai puțin originală. Că e mult, mult mai facilă decât genialele “Războiul sfârşitului lumii”, “Conversație la Catedrală” sau “Sărbătoarea Țapului”. Și poate un semn că, la bătrânețe, peruanul trage către marea masă a cititorilor, cu un roman comercial.

Cu „Eroul Evurilor” am ajuns și la finalul seriei „Născuți din ceață”. Acum că am terminat ultima carte, pot spune că Brandon Sanderson a reușit să scrie o poveste excelentă cu numeroase răsturnări de situație, unele de-a dreptul incredibile.

Da, îmi pare rău că n-am citit “Kim” de Rudyard Kipling în tinereţile mele zbuciumate. Şi da, mă bucur că l-am descoperit acum, la “bătrâneţe”.

Mda, ca să fiu sinceră, n-a fost chiar… o revelaţie.

Un fel de justiţie magică a făcut în aşa fel încât să citesc aiureala de “Harry Potter şi copilul blestemat” în timp ce pe noptieră mă aştepta, plin de reproş după ce-l părăsisem brusc (femeie, na!), “Tărâmul magicianului”.

Încă de când Lordul Legiuitor, personajul negativ din cartea anterioară, a fost eliminat, m-am întrebat cu cine o să-l înlocuiască Brandon Sanderson. Mai ales că, deși nu m-a impresionat în mod special, mi-a făcut plăcere să asist la căderea lui.

“Profesorul şi menajera” este o carte de care m-am apucat cu gândul că o voi putea citi uşor, o carte de tranzit, ca să zic aşa, pentru că sunt într-o perioadă în care resursele mele de energie se epuizează repede şi nu mă simt în stare să mă cufund într-un volum care necesită mult mai multă atenţie din partea mea. Nu m-am înşelat…

Pe 9 iunie 1865, Charles Dickens este implicat într-un accident de cale ferată: șase vagoane ale trenului în care călătorea alunecă de pe podul pe care îl traversau în acel moment. Singurul vagon de clasa întâi care rămâne pe șine este cel în care se află Dickens, împreună cu Ellen Ternan, o actriţă despre care unii dintre biografii autorului susţin că îi era amantă, și mama acesteia. Fix 5 ani mai tarziu, Charles Dickens moare…

Dacă mă pui să-mi imaginez niște mătuși fabuloase, am să le “pictez” în mătăsuri și catifele grele, în culori întunecate și pline de mister, cu miros de pudră și parfumuri dulceag stăruitoare, voalete, degete împodobite cu inele complicate și decolteuri delicat înnobilate de camee sau perle.

Ce rezultă când combini capodopera cyberpunk “Neuromantul” a lui William Gibson, filmul “Blade Runner” și orice poveste ce implică fantome și morți care… nu sunt chiar morți? Ei bine, dacă vorbim de comics, atunci unul dintre posibilele rezultate este “Empty Zone”.

Dumnezeu n-are nimic de-a face cu locul pe care îl descoperim în romanul „Cum vrea Dumnezeu” de Niccolo Ammaniti. O lume gri, apăsată de sărăcie, o margine de lume, mai exact, pe lângă care unii dintre noi poate trecem zilnic fără s-o observăm. O lume în care, respinse de societate, personaje ciudate ajung să lege o prietenie improbabilă.

Am terminat “Harry Potter şi copilul blestemat”. Îmi este evident că am o cădere de IQ. Mă uit la ecranul computerului, aş vrea să scriu ceva acolo, orice, măcar un rând din “recenzie”, dar în capul meu e un blanc total.