“Cu sânge rece” de Truman Capote

Titlu: Cu sânge rece
Autor: Truman Capote
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor

Vreau banii inapoi!

Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă

Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)

Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea

TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)

Editura: Polirom
Anul apariției: 2011
Traducere: Constantin Popescu

Dacă aş fi citit “Cu sânge rece” ÎNAINTE să scriu textul “5 cărţi care pe mine m-au făcut să-mi pun pătura în cap de frică”, aş fi plasat-o fără nici o ezitare pe această listă.

Pentru că în cele două nopţi petrecute cu romanul lui Truman Capote în braţe m-am dus de nu ştiu câte ori la uşă să verific dacă e încuiată, am tresărit la cel mai mic zgomot suspect (de fapt, toate erau suspecte!!!) şi m-am cutremurat gândindu-mă la coşmarul pe care l-a trăit familia Clutter.

Truman Capote a fost bântuit de cumplitele evenimente care CHIAR au avut loc pe 15 noiembrie 1959 într-un orăşel în Kansas. 4 membri ai familiei Clutter – mama, tatăl, fiul şi fiica – au fost împuşcaţi, în propria casă, de doi descreieraţi care apoi s-au făcut nevăzuţi. La vremea respectivă, poliţia a depus eforturi uriaşe pentru a-i prinde pe criminali, neavând nici un indiciu (cu excepţia unei urme de gheată bărbătească pe podeaua plină de sânge) şi neputând nici să deducă motivele unei crime atât de atroce.

„Cu sânge rece” a presupus o muncă de documentare impresionantă

Când Capote a aflat de tragedie, a bătut drumul până în Kansas pentru o muncă de documentare impresionantă. Însoţit de scriitoarea Harper Lee, prietena lui din copilărie, cei doi au vizitat locul crimei. Au stat de vorbă cu ABSOLUT TOATĂ LUMEA care ar fi putut avea informaţii despre caz, de la vecinii familiei Clutter până la poliţiştii locali.

Iar romanul, pe care chiar scriitorul l-a descris ca fiind de non-fictiune şi despre care discutăm azi, reprezintă rezultatul notiţelor luate de cei doi autor. Volumul reconstituie pas cu pas, în stil jurnalistic, crima şi investigaţia care a dus la prinderea şi executarea prin spânzurare a criminalilor.

Probabil tocmai ca să fie clar că nu ai de-a face cu un roman poliţist, “Cu sânge rece” NU începe nici cu crima, nici cu prinderea criminalilor…

Tabloul ultimei zile din viaţa celor patru Clutter

Graţie investigaţiilor sale, Capote reuşeşte să recreeze aproape în detaliu tabloul ultimei zile din viaţa celor patru Clutter. Pe un ton de o detaşare năucitoare, sunt descrise activităţile lor la ferma pe care Herbert Clutter a ridicat-o şi a condus-o cu atâta atenţie şi migală, încât l-a transformat într-unul dintre cei mai respectaţi membri ai comunităţii. Şi aceasta în ciuda misterioasei boli de care suferă soţia lui, Bonnie, şi care o obligă de cele mai multe ori să se refugieze zile în şir într-o cameră. Nancy şi Kenyon sunt, la rândul lor, doi adolescenţi tipici, care îşi iubesc şi îşi respectă părinţii, deşi se lovesc de inevitabilul conflict între generaţii, mai acut atunci când vine vorba de primul iubit al fetei.

Fiecare nou element care ţi se dezvăluie despre cei patru şi despre viaţa lor la fermă e cu atât mai şocant cu cât ştii că ACEASTA E ULTIMA LOR ZI ÎN VIAŢĂ. Căci Truman Capote, care se ţine departe de orice implicare emoţională în cartea sa, nu te lasă sa uiţi şi să te relaxezi în nici un moment. De exemplu, când Nancy îşi pregăteşte seara ţinuta pe care şi-a propus s-o poarte a doua zi la biserică şi scoate din dulap rochia preferată, simţi ca un pumn în stomac precizarea pe care Capote o face: “Era rochia în care avea să fie îngropată”.

Detaliile unei nopţi teribile

În acest tablou cald, liniştit, de familie, scriitorul îi introduce pe cei doi criminali, Dick Hickock şi Perry Smith, care aveau să fie prinşi la o lună şi jumătate de la crime. Practic, pe măsură ce familia Clutter se apropie de noaptea care avea să-i aducă moartea, poţi urmări pas cu pas şi felul în care Dick şi Perry au pregătit monstruoasa crimă. Şi totul pe acelaşi ton detaşat şi impartial al lui Capote.

Detaliile acelei nopţi sunt… teribile. Scriitorul nu dezvăluie imediat EXACT cum s-au petrecut omorurile şi care a fost motivația lor. Însă felul în care au fost găsite cadavrele şi descrierea locului crimei din perspectiva celor care au intrat în fermă în dimineaţa următoare sunt aproape imposibil de citit. A fost necesar din partea mea un mare efort de voinţă să duc capitolul la capăt. Apoi… n-am mai putut să las cartea din mână. Am vrut să ştiu DE CE! Ce anume i-a determinat pe cei doi criminali să facă oroarea aceasta?

Motivul ţi se dezvăluie destul de târziu în carte. Până în acel moment îi însoţeşti pe Dick şi Perry în încercarea de a pune o cât mai mare distanţă între ei şi anchetatori. Călătoria celor doi îţi oferă prilejul de a-i cunoaşte, căci aceeaşi documentare detaliată a realizat-o Capote şi în privinţa asasinilor. Afli detalii din biografiile lor, unele de-a dreptul cumplite, pe care însă scriitorul se fereşte să le catalogheze şi/sau să le (psih)analizeze.

Când criminalii au atârnat în ştreang… am răsuflat uşurată.

Căci Capote nu încearcă nici să le caute scuze, nici să te facă să empatizezi cu ei, lăsând la latitudinea ta, după ce citeşti extrase din interogatoriile lor, mărturiile rudelor şi părerile unor medici specialişti, dacă eşti dispus(ă) să-i înţelegi, dacă îi ierţi sau nu… Eu nu am reuşit!

Mai mult, deşi mă consider o femeie tolerantă, care nu crede în legea talionului, recunosc că am aşteptat cu nerăbdare momentul prinderii lor şi m-a umplut de nervi tergiversarea punerii în practică a pedepsei cu moartea. Iar atunci când sentinţa a fost executată şi ei au atârnat în ştreang… am răsuflat uşurată.

Şi aceasta pentru că undeva pe la jumătatea cărţii, am făcut o greşeală (pe care te sfătuiesc SERIOS să nu o faci şi tu!). M-am întrerupt din citit şi am căutat pe internet fotografiile celor 4 Clutter. Şi am rămas uitându-mă la ele minute în şir, cu lacrimi în ochi. Pentru că, alături de pozele cu ei în viaţă, zâmbind senini şi liniştiţi, apar imaginile cu cadavrele lor din dosarul poliţiei pe care n-am avut cum să le evit… Descrierea fidelă a lui Capote nu a reuşit să atenueze deloc, DAR DELOC!, impactul pe care l-au avut asupra mea!

Cât despre motivul acestor crime… Nu, nu-l voi dezvălui. Dar nu pentru că vreau să-mi respect decizia de a nu-ţi mai spune totul despre subiectul unei cărţi. Ci pentru că pur şi simplu, atunci când l-am aflat, am realizat că… nu contează. Nimic nu justifică o astfel de monstruozitate.

“Cu sânge rece” – o scriitură de geniu

În schimb, ca să-mi înţelegi poate mai bine revolta, iată un citat din discuţia dintre poliţişti şi unul dintre criminali.

“-În total, câţi bani aţi luat de la familia Clutter?

-Între 40 şi 50 de dolari.”

P.S. Bineînţeles că ar trebui să-ţi spun mai multe despre scriitura de geniu a lui Capote în această carte care mă va urmări mult timp de acum încolo. Dar nu pot s-o fac. Îmi pare rău, dar când am înţeles ce citesc DE FAPT, n-am mai reuşit să mă raportez la capodopera lui Capote ca la un volum pe care sa încerc ulterior “să-l recenzez” din toate punctele de vedere. De când avem noi blogul, doar cu “Jurnalul Annei Frank” am mai păţit asta).

Dick Hickock şi Perry Smith – aceştia sunt monştrii care se fac vinovaţi de odioasa crimă

Ce-am scris când am început să citesc “Cu sânge rece”

După ce am văzut filmul “Mic dejun la Tiffany”, eram disperată să citesc cartea. Aproape o fetişizasem. Eram convinsă că volumul lui Truman Capote trebuie să fie ceva nemaiîntâlnit, aproape din altă lume, de vreme ce pelicula avusese un astfel de impact asupra mea.

Au trecut câţiva ani până în momentul în care am reuşit să-mi cumpăr cartea şi… ŢEAPĂĂĂĂĂĂĂĂ!

Să ne înţelegem, nu-l consider un roman slab. Ba chiar au fost unele momente în care reflecţiile personajului principal, Holly Golightly, au bătut la o uşă despre care nici nu ştiam că există în sufletul meu. Însă, nici vorbă să se ridice la nivelul filmului. Acesta este unul dintre acele cazuri rare în ceea ce mă priveşte când ecranizarea a bătut de departe cartea, pe care cu toată sinceritatea îţi spun că o consider supraapreciată.

Cu alt roman al scriitorului american, aplaudat şi de critică, şi de public, „Alte glasuri, alte încăperi”, am păţit acelaşi lucru. Nici prea prea, nici foarte foarte. A fost perfect pentru vacanţa în care mă aflam când l-am citit şi ideal de făcut cadou după ce am revenit acasă.

După aceste două încercări, nu m-am mai apropiat de Capote, deşi în biblioteca mă aşteaptă romanul pe care toată lumea îl consideră capodopera lui, “Cu sânge rece”.

Azi aşteptarea a luat sfârşit…