Cea mai importantă licitație de artă din acest sezon a oferit publicului care frecventează expozițiile Galeriilor Artmark de la Palatul Cesianu-Racoviță din Capitală o nouă întâlnire cu Horia-Roman Patapievici. Capodoperele Licitației de Toamnă 2026 au avut parte de o nouă „lectură” surprinzătoare.
Câteva flori într-un vas modest tradițional țărănesc pot spune cât un poem despre viață, este de părere Horia-Roman Patapievici. În prezentarea operelor din Licitația de Toamnă Artmark, acesta s-a oprit în mod deosebit în fața acuarelei intitulată „Albăstrele”, de Ștefan Luchian. Și a spus cum privește el astfel de flori. De aici începe o întâlnire între pictura românească și poezia japoneză de tip haiku.
Acuarela Albăstrele a lui Luchian este una din marile bijuterii ale acestei licitații. Nu are declamație, nu are retorică asociată. Este pur şi simplu un haiku care enunță o situație de fapt, care e emoție. Cum e un haiku de care îmi amintesc acum: «Vii suntem amândoi, eu şi macul», de Issa Kobayashi. Sau altul, de Daniel Turcea: «Ştiu voi muri. Dar câtă splendoare!». Aşa este şi această acuarelă de Luchian. Este enunțul prin starea de fapt a unei emoții.
Horia-Roman Patapievici, fizician, scriitor, cercetător privat în istoria ideilor și președintele Artmark
Pentru un iubitor de cărți, invitația de „a citi” o pictură astfel este greu de refuzat. Mai ales atunci când lectura descoperă, într-un buchet de flori, ceva ce recunoaștem din literatură: puterea unei imagini simple de a ne emoționa fără explicații.
Albăstrelele lui Luchian – splendoarea lucrurilor care există acum, sub ochii noștri
În lectura propusă de Patapievici, emoția acestei lucrări vine din însăși prezența florilor. Din felul în care culoarea și vasul se întâlnesc. Din ceva viu, fragil, apropiat, pe care pictorul îl face vizibil. Este foarte importantă și prezența în această pictură a unui vas tradițional românesc. „Aceste albăstrele ale lui Luchian sunt puse într-un vas lipsit de noblețe, țărănesc. După știința mea, Luchian este primul artist care înlocuieşte vasul nobil cu unul umil”, completează Horia-Roman Patapievici.
Autorul unuia dintre poemele recitate în prezentarea capodoperelor din Licitația de Toamnă de la Artmark este Kobayashi Issa, unul dintre marii maeștri ai haikuului japonez, alături de Matsuo Bashō și Yosa Buson. Poemul despre întâlnirea dintre om și mac este consemnat și de The Haiku Foundation, într-o versiune engleză care exprimă aceeași uimire în fața faptului de a fi viu. „Just simply alive, / Both of us, I / and the poppy”.
Un om și o floare împart, pentru o clipă, aceeași condiție: sunt vii. Atât de puțin spus și atât de mult de simțit. Prin această apropiere, albăstrelele lui Luchian devin mai mult decât un motiv floral. În interpretarea lui Patapievici, ele ne pun în fața unei evidențe pe lângă care trecem adesea prea repede: splendoarea lucrurilor care există acum, sub ochii noștri.
Ce este, de fapt, un haiku?
În glosarul său literar, Academy of American Poets prezintă haikuul tradițional japonez ca pe un poem scurt, redat în trei versuri, în formula cunoscută de 5–7–5 silabe. Definiția subliniază imaginile din natură, simplitatea, intensitatea și expresia directă. Aceeași instituție arată că practica modernă depășește adesea schema formală, păstrând concentrarea asupra unei clipe și puterea unei revelații neașteptate.
Există și o precizare importantă: Poetry Foundation explică faptul că originalul japonez se organizează în 17 more, unități sonore care nu se suprapun exact silabelor din limbile europene. Formula de trei versuri cu 5–7–5 silabe este, așadar, o adaptare răspândită, nu o regulă care poate fi transferată mecanic în orice limbă.
Pentru comparația cu Luchian, esențială rămâne această capacitate de concentrare: o imagine restrânsă care deschide o emoție amplă. Acuarela nu ilustrează poemul lui Issa. Cele două se întâlnesc în felul în care ne fac atenți la viață.
De la haiku-ul lui Issa la un poet român care a scris în același stil: Daniel Turcea
În aceeași intervenție, Patapievici evocă și o altă formulare memorabilă despre moarte și splendoare. Aici, traseul literar ne aduce în România. Versurile „Știu, vom muri / dar câtă splendoare!” îi aparțin lui Daniel Turcea și încheie poemul „Anastasia”. Sunt versuri dintr-un poem românesc, apropiate în discurs de concentrarea emoțională a haiku-ului.
Daniel Turcea (1945–1979), autorul volumelor „Entropia” și „Epifania”, este o voce distinctă a poeziei românești, al cărei parcurs merge de la experiența onirică spre o lirică de profundă spiritualitate creștină. Opera sa continuă să fie cercetată inclusiv în mediul universitar, pentru întâlnirea dintre poezie și experiența mistică.
Apropierea celor două repere literare creează o tensiune fertilă pentru privitor: uimirea de a fi viu și conștiința că viața trece. Între ele, florile lui Luchian capătă o intensitate aparte.
Teza lui Horia-Roman Patapievici: Pictura ne învață cum să privim
Comparația cu poezia face parte dintr-o reflecție mai amplă a lui Patapievici. Un tablou, spune el, conține simultan „ceea ce arată și un instrument de privit care te învață cum să privești”.
Îl citez pe Horia Bernea cu afirmația «Lumea este spirituală prin materialitate». Acesta nu este un paradox, este un fapt. Iar arta picturii ilustrează acest lucru. Spiritualitatea profundă a picturii este materială. Dacă n-ai perceput materialitatea picturii ai ratat-o complet. De aceea şi Brâncuşi spunea «Sculptura trebuie pipăită». Trebuie să pui mâna pe ea. Iar în cazul picturii, deşi nu poți să-i pipăi materialitatea, poți să i-o percepi, prin faptul că ochiul primeşte valori ale materialității ei, prin culoare şi prin suportul ei. Ce fac eu acum vorbind despre pictură este tocmai asta: să arăt ceea ce pictura arată. Pentru că un tablou conține, simultan, două lucruri: ceea ce arată şi un instrument de privit care te învață cum să priveşti. Şi există un instrument de a privi care rezultă din Tonitza, Grigorescu… Omul care a văzut opere de artă este omul al cărui creier este formatat de instrumentele de a privi pe care pictura le-a creat.
Horia Roman-Patapievici
Este o idee familiară și cititorilor. După anumite cărți, observăm altfel un gest, un chip sau o tăcere. În lectura propusă aici, întâlnirea cu opere de artă semnate de Ștefan Luchian, Nicolae Grigorescu ori Nicolae Tonitza ne poate schimba, la rândul ei, atenția față de lumea vizibilă.
De aceea, o expoziție care precedă o licitație poate deveni și un loc al lecturii. Operele ieșite temporar din colecții private se întâlnesc cu publicul, iar prezentarea lor deschide legături între arte, autori și experiențe de viață.
Licitația de Toamnă a Casei A10 by Artmark are loc marți, 20 octombrie 2026, de la ora 19:00, atât la Palatul Cesianu-Racoviță din București, cât și online, pe Platforma Artmark Live. Selecția reunește 168 de picturi și sculpturi, cu opere semnate de marii maeștri ai artei românești.
Cine este Anca Bejan, autoarea articolului?
Ziua bună să vă fie! Numele meu este Anca Bejan, sunt absolventă de Filosofie, Jurnalism, Actorie, am studii și în Teologie și nu mă mai satur de școală, așa că merg cât pot de des la cursuri despre istoria culturii și civilizației ( de obicei la Casa Paleologu, alături de care îmi place să și călătoresc în timp ce studiez — #Recomand ). În prezent lucrez și ca PR cultural pentru Galeriile Artmark și pentru Casa de Licitații A10 by Artmark. Așa că vă invit să descoperim împreună povești remarcabile despre Top 100 Mari Maeștri ai Artei Plastice, prin „opere secrete”, captive în universul colecțiilor private de artă. Veți găsi de cele mai multe ori în articolele mele citate deosebite desprinse din prezentările pe care Horia-Roman Patapievici, scriitor și cercetător privat în istoria ideilor, le face în calitate de Președinte Artmark
