Autor: Mario Vargas Llosa
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Humanitas Fiction
Anul apariției: 2016
Traducere: Marin Mălaicu-Hondrari
Llosa a spus despre “Cinci colțuri” că este cea mai improvizată creație a sa. Aş adăuga că este cea mai puțin originală. Că e mult, mult mai facilă decât genialele “Războiul sfârşitului lumii”, “Conversație la Catedrală” sau “Sărbătoarea Țapului”. Și poate un semn că, la bătrânețe, peruanul trage către marea masă a cititorilor, cu un roman comercial.
Nici tema, nici scriitura nu sunt surprinzătoare. Poate doar spre final un cititor neavizat să se piardă puțin. Căci Llosa face pase între firele narative fără avertisment, într-un dialog “la grămadă”, în care cuvântul e preluat pe rând de actori aflați pe paliere diferite ale dramei în desfăşurare.
Lucru cu care Llosa e de mult familiarizat şi care-i iese excelent întotdeauna.
Ce este surprinzător e abundența de scene erotice. Să ne înțelegem: Llosa nu este un pudic! Erotism există în mai toate romanele sale. Dacă te simți vexat/ă citind referiri fără perdea – şi uneori într-un limbaj suburban, dacă personajele sunt suburbane – la organe sau acte sexuale, atunci nu te numeri printre fanii lui. Însă când erotismul e justificat de curgerea firească a poveştii, devine şi el cumva firesc. În “Cinci colțuri” mi s-a părut uşor nefiresc. Şi la limita pornografiei.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI
Suntem în Lima, spre finalul dictaturii lui Alberto Fujimori
Povestea se desfăşoară în capitala peruană, Lima, spre finalul dictaturii lui Alberto Fujimori (ales preşedinte în 1990, contracandidatul învins fiind chiar Llosa!). Suntem într-o teroare absolută, cu Sendero Luminoso şi Mişcarea Revoluționară Túpac Amaru răpind şi ucigând personalități şi punând bombe, şi într-o stare de necesitate dictată de acțiunile acestor grupări criminale, dar care nu face decât să accentueze teama şi paranoia oamenilor.
Aşadar, într-un oraş care pare sub asediu, Enrique Cardeñas, zis Quique, unul dintre cei mai bogați afacerişti din Peru, se trezeşte şantajat de directorul unei publicații de scandal, care a intrat în posesia unor fotografii cu el luând parte la o orgie. Quique e un tip respectabil, cu o nevastă superbă şi care n-a călcat strâmb în viața lui. Dar nu numai asta te face să ții cu el, ci şi faptul că şantajistul e desenat de scriitor în nişte nuanțe dezgustătoare. Rolando Garro, ziaristul cu “zâmbet de şoarece” de la săptămânalul Destapes, “avea o voce ascuțită ce părea zeflemitoare, nişte ochi mici şi neastâmpărați, un trup rahitic. În plus, Enrique simți că subsuorile şi picioarele individului miroseau a transpirație. Totul la el i se părea urât şi înzorzonat”. Practic, tipul e o caricatură.
Două personaje cât se poate de reale
Evident că lucrurile o iau razna, că doar aşa se întâmplă într-un asemenea caz. Fiind vorba de un om atât de important din Peru, Llosa are justificare să implice în poveste două personaje cât se poate de reale. Este vorba de fostul său rival Fujimori şi de consilierul acestuia, Doctorul, adică Vladimiro Montesinos, şeful Serviciilor Secrete, un individ crud, corupt, cu legături în lumea cartelurilor de droguri, care comanda asasinate cu uşurința cu care cerem noi un kilogram de cartofi la piață.
(Azi, şi Fujimori, şi Montesinos se află în închisoare, fiecare cu o sentință de peste 20 de ani).
Doctorul se va dovedi un pion foarte important în noianul de evenimente pe care Rolando Garro îl declanşează cu fotografiile compromițătoare. Important, decisiv până la un punct, dar vulnerabil în fața peniței scriitorului, care aşa cum a luat oameni reali şi i-a pus în paginile cărții, tot aşa a împrumutat din realitate şi deznodământul. Adică destinația cu grilaj şi gard electrificat în care cei doi tartori peruani au ajuns după decădere.
„Cinci colțuri” nu se citește în metrou 🙂
În paralel cu drama lui Cardeñas, care se dovedeşte incapabil să gestioneze criza şi se lasă cu totul în mâinile bunului său amic, avocatul Luciano Casasbellas, nevestele celor doi, Marisa Cardeñas şi Chabela Casasbellas devin din cele mai bune prietene… amante. Aşa, brusc, fără ca vreuna dintre ele să mai fi avut o experiență lesbiană, descoperă că sunt atrase irezistibil una de cealaltă. Iar scenele cu cele două iubindu-se sunt atât de explicite, încât te asigur că nu vrei să fii surprins/ă citind cartea în metrou. De sala de mese unde-ți mănânci sandvişul, în pauza de prânz, nu mai zic, că sigur îți va sta dumicatul în gât! 🙂
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI
Dincolo de aceste pasaje 18+, acțiunea curge, lectura merge şi nu ai în față o carte nici plictisitoare, nici enervantă. Dacă nu ai citit capodoperele lui Llosa, e foarte posibil să-ți placă mai mult decât mie şi să nu-mi dai dreptate cu cotația de doar 3 stele. Mai interesante ți-ar putea părea însă biografiile personajelor reale atrase de scriitor în ficțiunea lui, Fujimori şi Montesinos.
Despre Fujimori, fiul unor imigranți japonezi, s-a spus (şi prin anul 2000 înțeleg că s-a şi demonstrat) că şi-ar fi falsificat certificatul de naştere, fiindcă nu s-ar fi născut în Peru, ci în Japonia, şi nu ar fi avut voie să candideze la preşedinție!
Ba chiar şi biografia lui Llosa te-ar putea fascina, fiindcă e acolo mult „material” demn de presa de scandal, exact aceea pe care scriitorul o detestă! A fost căsătorit cu o mătuşă de-a lui, Julia (muza cărții “Mătuşa Julia şi condeierul”), apoi cu o verişoară, iar în 2016, la 80 de ani, a anunțat că se însoară din nou, cu Isabel Preysler, prima nevastă a lui Julio Iglesias şi mama cântăreților Enrique şi Julio Iglesias jr.
Ce-am scris când am început să citesc „Cinci colțuri”
Llosa este unul dintre preferații mei. Poate chiar “preferatul”, încă, deşi podiumul devine cam înghesuit 🙂 . Aşa că imediat ce am văzut că i s-a publicat o nouă carte, mi-am făcut timp să ajung la o librărie ca s-o cumpăr.
Nu-mi amintesc dacă am mai spus-o: nu plec de la premisa că am în mână o carte de 5 stele, chiar dacă Llosa are în portofoliu creații de geniu şi e laureat Nobel. Mi s-a întâmplat şi să trăiesc nişte mari dezamăgiri în ce-l priveşte.
Acum, mă pune un pic pe gânduri subiectul abordat în “Cinci colțuri” – un om de afaceri e şantajat cu fotografii compromițătoare, în timp ce nevasta lui are o aventură cu… cea mai bună prietenă a ei. Mi se pare o rețetă cam comercială. Sper să mă înşel.
