Autor: Brandon Sanderson
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Trei
Anul apariției: 2015
Traducere: Ana-Veronica Mircea
Încă de când Lordul Legiuitor, personajul negativ din cartea anterioară, a fost eliminat, m-am întrebat cu cine o să-l înlocuiască Brandon Sanderson. Mai ales că, deși nu m-a impresionat în mod special, mi-a făcut plăcere să asist la căderea lui.
Cred că și Brandon Sanderson s-a gândit la fel, deoarece aruncă în “Fântâna Înălțării” tot ce are bun în materie de negativi. Avem de-a face nu cu unul, nu cu doi, ci cu trei mici dictatori care se visează stăpâni absoluți, avem un spion kandra, care poate lua înfățișarea oricui, un spirit al ceții care poate să fie prietenos sau… nu, un Născut din ceață nebun și psihopat. În plus, există posibilitatea ca ceața, care apare în fiecare noapte, să fie de fapt cea mai mare amenințare la adresa oamenilor. Cu toate acestea, nimic din tot ce am menționat mai sus nu se ridică nici până la glezna Lordului Legiuitor.
Fântâna Înălțării începe la un an de la evenimentele descrise în Ultimul imperiu
“Fântâna Înălțării” începe la un an de la evenimentele descrise în “Ultimul imperiu”. Lordul Legiuitor a fost ucis, conducerea este exercitată în mod democratic de către Elend, iubitul lui Vin, un tânăr nobil cu vederi progresiste, iar skaa sunt liberi. Vin încearcă să găsească o cale de a-și ajuta iubitul să conducă, să protejeze oamenii din oraș, să lupte împotriva asasinilor și să devină o adevărată Născută din ceață. Ultima parte îi iese cel mai bine deoarece, pagină cu pagină, capitol cu capitol, tânăra ajunge o mașină de ucis, căreia nimic nu-i poate sta în cale (la un moment dat măcelărește câteva sute de inamici, într-unul dintre cele mai impresionate capitole din punct de vedere vizual citite de mine vreodată).
Starea de fericire determinată de schimbarea conducerii se destramă atunci când trei armate diferite bat la porțile Luthadelui, capitala Ultimului Imperiu. Șefii acestora, care sunt tatăl lui Elend, un nobil cu pretenții de rege, și un fost amic al lui Elend, posesorul unei oştiri formate din creaturi uriașe și foarte violente, vor conducerea pentru ei și pentru asta sunt gata să facă orice: adică să-i omoare pe toți cei care li se opun. Bineînțeles că țintele lor nu vor sta cu mâinile în sân și vor face tot posibilul să nu se întâmple asta. În același timp, Vin realizează că ceva nu este în regulă cu întreaga lume. Încercând să descopere ce se întâmplă, scoate la iveală o serie de indicii despre Fântâna înălțării, un loc legendar, care poate deține cheia rezolvării tuturor problemelor.
Lipsește un personaj negativ puternic. Și tocmai când credeam că acesta nu mai apare…
Cam aceasta este acțiunea acestui roman bun, pe care dacă nu l-aș fi comparat cu “Ultimul imperiu” ar fi fost excelent. Inițial, pe măsură ce citeam, am zis WOW ce de personaje negative, ce de intrigi secundare, ce de lupte intense, ce de, ce de… Însă pe măsură ce dădeam paginile, am ajuns la concluzia că toate acestea sunt încercările lui Brandon Sanderson de a ascunde un fapt trist: cărții sale îi lipsește un personaj negativ puternic. Și tocmai când credeam că acesta nu mai apare… A apărut… În ultima parte a cărții!
Din acest moment, cartea a urcat de la 3,5 stele la categoria de top – de peste cinci. De mult nu am mai citit o carte care, în nici o sută de pagini, să reușească să mă facă să-mi schimb complet părerea despre ea. A fost o surpriză uriașă, care a explodat practic atât în fața mea, cât și a personajelor cărții. Nu a anunțat-o nimic și nu a existat nici o secundă vreun avertisment că se pregătește ceva.
Sanderson a răsturnat complet tot ce știam despre Ultimul Imperiu
Sentimentul a fost asemănător cu ceea ce am simțit atunci când G.R.R. Martin l-a decapitat pe Ned Stark, la finalul romanului “Urzeala tronurilor”. Sau când am aflat ce se întâmplă de fapt în romanul “Șeriful”. Sau atunci când am realizat că inocentul Kevin Spacey este maleficul Keyser Söze din filmul “Suspecții de serviciu”. Sau când am descoperit că personajul interpretat de Bruce Willis este o fantomă în horrorul “Al șaselea simț”.
Cam asta a făcut Sanderson: cu un curaj nebun a negat și răsturnat complet tot ceea ce știam despre lumea Ultimului Imperiu și a resuscitat o intrigă, care deși bună și captivantă, nu se ridică la nivelul celei din primul volum. Acum sunt conștient că pare că recomand cartea numai și numai pentru final. Așa e 🙂 !!! Dar ce final!!! Din păcate, nu pot să spun mai multe despre ce se întâmplă sau cine este RĂUL. Tot ce pot zice este că finalul este impecabil, perfect, complet neașteptat și, mă repet, plin de curaj.
