“Tărâmul magicianului” de Lev Grossman – Ana are carti!
Processed with VSCO with j5 preset

“Tărâmul magicianului” de Lev Grossman

lev-grossman-taramul-magicianului-c1

Un fel de justiţie magică a făcut în aşa fel încât să citesc aiureala de “Harry Potter şi copilul blestemat” în timp ce pe noptieră mă aştepta, plin de reproş după ce-l părăsisem brusc (femeie, na!), “Tărâmul magicianului”.

Că primele două volume din seria lui Lev Grossman mi-au plăcut la nebunie n-ar trebui să mai fie o surpriză pentru tine după “recenziile” pe care le-am scris la “Magicienii” şi la “Regele magician”. Dar, şocată de eşecul apoteotic al lui Jack Thorne, am apreciat de “n” ori mai mult creaţia lui Grossman.

Pentru că dacă ai crescut cu Harry Potter şi te-ai maturizat continuând să crezi că în lume există un strop de magie, indiferent de câte bune şi, mai ales, rele a prăvălit viaţa peste tine, atunci sunt de părere că vei descoperi că Lev Grossman vorbeşte pe limba ta.

Iar cu “Tărâmul magicianului” Grossman îşi dă lucrarea de doctorat în ale literaturii magice.

Şi aceasta în condiţiile în care avem de-a face cu o carte de-a dreptul complicată, de care te sfătuiesc să nu te apropii doar aşa… ca să adormi mai repede seara şi care are ambiţia de a răspunde la TOATE întrebările pe care ţi le-ai pus de-a lungul seriei, de a oferi un final FIECĂRUI personaj, de a lămuri şi CEL MAI MIC mister, dar mai ales de a pune… PUNCT. Pentru că dacă după ultimul volum din Harry Potter am sperat tot timpul la o continuare (pe care J. K. Rowling n-a scris-o nici până azi), după “Tărâmul magicianului” eu nu văd posibilă încă o carte (pe care însă Lev Grossman o va scrie probabil :) ).

Iar după această mostră de logică… feminină, să revenim la treburile noastre!

(Ca să nu mai pierd timpul – nici pe al tău, nici pe al meu, îţi spun acum o dată pentru tot restul textului de mai jos că “recenzia” e plină de spoilere, deci dacă nu vrei să ştii cum se termină partea a doua + ce se întâmplă în cea de faţă, treci direct la altă carte de pe blogul nostru).

Quentin, personajul care m-a enervat la culme în primul volum din cauza smiorcăielilor, pe care am început însă să i le iert de pe la jumătatea celui de-al doilea, se trezeşte alungat din Fillory, ţinutul fantastic pe care el l-a crezut mult timp o invenţie din cărţile pentru copii. Avea să descopere într-o bună zi nu numai că e perfect real, dar şi că rolul de rege al fabulosului tărâm i se potriveşte mânuşă. Se vedea îmbătrânind în această ipostază, dar, ce să vezi?, Fillory a fost de altă părere. Şi, aşa cum se întâmplă de obicei în viaţă, Quentin primeşte un şut în fund exact când îi era lumea (magică) mai dragă.

Revenit în lumea reală, fostului magician/rege/erou fantastic îi este imposibil să îmbrăţişeze viaţa de adult obişnuit care merge la serviciu, vine acasă, se culcă şi a doua zi o ia de la capăt. Tânjind după magia care l-a ridicat până la zei, asta ca să-i facă prăbuşirea mai spectaculoasă, bărbatul se întoarce la colegiul Brakebills, acolo unde şi-a conştientizat în adolescenţă puterile atât de speciale, de data aceasta în calitate de profesor.

Dar ştii cum se întâmplă când crezi că nimic nu poate fi mai rău… EXACT! Quentin primeşte o nouă lovitură sub centură: este alungat încă o dată, fiind nevoit să părăsească şcoala după un incident dramatic care le implică pe una din eleve (cu care, Slavă Zeului Fillorian!, nu face sex) şi pe fosta lui iubită, Alice… Sau, mă rog, creatura care a devenit Alice…

Şi în tot acest timp, Quentin nu se plânge! Deloc! Nici un pic! De parcă şi-ar fi epuizat toate văicărelile în primele două volume, acum îşi suflecă mânecile şi se pune pe treabă. Eşuat prin cercurile pline de rataţi în ale magiei, nu vede nici o problemă în a se arunca în punerea în practică a unui jaf spectaculos, UN JAF DE MAGICIENI!!!, care se încheie dezastruos şi care necesită atâtea vrăji complicate de m-a lăsat într-o stare de admiraţie totală faţă de imaginaţia debordantă a lui Grossman.

În plus, scos din sărite că nu-şi găseşte un loc al său, unde să se simtă “acasă”, Quentin se ambiţionează să-şi creeze el unul, apelând la magia veche, profundă, (aproape) uitată, dar, mai ales,… periculoasă. Pentru că va primi chiar mai mult decât şi-a dorit. O casă proprie, bântuită de… Alice, fata care s-a sacrificat pentru el în primul volum, care i-a umbrit sufletul în cel de-al doilea, pentru ca acum să-l hărţuiască de-a dreptul. Căci Alice, pe care n-a încetat niciodată s-o iubească, s-a transformat într-un spirit malefic, încărcat de magie pură, perfect mulţumită de puterile monstruoase pe care le-a căpătat … Iar jocul lor de-a şoarecele (Quentin) şi pisica (Alice), un amestec rar de gingăşie şi duritate, se desfăşoară într-o micro-lume colosală, de universuri paralele, pe care nu sunt deloc sigură că am înţeles-o 100% şi la care mi-am promis că mă voi întoarce într-o lectură separată. Total străină cum sunt până şi de legile elementare ale fizicii, a fost pentru prima dată când am regretat profund că nu m-am împrietenit în şcoală cu materia respectivă.

Ţi se pare deja că ai de-a face cu carte complexă? Că sunt atâtea poveşti în ea încât s-ar putea obţine lejer vreo trei-patru volume diferite din ele? Ha, stai că n-am terminat!

Pentru că, în tot acest timp, Fillory… moare. Iar implozia acestei lumi implică un război de-a dreptul epic, între toate creaturile fantastice care o populează. Scenele apocaliptice, în care personaje de care m-am ataşat se întorc unele împotriva altora, se rănesc, se măcelaresc, agonizează şi îşi dau sufletul… magic, mi-au adus lacrimi în ochi, căci Grossman poate fi nemaipomenit de dur atunci când îşi doreşte. Că e nevoie urgentă de prezenţa lui Quentin în Fillory cred că bănuieşti deja. Dar eu te rog să nu-l subestimezi pe Grossman, aşa că nu te aştepta la un final hollywoodian.

Şi pentru că sunt destul de mulţumită de felul în care ţi-am zis atâtea despre “Tărâmul magicianului” fără să-ţi dezvălui, de fapt, mare lucru, lăsând cartea să-ţi răspundă la toate întrebările esenţiale o să-ţi mai spun una-alta despre acest final, sfâşietor de frumos:

  1. Va trăi Quentin fericit până la adânci bătrâneţi în Fillory? – NU!
  2. Dacă nu rămâne cu tărâmul magic, se alege măcar cu fata? – DA… ŞI NU PREA!

Acum că te-am lămurit :) , mai vreau să-ţi spun că această carte plină de violenţă, jafuri, sânge şi moarte conţine, tot la final, o scenă de… poezie pură. Imaginea grădinii unde cresc (şi mor) toate gândurile şi sentimentele pe care le are fiecare om de pe Pământ şi unde Quentin vede… (ah, mai mult nu spun!!!) mi-a făcut emoţiile vraişte şi mi-a amintit de “Micul prinţ al lui Exupery (dacă tot e comparat Grossman cu Harry Potter, Narnia şi alte creaţii de gen, măcar eu să rămân originală, cum mă ştii).

Recitindu-mi “recenzia” remarc că, în afară de Quentin şi de Alice, alt personaj n-am nominalizat din carte. Şi ştiu că fac o nedreptate uriaşă pentru că scriitorul acesta atât de deştept apelează la tipologii extrem de diferite pentru a-şi construi caracterele secundare, de parcă ar fi vrut să se asigure că măcar cu unul dintre ele tot vei rezona!

Din păcate, pentru că Oliver mai are puţin şi-mi măsoară cu rigla textele, jur, mă voi opri aici lăsându-te pe tine să le descoperi.

 

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

După titani ca Steinbeck şi Dickens, să revenim totuşi la lucruri serioase :) : literatura magică.

În această seară mă îndrept spre biblioteca volumelor necitite cu gândul la seria fantastică creată de Lev Grossman, “Magicienii”. Şi recunosc că am un nod în gât pentru că a treia parte, “Tărâmul magicianului”, e şi… ultima :( . Iar cărţile cu adevărat magice ale genului literar poreclit de mine aşa sunt, din păcate, atât de rare.

Bineînţeles că dacă îţi plac subiectele cu vampiri (mie – nu!), există catralioane de titluri. Dacă te dai în vânt după romanele cu vrăjitoare, nu-ţi ajunge o viaţă să le citeşti pe toate (bine, asta dacă nu descoperi în vreunul din ele o vrajă care să te ajute în acest sens). Dar eu mă refer la acele cărţi fantasy cu adevărat colosale! Iar când dai peste o astfel de perlă, regreţi enorm că scriitorul/scriitoarea s-a oprit după două, trei volume sau… şapte (pentru cunoscători!).

Prin urmare, mă apuc acum de “Tărâmul magicianului” oftând… Până revin cu părerea mea poţi afla de ce m-au entuziasmat primele două cărţi din serie citindu-le “recenziile” AICI şi AICI.

Şi încă un lucru: dacă ai o sugestie de lectură pentru mine, având în vedere cele scrise mai sus, te rog, nu te abţine!

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI (ebook), de AICI, de AICI sau de AICI (ebook)

Alege varianta potrivită pentru tine!

 

Facebook Comments

Leave a Reply

Privacy Preference Center


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/public/partials/privacy-preferences-modal.php on line 33

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/public/partials/privacy-preferences-modal.php on line 95