Şi eu care credeam că “Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor” a fost o carte dificil de… “recenzat”!


Şi eu care credeam că “Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor” a fost o carte dificil de… “recenzat”!

De fiecare dată când încep să scriu un articol tip “combo” (mai multe cărţi având un element comun – vezi pisicile, fumătorii şi iarna), mă feresc cât pot de topuri. Nu de alta, dar dacă uit vreun titlu?! Nu o să-mi dau palme peste câteva zile când o să-mi amintesc?! Nu trebuie atunci să refac tot clasamentul?!

“Afacerea Columb” m-a ținut cu sufletul la gură non-stop. Spre final nu am putut să o abandonez. Ultimele două capitole le-am citit la miezul nopții.

Câte şanse erau ca poliţistul Marian Godină să se îndrăgostească de Ana?! I-am citit cartea „Flash-uri din sens opus”, iar când am ajuns la capitolul dedicat Anei, am căscat ochii mari şi nu mi-a venit să cred ce scria negru pe alb…

Am citit “Urmărit” oriunde am apucat. Acasă, în metrou sau în autobuz. În timp ce aşteptam să intru la medicul de familie sau stăteam la coadă să plătesc curentul. Oriunde prindeam cinci minute libere, eram prins în acţiunea cărţii. Avertisment: cărţile lui Lee Child provoacă dependenţă!

N-o să discutăm aici despre cărţile tip “cum să-ţi creşti animalul preferat”. În fond, orice iubitor de pisici “ştie el mai bine ce să facă” 🙂 .

Jeffrey Deaver era de mult timp pe “my short reading list”. Prezență constantă pe listele de bestselleruri din USA Today și New York Times, cu cărți intitulate “Colecționarul de oase” sau “Dansând cu moartea” și coperți ilustrate excelent, Deaver a intrat încet-încet în categoria scriitorilor de testat.

“Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor” de Dave Eggers este genul de carte pe care ori o iei cu tine pe insula aceea unde “ai voie cu un singur roman, pe care îl alegi?”, ori te enervează atât de tare că-ţi vine s-o arunci cât colo. În ceea ce mă priveşte… eu deja am pus-o în bagajul pentru insulă, să nu mă prindă deplasarea nepregătită 🙂 .

Eu nu ştiu, zău!, cum ne-am nimerit toţi în echipa anaarecarti.ro: unul mai puţin romantic ca altul! Iar dacă până acum acest lucru nu m-a deranjat deloc, ba dimpotrivă!, în această săptămână plină de inimioare, fundiţe, cântecele şi iubire simt că le dezamăgim pe cititoarele mai visătoare. Dar chiar nu suntem în stare să-ţi recomandăm şi noi un roman de dragoste de cinci stele?! Hai, pe pagina noastră de facebook ne mai salvăm onoarea ba cu o poză, ba cu un citat tematic, dar aici, pe blog?!!!

Categoric, cartea „Confesiunile lui Max Tivoli” nu este PENTRU MINE! În schimb, dacă aş avea o prietenă cu o fire romanţioasă, gata să bocească în batiste pentru soarta brânduşelor de mai, să zicem, i-aş face-o cadou în secunda doi! Şi cu vreo trei cutii de şerveţele alături, ca să fiu sigură că am pus la punct cadoul perfect.

Ursula K. Le Guin este o scriitoare pe care până anul trecut am evitat-o. Motivul îl constituie faptul că atunci când am citit prima dată “Mâna stângă a întunericului”, în 1994, nu am înțeles de ce se agita lumea atât de mult în jurul acestei cărţi.

Există romane pentru fumători?! Din punctul meu de vedere, DA 🙂 !

“Magicienii” de Lev Grossman: “Quentin a făcut un truc. Nimeni nu a băgat de seamă.” (exact aşa începe romanul)
“Quentin a descoperit că magia nu era deloc ceva romantic. Era sinistră, repetitivă şi înşelătoare”.
Aceste două citate fiind redate, ne putem potoli, vă rog, cu toate comparaţiile dintre “Magicienii” lui Lev Grossman şi Harry Potter, Cronicile din Narnia sau mai ştiu eu ce alte creaţii de gen?!

Am citit “Prea multă fericire” de Alice Munro sau m-am uitat la “Ştirile de la ora 5”? Nu sunt sigură… De ce sunt însă sigură e că de mult n-am mai întâlnit atâta… nefericire în aceeaşi cărticică. Cele 10 nuvele ale laureatei premiului Nobel pentru literatură (2013) sunt, de fapt, o colecţie de întâmplări cumplite pe care, dacă mai treci şi printr-o depresie, mai bine o eviţi.

Recunosc, Shakespeare e o slăbiciune a mea. Şi nu neapărat pentru ce-a ieşit de sub pana lui… ba chiar îmi amintesc că una din cele mai dezamăgitoare note din facultate am primit-o la un examen unde “îmi picase” o piesă a sa. Prin urmare, şi azi ocolesc cu respect raftul cu titlurile lui… În schimb, promite-mi o carte despre viaţa lui William Shakespeare şi sunt prima la coadă s-o cumpăr. “Omul” e cel care mă fascinează, cine a fost cu adevărat?, pe cine a iubit?, pe cine a urât?, chiar a avut înclinaţii homosexuale?, cum a ajuns fiul unui negustor să se transforme într-un mod absolut uluitor într-unul din cei mai mari scriitori ai tuturor timpurilor?, cât adevăr şi câtă minciună se află în controversa privind paternitatea creaţiilor sale?