N-o să discutăm aici despre cărţile tip “cum să-ţi creşti animalul preferat”. În fond, orice iubitor de pisici “ştie el mai bine ce să facă” 🙂 .
În schimb, dacă vrei să completezi un cadou pentru vreun prieten care are acasă una, două, trei… astfel de animăluţe simpatice care lasă păr peste tot (ups!, pe-asta nu trebuia s-o scriu, scuze! – vezi la sfârşitul materialului P.S.-ul care îţi va explica scăparea), îţi dăm câteva sugestii, toate având în prim-plan o felină de excepţie 🙂 . Şi o să încercăm să potrivim cărţile şi după profilul “stăpânului/stăpânei” de pisici, ca să mergi la sigur.
Nu-ţi bate capul cu întrebări de genul: “Şi dacă a citit-o/dacă o are în bibliotecă?”. Dacă cele două… “dacă” se dovedesc corecte, atunci clar ai de-a face şi cu un iubitor de cărţi (nu doar de pisici), care pe lângă faptul că va aprecia cadoul, va şti ce să facă mai departe cu el.
Deci, într-o ordine oarecare, aşa cum ne-au venit în cap, şi având ca unic criteriu doar faptul că le-am citit (că doar ai aflat deja că pe acest blog nu se vorbeşte despre cărţi “din auzite”):
“Maestrul şi Margareta” deschide lista de cadouri
1. “Maestrul şi Margareta” de Mihail Bulgakov. Pe lângă faptul că se numără printre cărţile mele preferate, îţi face cunoştinţă cu una din cele mai nebune pisici din toată literatura mondială. Behemoth este un motan URIAŞ vorbitor, care adoră… armele si vodca şi pentru care sarcasmul e a doua natură. Din când în când, după cum aproape că te şi aştepţi, se transformă în om. Normal, face parte din gaşca Diavolului.
Cum trebuie să fie persoana pentru care alegi această carte: să guste sarcasmul şi satira, să se apropie de religie într-un mod relaxat, să nu se sperie de cărţile cu foarte multe personaje şi să aibă unele cunoştinţe despre istorie şi teologie.
Cine poate uita rânjetul pisicii Cheshire?
2. “Alice în Ţara minunilor” de Lewis Carroll. Ştiu că poate părea surprinzător pentru o fană a literaturii magice, dar “Alice…” nu e pe lista mea scurtă de cărţi preferate. Nici pe cea lungă… de altfel. Dar trebuie să recunosc că pisica Cheshire îi face concurenţă lui Behemoth la capitolul “popularitate”. Iar rânjetul său, pe care îl lasă în urmă atunci când dispare şi pe care unii îl descriu drept “simpatic” în timp ce mie mi se pare uşor sinistru, se califică pe primul loc în orice top al zâmbetelor celebre de orice fel. Şiret, uneori linguşitor, motanul are vorbele la el, de multe ori amuzante, alteori cu accente filozofice.
Cum trebuie să fie persoana pentru care alegi această carte: aici e simplu! Află direct de la ea: a citit cartea în copilărie şi i-a plăcut? Atunci cadoul tău va avea un aer nostalgic irezistibil. A văzut doar filmul (oricare din catralioanele care s-au făcut după această carte) şi i-a plăcut? Atunci cartea e mai mult decât binevenită. Nu i-a plăcut nici cartea, nici filmul? Atunci treci la oricare altă variantă de aici. Poftim?! Dacă nu ştie nimic despre carte şi subiectul ei?! O astfel de persoană NU EXISTĂ!
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Alte idei de cadou pentru iubitorii de pisici
3. “Cartea lui Moş Oposum despre Pisicile Poznaşe” de T. S. Eliot – Tanti Pisi-Poznă, Răgetdetigru cel Fioros, Ram Tam Toana, Spargotac şi Zbârlisâcâici, Mistofelis, Neamdesmântânilă sunt doar câteva din numele GE-NI-A-LE create de T. S. Eliot în poemele lui cu şi despre pisici, care te vor binedispune imediat. Iniţial poetul compusese aceste versuri atât de neobişnuite în comparaţie cu restul operelor sale doar pentru amuzamentul lui şi al prietenilor săi.
Cum trebuie să fie persoana pentru care alegi această carte: obligatoriu, să nu respingă poezia! Că altfel, praful se alege de intenţiile tale bune!
Poeziile au apărut într-o nouă traducere (ABSOLUT SUPERBĂ!!!) în volumul intitulat „Pisicoteca practică a lu` Moș Pârșu”.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
4. “Coraline” de Neil Gaiman. (O paranteză care te va convinge mai mult decât 1.000 de cuvinte: Neil Gaiman e un fin cunoscător al chestiunilor… pisiceşti. Are acasă cinci – cred, că le-am cam pierdut şirul, deşi pe propriul blog scriitorul îşi ţine tot timpul fanii la curent cu ce li se întâmplă animalelor sale pe care le adoră, pur şi simplu!)
Pisica din acest roman fantasy/horror pare surioara mai mică a lui Behemoth şi a lui Cheshire. Vorbeşte (şi e la fel de spirituală!), apare şi dispare dupa cum are chef şi, evident, nu e de pe lumea asta… Însă nu lasă în urmă nici un rânjet şi nu are nume.
„…Pisicile nu au nume”
„- Te rog, spune-mi cum te cheamă, îi zise pisoiului. Uite, numele meu este Coraline.
Pisoiul căscă încet, cu grijă, dezvelind o gură și o limbă de un roz uimitor:
– Pisicile nu au nume, zise.
– Nu? zise Coraline.
– Nu. Vezi, voi oamenii aveți nume. Asta pentru că nu știți cine sunteți. Noi știm cine suntem, așa că nu avem nevoie de nume.”
Pisica o va însoţi şi ajuta pe Caroline, o puştoaică ignorată de părinţi, însingurată, dar şi foarte independentă, în lumea pe care o descoperă deschizând… o uşa din propria casă.
Cum trebuie să fie persoana pentru care alegi această carte: să-i placă basmele moderne, cu accente suprarealiste şi… înfricoşătoare, să fie pasionată de subiecte ca lumi alternative, aflate… dupa colţ, să fie cât de cât familiarizată cu “literatura magică”.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Pisica fără nume din “Mic dejun la Tiffany”
5. “Mic dejun la Tiffany” de Truman Capote. Dacă inviţi 10 oameni care au citit cartea să-şi spună părerea despre ea, îi vei recunoaşte instantaneu pe cei care iubesc pisicile. Pentru că nu vor discuta nici un moment despre Holly Golightly, personajul principal al romanului, fata excentrică şi misterioasă pe a cărei carte de vizită e scris “călătoare”. Nu! Ei îţi vor vorbi despre cotoiul roşu tigrat al lui Holly, care nu are nume (aspect pe care orice stapân de feline vrea să-l remedieze). E o pisică super cool, la fel de independentă ca stăpâna ei, care o ascultă pe Holly cântând la chitară pe scara de incendiu pentru ca aşa vrea ea, nu pentru că n-ar avea încotro.
“ – Sărmana pisică, zise ea, scărpinându-l pe cap, sărmanul nătărău fără nume. E cam incomod că n-are nume.Dar n-am niciun drept să i-l dau, va trebui să aștepte până când va aparține cuiva. Ne-am întâlnit într-o zi pe lângă râu, dar nu aparținem unul altuia, e o ființă independentă, ca și mine. Nu vreau să posed nimic până când n-o să simt că mi-am găsit locul. Nu sunt prea sigură unde se află acel loc, dar știu cum trebuie să arate.
…
Dacă aș putea găsi un loc în viața reală în care să mă simt ca la Tiffany, aș cumpăra niște mobilă și aș boteza pisica.”
Cum trebuie să fie persoana pentru care alegi această carte: poate să fie oricum, cu “Mic dejun…” mergi la sigur. Bine, ca să fim oneşti, te ajută şi ecranizarea cu Audrey Hepburn 🙂 !
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Ce cărți să nu dăruiești niciodată iubitorilor de pisici!
- “Cimitirul animalelor” de Stephen King. Serios, evit-o! Ce stăpân de pisică şi-ar dori să ţină în mâini o carte în care motanul unei familii este călcat de un camion, dar revine la viaţă cu o poftă înspăimântătoare de a ucide tot ce-i iese în cale?!
- “Pisica neagră” de Edgar Allan Poe. Dovada clară că lucrurile pot deveni şi mai horror decât în “Cimitirul animalelor”! Te asigur că nici un iubitor de animale, în general, şi de pisici, în special, nu va putea suporta scenele în care bietul Pluto e chinuit de stăpânul său care îi scoate ochiul cu un briceag, pentru ca apoi să-l spânzure de copacul din curtea casei.
P.S. Sunt alergică la părul de pisică.