Autor: Lev Grossman
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Nemira
Anul apariției: 2014
Traducere: Oana Chiţu
“Magicienii” de Lev Grossman: “Quentin a făcut un truc. Nimeni nu a băgat de seamă.” (exact aşa începe romanul)
“Quentin a descoperit că magia nu era deloc ceva romantic. Era sinistră, repetitivă şi înşelătoare”.
Aceste două citate fiind redate, ne putem potoli, vă rog, cu toate comparaţiile dintre “Magicienii” lui Lev Grossman şi Harry Potter, Cronicile din Narnia sau mai ştiu eu ce alte creaţii de gen?!
Lev Grossman, care anterior dăduse lovitura cu thrillerul “Codex”, pare că a citit cam tot ce este top of the top în literatura fantasy şi apoi şi-a spus: “Ok, şi dacă NU e chiar aşa? Voi scrie şi eu o carte despre magicieni & stuff, dar va fi ceva cu totul diferit!”
Şi i-a reuşit într-un mod absolut uluitor!
“Magicienii” nu este o carte pentru copii
Pentru că aceasta nu este o carte (şi) pentru copii (aş zice chiar că ar trebui să aibă un semn pe copertă, de genul +18 sau ceva). Nu este nici măcar pentru firile romantice care văd în literatura fantasy o evadare din cenuşiu. “Magicienii” te primesc cu braţele deschise dacă eşti cinic, guşti sarcasmul şi ironia, obişnuieşti să te iei singur peste picior, ai avut şi momente în viaţă când ai dat-o în bară rău de tot şi nu eşti nici prea puritan de felul tău (cartea e plină de înjurături, droguri, alcool, iar scena de sex în trei devine o blasfemie dacă te gândeşti la Harry, Hermione şi Ron – de aceea zic, nu te mai obosi cu comparaţia).
Romanul “Magicienii” îl are în prim-plan pe Quentin Coldwater, un adolescent obişnuit din New York, care excelează la matematică şi care se trezeşte că, în loc de Princeton, este recrutat de un colegiu secret de magie (da, da, ştiu, ai mai citit asta undeva, crede-mă însă că aici se opresc asemănările). Lui Quentin nu-i curge sânge magic prin vene, moştenire de la părinţi. Singurele lui legături cu magia, dacă le putem considera aşa, sunt trucurile pe care le face cu cărţile (de genul celor pe care le-ai văzut la Gog, să zicem) şi faptul că are, ca oricare dintre noi, o carte fantasy preferată. Şi el, şi colegii lui sunt doar nişte tineri cu un IQ mult peste medie, iar profesorii de la Brakebills iau această inteligenţă şi o pun în slujba magiei.
Baghetele magice sunt considerate în lumea lui Grossman depăşite și vag umilitoare
Cursurile sunt extrem de dure, însă nici vorbă de Wingardium Leviosa sau Expelliarmus! Ba chiar, baghetele magice sunt considerate în lumea lui Grossman mai degrabă depăşite, uşor umilitoare pentru cel care ar vrea să le folosească. În schimb e vorba de toceală, zi de zi, volum după volum, pagină cu pagină!
În plus, Quentin nu e… Harry Potter. Nu e nici măcar Ron, care mai avea momente în care îţi venea să-l iei la palme. Quentin e plin de defecte, te scoate din minţi pentru că tot timpul e profund nefericit, face greşeala după greşeală, îţi garantez că nu te vei ataşa de el, însă e… FOARTE VERIDIC! Ar putea fi vecinul tău de la parter, până la urmă, care tot timpul uită să închidă uşa de la scara blocului când duce gunoiul.
Magicienii sunt pasionați de… orgii sexuale, come alcoolice şi droguri
După prima treime a romanului, Quentin şi prietenii sai absolvă colegiul şi sunt lăsaţi liberi în lume unde… eşuează APOTEOTIC! Te-ai aştepta de la ei să apere omenirea de vreun rău neştiut, să ajute vreo cauză nobilă… Dar Grossman se fereşte de locurile acestea comune şi călduţe, aşa că îşi aruncă personajele în orgii sexuale, come alcoolice şi intoxicaţii cu droguri de toate felurile.
Ce îi salvează pe ultima sută de metri este descoperirea că Fillory, lumea din cartea preferată în copilărie a lui Quentin, este perfect reală, un univers paralel în care se ajunge într-un mod atât de complex încât Grossman merită toate aplauzele pentru imaginaţia lui debordantă.
Un capitol-bijuterie…
Iar în Fillory Grossman reuşeşte un capitol-bijuterie care ar putea fi predat şi studiat oricând la şcoala de scriere “magică”, dacă ar exista aşa ceva: Quentin şi gaşca lui ajung să bea bere într-un bar cot la cot cu un mesteacăn umblător şi un urs vorbitor, mare specialist în apicultură, dialogurile fiind de un amuzament nebun!
Nici când e vorba de personajele negative, Grossman nu merge pe cărări bătute. Cea mai înfiorătoare apariţie din roman, numită Bestia, este… un tip mărunţel, elegant, la costum şi cravată, cu trăsăturile parţial acoperite de o creangă înfrunzită, neataşată de nimic. Însa senzaţia de teroare pe care o emană nu-i încremeneşte (la propriu) doar pe cei din carte, dar ajunge până la tine, cititorul tolănit comod, cu cartea în braţe. Iar descrierea momentului în care Bestia muşcă, mestecă şi înghite mâinile unuia din prietenii lui Quentin mi-a amintit, după un prim moment de stupoare (cine s-ar fi aşteptat la aşa ceva într-un roman fantasy?!), de… Stephen King!
Nu vreau sa recomand „Magicienii” nimănui
Cartea e plină şi de detalii excelent plasate şi punctate de Grossman. La examenul de la Brakebills, Quentin trebuie să deseneze… un iepuraş, care, nu-i aşa?, având în vedere că avem de-a face cu un colegiu de magie, prinde imediat viaţa şi începe să alerge pe pagină de săracul băiat trebuie să-i schiţeze un gărduleţ ca să stea naibii locului! Demonul care, odată eliberat de Quentin, ar trebui să-l protejeze pe acesta de orice rău, oricât de cumplit, este… ochelarist şi destul de debusolat (“Ce mama dracului?!”, a exclamat Quentin când l-a văzut, iar eu m-am prăbuşit de pe canapea de râs).
(Vă rog, să mă oprească cineva, că deja recenzia este kilometrică, iar eu aş putea să scriu încă pe atât!)
Concluzionând…
Aş recomanda cuiva această carte? Sinceră să fiu, NU! Aş ţine-o doar pentru mine! Atât de mult mi-a plăcut!!! (bine, fac o excepţie pentru tine, cititorul/cititoarea acestui blog :))
P.S. Ţi-am spus de momentul în care Quentin şi prietenii lui sunt tranformaţi în vulpi polare, iar el, sub această înfăţişare, ajunge să facă sex cu prietena lui?! Pfffff… (Gata, mă opresc!!!)
P.S. 2 Cât de mare mi-a fost surpriza când am aflat că volumul lui Grossman stă la baza unui serial!!! Mai jos, trailerul!
CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT SĂ CITESC “MAGICIENII”
În urmă cu mulţi ani, fratele meu mi-a dăruit într-o seară primul volum din “Harry Potter”. M-am apucat să-l citesc imediat şi… în noaptea aceea n-am mai adormit! Dimineaţa îmi era clar că făcusem o pasiune!
Astfel a început aventura mea în lumea… “literaturii magice”, aşa cum ştii deja că o numesc dacă ai mai vizitat blogul nostru până acum. Cărţi cu zâne, vrăjitori, magie, fiinţe fantastice… Pe toate aduceti-le la mine!!! Am citit mult din acest domeniu, unii zic că exagerat de mult, cărţile de gen au locul lor special, în dormitor, nu în biblioteca din living (din care poţi vedea o parte în fotografia de la “despre blog”), iar cadoul perfect pentru mine este un astfel de volum.
Am descoperit scriitori care m-au cucerit, romane de doi bani pe care mi-a fost ruşine până şi să le fac cadou, cărţi prea-pentru-copii deşi prezentarea editurilor promitea altceva, dar şi mici opere de artă (pe acestea de obicei mi le dăruieşte prietena mea – nu ştiu cum/unde reuşeşte să le găsească, dar mereu mă lasă cu gura căscată).
La Harry Potter nu m-am mai întors
Atunci când nu aveam rabdare până era tradus la noi, îmi comandam un titlu din străinătate şi, dacă îmi plăcea, cumpăram şi ediţia în română. Pe unele le-am recitit de câteva ori!
În schimb, la Harry Potter nu m-am mai întors. De teamă… Cine ştie cu ce ochi îl voi privi azi?! De-a lungul timpului, am făcut de câteva ori greşeala aceasta. Am recitit cărţi care în trecut mă fascinaseră ca să descopăr acum firave pâlpâiri din farmecul exercitat asupra mea odinioară. Cu Harry Potter nu-mi asum riscul…
Anul trecut, de Crăciun, acelaşi frate care se face “vinovat” de toate cele de mai sus mi-a dăruit primul volum al seriei “Magicienii” de Lev Grossman. Până la recenzie, n-o să vă dezvălui decât un singur lucru: l-am terminat în urmă cu două nopţi şi acum… îl recitesc!!! Atât de mult mi-a plăcut!
