„Prea multă fericire” de Alice Munro

Titlu: Prea multă fericire
Autor: Alice Munro
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor

Vreau banii inapoi!

Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă

Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)

Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea

TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)

Editura: Litera
Anul apariției: 2014
Traducere: Ioana Opaiţ

Am citit “Prea multă fericire” de Alice Munro sau m-am uitat la “Ştirile de la ora 5”? Nu sunt sigură… De ce sunt însă sigură e că de mult n-am mai întâlnit atâta… nefericire în aceeaşi cărticică. Cele 10 nuvele ale laureatei premiului Nobel pentru literatură (2013) sunt, de fapt, o colecţie de întâmplări cumplite pe care, dacă mai treci şi printr-o depresie, mai bine o eviţi.

Prin urmare, avem parte de crime, bolnavi, jafuri, drogaţi, sinucideri, obsedaţi. Toate aruncate în nişte povestiri care încep de nicăieri şi se sfârşesc… tot acolo. Alice Munro scrie cu mare uşurinţă, imaginaţie are – nimic de zis, dialogurile se leagă foarte bine, mi s-a cam făcut pielea de găină la anumite pasaje, dar… După ce terminam fiecare nuvelă, îmi venea să zic: “Aşa, şi?”. Pentru că dincolo de situaţiile şocante, care uneori frizează absurdul, în care sunt puse bietele personaje (în majoritatea cazurilor, femei), nu rămâi cu mare lucru.

Pun pariu că dacă peste vreo câteva luni sunt pusă să rezolv un quiz cu întrebări din nuvelele acestea nimeresc un răspuns, poate două. Dar şi atunci doar pe ghicite.

La un moment dat, după atâta “şoc şi groază”, am început să mă plictisesc. Iar la ultima nuvelă, cea care dă şi titlul culegerii, de altfel, am depus armele (înţeleg de la cei care au citit-o că era singura mai… nesângeroasă, dar răbdarea mea a avut limita ei).

Rămân la părerea pe care ţi-am spus-o când m-am apucat să citesc cartea: nuvelele şi laureaţii premiului Nobel nu sunt de mine.

Recomandare: dacă genul acesta morbid te pasionează, ia cartea cu tine în avion/în tren. Dacă te întrerupe ceva, vei relua firul cu uşurinţă, iar dacă o uiţi pe scaun,… nici o pagubă, câteva orori mai puţin.

Ce-am scris când am început să citesc „Prea multă fericire”

De obicei, fug de scriitorii care au primit Nobel-ul. După ce am experimentat câteva eşecuri colosale ca cititoare a laureaţilor din ultimii ani, mi-am promis să nu mă mai ating de opera vreunuia dintre ei decât dacă îmi este recomandată de o sursă foarte foarte sigură. Și prin asta înţeleg o persoană care îmi împărtăşeşte gusturile literare.

În plus, evit nuvelele. Mor de ciudă atunci când descopăr una care îmi place, dar se termină atât de repede, încât îmi vine să mă cert cu scriitorul/scriitoarea că nu a transformat-o în roman.

Şi atunci de ce mă apuc de “Prea multă fericire”, de Alice Munro, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în 2013?

Probabil că doza mea de masochism e mult mai mare decât credeam.

Să vedem…

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI