Autor: Anthony Burgess
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Humanitas
Anul apariției: 2015
Traducere: George Volceanov
Recunosc, Shakespeare e o slăbiciune a mea. Şi nu neapărat pentru ce-a ieşit de sub pana lui… ba chiar îmi amintesc că una din cele mai dezamăgitoare note din facultate am primit-o la un examen unde “îmi picase” o piesă a sa. Prin urmare, şi azi ocolesc cu respect raftul cu titlurile lui… În schimb, promite-mi o carte despre viaţa lui William Shakespeare şi sunt prima la coadă s-o cumpăr. “Omul” e cel care mă fascinează, cine a fost cu adevărat?, pe cine a iubit?, pe cine a urât?, chiar a avut înclinaţii homosexuale?, cum a ajuns fiul unui negustor să se transforme într-un mod absolut uluitor într-unul din cei mai mari scriitori ai tuturor timpurilor?, cât adevăr şi câtă minciună se află în controversa privind paternitatea creaţiilor sale?
Prin urmare, am aşteptat cu nerăbdare să citesc romanul lui Anthony Burgess, “Ochii doamnei mele” (“O poveste despre viaţa amoroasă a lui Shakespeare” – după cum anunţă subtitlul de pe copertă). Mai ales că mă intriga şi combinaţia între tema cărţii şi scriitorul pe care îl asociez automat cu “Portocala mecanică”, un roman a cărui violenţă am digerat-o cu mare greutate (asta ca să folosesc un eufemism). Ce poate să iasă din această alăturare?
„Ochii doamnei mele”, un regal de… traducere
Ei bine, a ieşit un regal de… traducere. Este pentru prima dată după foarte multă vreme când citind o carte nu mă gândesc la subiectul ei sau la autor, ci la eforturile traducătorului. Ca să n-avem vorbe, nu-l cunosc pe George Volceanov, nu l-am văzut în viaţa mea şi, ca să fiu sinceră, rar mi s-a mai întâmplat ca după numai câteva capitole să mă întorc la prima pagină ca să caut numele traducătorului şi să mă întreb, chiar dacă avem de-a face cu unul din cei mai buni specialişti în beletristica anglo-americană: “De unde scoate expresiile acestea, de unde, de unde?”
Cuvinte pe care credeai că le-ai uitat de mult (dacă le-ai ştiut vreodată!) te lovesc când te aştepţi mai puţin: sipetul este “o lacră”, fratele idiot al lui Shakespeare şchiopătează pentru că are “un ţurloi” mai scurt decât celălalt (a folosit vreodată cineva acest cuvânt altfel decât la plural în expresia “a da la ţurloaie”?!), asta ca să-ţi dau doar două exemple la întâmplare.
Adolescentul Shakespeare era fascinat de cuvinte
Provocările de limbaj cu care a avut traducătorul român de-a face (îţi dai seama cum sună aceasta carte în engleză?) au fost dublate de faptul că adolescentul Shakespeare (WS – cum apare pe tot parcursul cărţii) nu era doar fascinat de cuvinte, dar îi mai plăcea să le şi inventeze sau să le combine în cele mai neaşteptate moduri, doar de el înţelese.
După părerea mea, aceasta NU ESTE o poveste despre viaţa amoroasă a lui William Shakespeare, aşa cum te păcăleşte perfidul Burgess. Da, inima lui WS pendulează între răsfăţatul conte de Southampton şi amanta exotică, cu pielea ciocolatie, evocată în sonetele dedicate Doamnei brune, şi primeşti suficiente detalii sexuale din ambele tabere, ca sa zic aşa.
Dar “Ochii doamnei mele” este, în primul rând, o carte despre cuvinte, o nebunie la nivel de limbaj, rezultatul unui efort colosal şi al scriitorului, şi al traducătorului. Pur şi simplu, Burgess (prin traducerea aceasta genială) scrie aşa cum mi-aş fi imaginat eu că vorbeşte Shakespeare.
Recomand „Ochii doamnei mele” unui mare admirator al lui Shakespeare
Paradoxal, povestea în sine nu m-a captivat. De parcă firul narativ nu a reuşit să se ridice la nivelul stilistic. În plus, dacă nu eşti familiarizat cu operele dramaturgului, s-ar putea să ratezi jocurile literare pe care le pune în pagină Burgess sau referirile mai mult sau mai puţin subtile la creaţia lui Shakespeare. Iar de la un anumit punct încolo, a început să mă irite faptul că Burgess se concentrează pe latura respingătoare a vieţii de zi cu zi. Oricât aş crede că există o estetică a urâtului, parcă prea e plin romanul de boli, mirosuri, detalii scârboase, totul culminând cu o execuţie în care condamnatului i se scoate inima. Dar asta e, poţi să te aştepti la altceva de la autorul “Portocalei mecanice”?!
În concluzie…
Aş recomanda această carte numai unui mare admirator al lui Shakespeare sau unui filolog pasionat.
În ceea ce mă priveşte, eu mi-am promis că o voi reciti peste câţiva ani. Şi atunci voi căuta varianta în engleză – iar pentru asta Burgess tot lui Volceanov trebuie să-i mulţumească.
Şi pentru că, vorbind de un roman atât de bogat din punct de vedere lingvistic, cuvintele mele sunt clar prea sărace pentru a-l descrie, iată mai jos o dovadă că Burgess “le are” cu scrisul, iar Volceanov – cu tradusul. Enjoy!
„Ochii doamnei mele”, fragment
“Pe urmă, (WS) se plimbă pe străzi, compunând epistola adresată nobilului lord. I se părea cu mult mai grea decât orice poem.
„Nu ştiu dacă n-am să vă lezez…” Primăvara se trezea la viaţă în Londra, crucile încă se vedeau clar pe unele uşi, dar vântul aducea cu el mireasma ierbii şi clinchetul tălăngilor atârnate de gâtul berbecilor. Plăcintarii şi florăresele îşi lăudau marfa în gura mare. „…dedicând versurile, nu, versurile mele necizelate domniei voastre…” Dintr-o frizerie răsună o lăută pe care cineva tocmai o acorda, iar apoi se revărsară acordurile dureros de dulci ale unui melodii cântate pe note înalte. „…nici dacă lumea o să mă mustre, nu, judece, fiindcă mi-am ales un reazem atât de puternic…”
În Tamisa erau cadavre cu mâinile şi picioarele cetluite…
În Tamisa erau cadavre cu mâinile şi picioarele cetluite, pe care le spălase de trei ori fluxul. „…pentru o povară atât de neînsemnată…” De sus, din tării, o gaie scăpă din clonţ o fărâmă de carne de om. „…însă, dacă domnia voastră va fi cât de cât mulţumită, mă voi considera lăudat peste măsură…” Într-o cârciumă plină de fum, în aerul puturos, răsună un cântecel porcos. „…şi promit să-mi folosesc toate ceasurile de răgaz…” Panacotarii se plimbau agale printre husenii de la ţară, care căscau gura ca proştii. „…până vă voi putea onora cu o lucrare importantă…” Un puradel şchiop se furişă pe-o uliţă, cărând un cap de porc. „Dacă, totuşi, cel dintâi copil al închipuirii mele se va dovedi respingător…”
Câţiva copii de la Catedrala St. Paul trecură pe lângă el, dându-şi ifose, făcându-se că stau şi chibzuiesc adânc ăăă, ăăă, ăăă. „…voi regreta faptul că are un naş atât de ales…” Duhoarea unor heringi împuţiţi, din coşul unui pescar, se înălţa până la cer. „…şi niciodată nu voi mai cultiva un pământ atât de sterp…” O căruţă era cât pe-aci să se răstoarne dând colţul, lemnele se făcură aşchii la contactul cu pavajul de piatră. „…de teamă să nu culeg o recoltă atât de slabă…” Soarele se arătă brusc în toată splendoarea lui, luminând turlele albe. „…îl supun atenţiei domniei voastre…”
O fetişcană zdrenţăroasă, jigărită, cerşea…
O fetişcană zdrenţăroasă, jigărită, cerşea văicărindu-se de mama focului. „…şi domnia voastră îl va supune mulţumirii voastre…” Un bătrân soldat chior molfăia un codru de pâine pe-o uliţă strâmtă, întunecoasă. „…cu speranţa că va răspunde întotdeauna dorinţei voastre…” Deasupra porţii de la Temple Bar erau înfipte mai multe hârci. „…” De undeva de departe se revărsau acordurile unui concert de flaut şi trombon. „…şi aşteptărilor pline de nădejde al lumii…” Un rândaş trase o băşină. „… WILLIAM SHAKESPEARE.”
