ʺMinisterul pentru viitorʺ nu este deloc cartea la care m-am așteptat.


ʺMinisterul pentru viitorʺ nu este deloc cartea la care m-am așteptat.

Nu pot să zic că nu-l înțeleg pe acest aristocrat scandinav care într-o bună zi a sunat din clopoțel și și-a anunțat majordomul că va scrie un roman noir cu titlul “1793. În umbra morții”. Ce să facă și el, plictisit de viața lui plină de castele, titluri nobiliare, arbori genealogici încărcați și tablouri din care strămoșii îl privesc supărați?

Mark Twain era, în viața de zi cu zi, un mare romantic, iar cea care i-a cunoscut această latură secretă (și s-a bucurat de ea) a fost soția lui, Olivia.

Înainte de “Jocurile foamei”, de “Divergent”, de “Al 5-lea val” și de alte romane în care eroine adolescente înfruntă armate de bărbați neputincioși în fața istețimii și curajului acestora, înainte de existența termenului Young Adult, a existat o carte mititică (cel puțin așa este ediția românească) intitulată “Ritual de trecere” de Alexei Panshin.

Deși “Orlando” al Virginiei Woolf este un roman de mici dimensiuni, mie mi-a luat câteva luni să-l termin.

Primul lucru pe care l-am știut despre ʺNăpasta regilorʺ a fost coperta – mi-a plăcut, dar nu suficient cât să mă facă interesat de carte. Apoi am citit că ar fi ʺalegerea perfectă pentru fanii scriitorilor George R.R. Martin și Samantha Shannonʺ.

Am făcut cunoștință cu “Marte roșu” în 1993 când am citit-o prima dată. Apoi, în 2013, am decis să investesc într-o ediție mai nouă, deoarece la cea anterioară literele începuseră să se șteargă. Am profitat de situație şi am recitit-o.

Tare nerăbdătoare am bătut în “Cele zece mii de uşi ale lui January”, după cum îţi spuneam când am început să citesc romanul lui Alix E. Harrow. Dar acestea mi s-au deschis… doar ca să mi se trântească fix în nas 🙂 !

“O poveste de la Sfântul Munte” reprezintă prima mea întâlnire de cititoare cu Regina Maria a României.

De fiecare dată când caut să citesc un thriller, mă simt pierdut în fața multitudinii de romane nordice și englezești.

Este „Povestea slujitoarei” o simplă ficțiune sau o predicție?
Deși scrisă în 1985, „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood este astăzi mai relevantă ca niciodată. Nu este doar un roman distopic, ci un semnal de alarmă despre cât de repede se pot prăbuși drepturile fundamentale sub presiunea unui regim totalitar. În 2026, povestea lui Offred rămâne standardul de aur pentru literatura de supraviețuire și de rezistență.
De ce a devenit acest roman un fenomen global?
Succesul cărții se datorează realismului său înfiorător. Atwood a declarat că nu a inclus în carte nicio atrocitate care să nu se fi întâmplat deja undeva în istorie. Mixul dintre trauma istorică, ecranizarea de succes și continuarea recentă, „Testamentele”, a transformat această operă într-un simbol universal al luptei pentru drepturile civile.

În această perioadă în care la fiecare colț de… blog, pe fiecare cont de instagram, în toate librăriile, sub fiecare brad, dai numai de cărți moderne de Crăciun – stralucitoare, elegante, roșii ca focul, una mai recent publicată ca alta -, mie mi s-a pus pata să fac un act de dreptate literară.

Ei bine, cartea ʺUn basmʺ scrisă de Stephen King chiar este… un basm. Nu m-am așteptat la asta și cred ca nimeni, fani noi sau vechi ai lui SK, nu s-a așteptat la așa ceva.

După cum cred că ai observat, mă țin cât pot de departe de politică. Și de cea neaoșă, și de cea mondială, și de jocurile și geostrategiile economico-sociale la care pare că se pricepe toată lumea pe facebook. Asta nu înseamnă că nu încerc să fiu la curent cu noutățile legislative, conștientă de faptul că nici dacă m-aș muta într-o peșteră nu aș reuși să scap de efectele deciziilor pe care le iau politicienii…

“Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei” de Annie Ernaux NU este o carte pe care să o citeşti în mijloacele de transport în comun.