Autor: Niklas Natt och Dag
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Litera
Anul apariției: 2018
Traducere: Dana-Ligia Ilin
Nu pot să zic că nu-l înțeleg pe acest aristocrat scandinav care într-o bună zi a sunat din clopoțel și și-a anunțat majordomul că va scrie un roman noir cu titlul “1793. În umbra morții”. Ce să facă și el, plictisit de viața lui plină de castele, titluri nobiliare, arbori genealogici încărcați ți tablouri din care strămoșii îl privesc supărați?
Și astfel a ieșit din tastatura lui Niklas Natt och Dag (că totuși nu cred că scrie cu pana, oricât de conte sau marchiz o fi el!) romanul polițist a cărui acțiune se petrece în Stockholm, în anul care dă titlul volumului. Un corp mutilat (a se citi fără mâini, fără picioare, fără ochi și, în general, fără orice se poate tăia, scoate, amputa, ciopârți etc) este descoperit de Mickel Cardell, fost soldat și străjer al capitalei imperiului suedez.
Acesta va face echipă cu avocatul Cecil Winge care ajută poliția în calitate de detectiv consultant pentru a afla cine e amărâtul care a ajuns să plutească în starea aceasta în lacul orașului și, mai ales, cine se face vinovat de atare atrocitate. Pentru că, la o privire mai atentă (pe care o vom considera o precursoare a autopsiilor de astăzi), se dovedește că victima a fost lăsată fără diverse părți din corp PE RÂND. ÎN TIMP CE TRĂIA. FĂRĂ ANESTEZIE. Cu alte cuvinte, criminalul îi tăia azi un deget, aștepta ca victima să-și revină, apoi îi tăia brațul, iar aștepta… și tot așa… până când nu a mai avut ce să-i taie, desigur.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
“1793. În umbra morţii” are niște paragrafe teribile pe care recunosc nu am fost în stare să le citesc!
Și iată cum mă lovesc deja de prima problemă a cărții, care mă determină să-i confisc o steluță.
Eu știu că autorii nordici, adevărați maeștri ai violenței grafice, sunt cu totul speciali când vine vorba de a descrie detaliile unei crime, ceea ce probabil că are legătură cu nopțile acelea interminabile când, de atâta plictiseală, încep să fie bântuiți de tot felul de fantasme și năluciri. De aceea și cred că au inventat mobila de la Ikea pe care trebuie s-o asambleze… să aibă cu ce să-și bată capul până răsare soarele.
Însă aristocratul Niklas Natt och Dag dă dovadă de o imaginație macabră ieșită din comun în niște paragrafe teribile, pe care recunosc cu toată sinceritatea și responsabilitatea că nu am fost în stare să le citesc. Din păcate, vorbim de ditamai capitolul + alte pagini presărate pe ici, pe colo, căci scena torturării acelui nefericit ocupă nu doar un rol important în poveste, ci și un spațiu pe măsură. Prin urmare, iată-mă pe mine, care leșin doar când văd un bisturiu, cum dădeam pagină după pagină, cu ochii alergându-mi printre rânduri, rugându-mă să se termine odată cu ciopârțirile acelea. Adică… ce chin pe bietul om, dar să fi văzut ce chin PE MINE! Și când respiram ușurată și mă așezam mai confortabil pe canapea, pregătită să aflu cum se descurcă detectivii noștri, mai sărea un ochi din pagină. Sau o ureche! O-RI-BIL!
Descrierea excelentă a vieții în Stockholm la sfârșitul secolului al XVIII-lea
De ce m-am încăpățânat totuși să duc cartea la capăt?
Desigur, în primul rând, ca să aflu identitatea criminalului și, mai ales, de ce a ales această variantă atât de respingătoare și de cronofagă pentru a-și omorî victima. Căci atunci când o carte sau un film mă sperie atât de tare, eu trebuie să țtiu cum se termină. Să stau eu liniștită că nenorocitul a fost prins și pedepsit și nu se plimbă hai-hui prin lumea largă, eventual, Doamne ferește!, chiar pe strada mea!
Dar mai există un motiv, poate chiar mai important decât spaimele mele: descrierea excelentă a felului în care își duc viața locuitorii orașului Stockholm la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Pe cei incredibili de bogați propriul lux îi plictisește de moarte, prin urmare caută plăcere fie în conspirașii și în comploturi menite să-i elimine pe rivali, fie într-o viață decadentă, în care plătesc pentru a-și îndeplini orice fantezie sexuală, oricât de scârboasă, ceea ce îi dezumanizează și îi transformă, în final, în niște monștri…
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
O documentare colosală
În schimb, la periferia orașului, scene dezumanizante au loc din cauza sărăciei absolute în care se zbat cei care nu trebuie să moară ca să ajungă în iad – căci deja îl trăiesc zi de zi. Detaliile din ambele tabere sunt de un realism extraordinar, iar în fața documentării colosale pe care a făcut-o Natt och Dag nu poți decât să-ți scoți pălăria (sau să faci o reverență… că tot nu mi-e foarte clar!).
În încercarea de a afla și cine e victima, și cine e criminalul, Winge și Cardell se plimbă și ei ba prin palatele aurite ale elitei suedeze, ba prin subteranele infecte populate de amărâți. În puzzle-ul cumplitului mister sunt amestecate fragmente din ambele lumi, pe care atâtea fire le unesc în condițiile în care ai putea crede că totul le desparte.
Fragilul Winge e pe moarte
Că autorul are o adevărată slăbiciune pentru cei doi eroi ai săi este evident, prin urmare, se asigură că și tu îi îndrăgești. Fragilul Winge, despre care afli din primele pagini că este practic pe moarte (de parcă nu era suficient de întunecată cartea!), are momente de geniu atunci când nu este la pat din cauza tuberculozei și o poveste de dragoste tristă care nu te poate lăsa indiferent(ă). În schimb, bătăușul Cardell e mai tot timpul prins într-o incaierare, atunci când nu e ocupat să-și fixeze proteza de lemn, căci crâncenele confruntări navale la care a participat i-au luat un braț și i-au dăruit, în schimb, niște coșmaruri cumplite din care se trezește transpirat și pe care încearcă să le înece în valuri de alcool.
Personajele secundare, mai ales cele din pătura de jos a societății, prostituate, cerșetori, pungași, sunt și ele atent construite, Natt och Dag oferindu-le propria istorie și propriul microcosmos, fără să facă economie de detalii și de cuvinte.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
De ce i-am mai confiscat o steluță?
Și atunci unde a dispărut a doua steluță din evaluarea mea?
Păi, din păcate, chiar la finalul cărții! Căci după o construcție atât de laborioasă (4 naratori își spun poveștile în cele 4 patru părți ale romanului), după munca titanică de documentare – care a cuprins fapte istorice, detaliile vieții de zi cu zi, limbajul folosit în acea perioadă – , după construirea atât de atentă a personajelor principale, dar și a multitudinii de personaje secundare… soluționarea crimei mi s-a părut extrem de fușărită, iar asasinul – un obosit prăfuit și plângăreț. Istoria lui m-a făcut să casc, iar motivațiile în ale crimei, destul de alambicate, nu i le-am crezut neam.
Din partea mea, nu are decât să se plimbe cât o vrea pe strada mea. Până și Leia ar putea să-l pună pe fugă!
Ce-am scris cand am început să citesc “1793. În umbra morţii”
Am în braţe “1793. În umbra morţii” şi mă simt teribil de vinovată. Când rafturile cu titluri importante şi… uffff!, necitite se înmulţesc, iar recenziile nescrise îmi bat obrazul, ce caut eu pe canapea cu acest roman de care n-am auzit în viaţa mea??!!!!
În plus, aveam atâtea motive să NU îl cumpăr! Numele autorului, Niklas Natt och Dag, nu-mi spune absolut nimic. Nici măcar nu sunt sigură că ştiu cum se pronunţă (e suedez, deci am o scuză!). Titlul… nu că nu-mi place, mă irită de-a dreptul. E căutat, e forţat, e chinuit şi nasul meu de vrăjitoare în lumea literaturii îmi spune că cineva (autorul?/editorul?/traducătorul?) a adăugat absolut artificial expresia “În umbra morţii” în speranţa că-l va face mai comercial.
De ce mi-am cumpărat “1793. În umbra morţii”?
O verificare a titlului original îmi confirmă intuiţia: bietul scriitor cu nume de hobit (îmi pare rău, dar asta-mi trece prin cap când văd nattochdag-ul acela) şi-a intitulat romanul doar “1793”. Simplu, frumos, elegant.
Şi atunci?
Desigur, de vină e prezentarea de pe coperta patru din care aflu că doi detectivi încearcă să dea de urma autorului unei crime cumplite scormonind prin subteranele Stockholmului, iar toate acestea se petrec (şi aici mi-a sărit imediat portofelul din poşetă!) la sfârşitul secolului al XVIII-lea! Pentru că nu numai că literatura poliţistă e plăcerea mea vinovată, dar mă dau în vânt după detectivii din epoci de mult apuse, care trebuie să descopere ucigaşii fără ajutorul tehnicilor moderne. Ci doar cum şi cât îi duce pe ei capul!
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Premiul pentru cel mai bun roman de debut
În plus, citesc că “1793” a primit Premiul pentru Cel mai bun roman de debut acordat de Academia Suedeză a Scriitorilor de Romane Poliţiste. Având în vedere că vorbim de o ţară care a dezvoltat un adevărat cult pentru titlurile de profil, nu am cum să ţin în braţe un dezastru. Nu? NU?!
P.S. Pfffff, mă fac vinovată de ditamai crima de lezmaiestate!!! Eu o ţin numai într-o glumă pe seama numelui Niklas Natt och Dag, ca să aflu că scriitorul de 42 de ani este membrul celei mai vechi familii nobiliare suedeze supraviețuitoare, atestate documentar. Na, ce să mai zic… Pardon, excelenţă, sau cum s-o zice… Şi o reverenţă (asta-mi iese la perfecţie, de la orele de balet!)
P.S. Să ridice mâna doamnele şi domnişoarele care nu s-au repezit să-i caute poza pe google atunci când au vazut în aceeaşi frază: scriitor, 42 de ani, familie nobiliară! Ahâm, ştiam eu 🙂 …
