Autor: Annie Ernaux
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Pandora M
Anul apariției: 2022
Traducere: Vasile Zincenco
“Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei” de Annie Ernaux NU este o carte pe care să o citeşti în mijloacele de transport în comun.
Şi nu pentru că ar necesita cine ştie ce efort de concentrare. Ci pentru că fix pe prima pagină, fix în primele rânduri, Annie Ernaux redă o secvenţă dintr-un film pentru adulţi, folosind cuvinte pe care eu una nu că nu le pot pronunţa. Nu! Detest inclusiv să le aud (prin urmare, sunt strict interzise pe o arie de un kilometru în jurul meu). Şi mi se face ruşine şi când le văd scrise. (ŞTIU… mimoză… prinţesă… fată de pension…fiţe… figuri… nu-ţi face probleme, le-am auzit pe toate!)
Prin urmare, imaginează-ţi ce şoc am avut când am deschis cartea! Să-mi cadă din mâini! M-am uitat imediat la şoferul taxiului în care mă aflam, terifiată că poate are vreo putere deosebită/vreun simţ special/vreun ochi în ceafă şi vede ce citesc eu aici, Dumnezeule, şi mă fac de râs în trafic, da’ cine m-a pus să iau cartea asta cu mine, da’ nu mai bine luam eu ceva de Stephen King şi aia era?!!!!
(Din fericire, taximetristul nu avea nicio putere specială & niciun ochi în ceafă. Cred că nici măcar n-a observat că citesc. Ce uşurare!)
„Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei” conţine, de fapt, două microromane
După ce mi-a venit inima la loc, am observat că volumul pe care îl agăţasem în ultimul moment înainte să ies din casă cu gândul doar să-l răsfoiesc cuprinde, de fapt, două microromane, despre care nu ştiu dacă au legătură unul cu celălalt. Pentru că eu, după primul, nu am reuşit să trec şi la al doilea 🙂 . Şi îţi voi explica imediat de ce.
“Pasiune simplă”, despre care am înţeles că este destul de autobiografică, descrie sfârşitul… simplu al unei pasiuni extrem de complicate. Şi aceasta deoarece femeia care spune povestea şi a cărei identitate ne va rămâne necunoscută până la final îşi descrie într-un mod extrem de direct intimitatea relaţiei pe care a avut-o cu un bărbat căsătorit.
Aveam privilegiul de a trăi încă de la început ceea ce întotdeauna sfârşeşti prin a descoperi cu stupoare şi descumpănire: bărbatul pe care îl iubeşti este un străin.
Totul pare să o despartă pe naratoarea noastră de bărbatul pentru care a dezvoltat o pasiune vecină cu obsesia. Provenind din ţări, culturi şi medii diferite, el – căsătorit, ea – singură, el – mai tot timpul plecat, ea – mai tot timpul aşteptând… cei doi se reunesc din când în când, doar pentru câteva ore, în apartamentul amantei.
Trăiam plăcerea ca pe o viitoare durere.
O aşteptare continuă, întreruptă doar de întâlnirile lor
La finalul după-amiezelor pătimaşe pe care le petrec împreună, femeii care a avut ghinionul să se îndrăgostească de bărbatul alteia nu-i rămâne nimic de făcut decât să spere la o nouă revedere. Practic, timp de doi ani, ea nu trăieşte decât o aşteptare continuă, întreruptă doar de întâlnirile lor.
Mă uitam la el cum se încheie la cămaşă (…) Când îşi va fi pus haina, totul va fi terminat. Eu nu mai eram decât nişte timp care trece prin mine.
În această viaţă monopolizată de bărbatul inimii ei nu mai încape nimic altceva. Totul o irită şi o plictiseşte – prietenii, serviciul, inclusiv propriii copii! – pe femeia care nu-şi doreşte altceva decât să audă la telefon vocea lui.
N-aveam alt viitor decât următorul telefon ce-mi fixa un rendez-vous.
Poate paradoxal, relaţia ia sfârşit într-un mod liniştit şi natural, în momentul în care el se întoarce definitiv în ţara natală. Se vor mai revedea o singură dată, peste ani de zile, o întâlnire aproape inutilă, suspendată într-un “no passion’s land”, al idilelor trecute şi al amintirilor viitoare.
The End.
Pardon! La fin 🙂 .
Am citit “Pasiune simplă” de trei ori!!!
Ai putea crede că nici că există o cărticică mai simplă, mai uşurică şi mai subţirică (are numai vreo 50 de pagini)!
Şi atunci eu de ce am luat-o de la capăt, în nanosecunda doi după ce am terminat-o de citit?! De ce am parcurs-o DE TREI ORI, ultima dată cu creionul în mână, subliniind de zor pasaje pe care să le folosesc în recenzie? Sau pe pagina noastră de facebook… Sau în viaţa de zi cu zi…
Pentru că nimic nu este simplu într-un portret atât de intim şi de intens al unei femei îndrăgostite. Fără să aibă nici cea mai mică intenţie de a-şi explica obsesia erotică pentru bărbatul pe care îl numeşte A., eroina noastră alege să-şi expună, în schimb, cu o sinceritate la limita cruzimii, reacţiile, senzaţiile şi sentimentele. Nu există pic de cochetărie, niciun accent liric, nicio încercare de a înfrumuseţa această mărturie-jurnal.
Am măsurat timpul altfel, cu întregul meu trup.
Cel mai umilitor moment (căci, ca amantă, are parte de o mulţime), cea mai mare dezamăgire (şi nu au fost puţine), cea mai ridicolă ipostază în care s-a pus singură (şi, vorba aceea, că a avut de unde alege) sunt prezentate şi disecate aproape chirurgical, pe un ton rece şi detaşat care nu mi-a permis nici să o blamez, nici să empatizez cu ea.
Ci doar să încerc s-o înţeleg. Şi să-i admir curajul de care cred că puţini dintre noi am da dovadă.
Annie Ernaux scrie, în primul rând, pentru femei
Mai mult, îndrăznesc să afirm că această impudoare emoţională cu care îşi dezvăluie cele mai ascunse şi îndrăzneţe gânduri nu le va îndepărta nici pe alte cititoare. Din contră! Căci dacă până acum eram convinsă că am întâlnit scriitori care se adresează doar bărbaţilor, sunt entuziasmată să descopăr că Annie Ernaux scrie, în primul rând, pentru femei.
Vorbind despre lucruri pe care noi le cunoaştem şi le înţelegem atât de bine. Folosind un limbaj inventat, dezvoltat, îmbogăţit şi şlefuit de toate femeile care au avut neşansa să trăiască o iubire tristă, fără speranţă. Şi, nu în ultimul rând, sfidând logica şi bunul simţ & încălcând absolut toate regulile sociale şi morale.
(Fără să-mi doresc să-mi transform recenzia într-un manifest feminist, închei subiectul adăugând că, în opinia mea, doar aşa se explică afirmaţiile făcute de unii bărbaţi care consideră că Annie Ernaux scrie “cărţi uşurele, numai bune să le citeşti în tren”.)
Pe cât de pornografic este începutul, pe atât de poetic este finalul
Rândurile şocante care m-au speriat când am deschis cartea nu sunt, de fapt, decât o promisiune pentru ce va urma. Căci chiar dacă nu va mai folosi acele cuvinte pe care eu le detest (mersi beaucoup, madam Ernaux!), autoarea nu va renunţa nicio secundă la onestitate şi la francheţe, la un mod uneori aproape brutal de a spune lucrurilor pe nume.
Cu excepţia, poate, a ultimelor pagini. Căci pe cât de pornografic este începutul acestei istorii, pe atât de poetic este finalul.
În ceea ce mă priveşte, simt că voi amâna destul de mult momentul în care voi citi şi a doua povestire din carte, “Confesiunea adolescentei”. Unele lucruri au nevoie de mai mult timp să se aşeze, să se aştearnă. Chiar şi când e vorba de o “Pasiune simplă”.
Sau, poate, mai ales atunci…
Ce-am scris când am început să citesc “Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei” de Annie Ernaux
Mult tam-tam am mai făcut în jurul ultimului Premiu Nobel pentru Literatură – şi aici pe blog, dar mai ales pe pagina noastră de facebook.
Alegerea comitetului, o franţuzoaică de care eu nu auzisem până în acel moment, Annie Ernaux, a stârnit dezbateri aprinse, patimaşe şi…, în marea lor majoritate, negative. Căci laureata a fost acuzată de toate nenorocirile posibile: ba că scrie cărţi subţirele, bune de citit când călătoresti cu trenul şi de uitat imediat ce cobori în gară. Ba că s-a dat cu comuniştii şi socialiştii. Şi, în orice caz, pare că-i arde mai mult de demonstraţii şi de mitinguri pe străzile Parisului decât de biroul de scris. Ca să nu mai vorbim că e şi cam ciufulită.
Desigur, ultima “acuzaţie” e inventată de mine (şi, oricum, cine mă cunoaşte ştie că venind din partea mea reprezintă chiar un compliment 🙂 ). Doar că la un moment dat mi s-a părut că, deşi aproape nimeni nu citise vreo carte semnată de Annie Ernaux, toată lumea îi căuta nod în papură. Iar impresia generală era că… nu prea a meritat premiul.
„Pasiune simplă”, prima carte apărută în limba română, după câştigarea Nobelului
Şi iată-mă pe mine care fug de Nobelul pentru Literatură mai rău ca Annie Ernaux de peria de păr… într-o ipostază cu totul nouă. Aceea de a aştepta cu nerăbdare prima ei carte apărută în limba română, după câştigarea Nobelului. “Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei”. Pffffff…
Pe care, după ce mi-am cumpărat-o, am primit-o şi de la editura Pandora M. Ca să fie treaba treabă!
Prin urmare, zilele trecute, am aruncat un exemplar în poşeta în timp ce zburam pe scări disperată că întârzii la dentist. Doar îl răsfoiesc puţin!, mi-am spus.
Şi l-am răsfoit. Puţin mai mult. Apoi m-am întors la prima pagină şi am început să citesc. Cu atenţie. Chiar m-am uitat cam iritată la asistenta care m-a întrerupt şi m-a invitat în cabinetul dentistului. În taxiul care mă aducea înapoi acasă, am continuat să citesc.
Atât îţi spun deocamdată:
WOW!
