Autor: Virginia Woolf
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: RAO
Anul apariției: 2011
Traducere: Vera Călin
Deși “Orlando” al Virginiei Woolf este un roman de mici dimensiuni, mie mi-a luat câteva luni să-l termin.
Culmea, cât timp am lenevit pe plajă, lectura a decurs lin, fără incidente & fără sincope, deși deseori am auzit că “Orlando” nu este o carte de luat în vacanță.
Însă, odată revenită la București, a început chinul. Starea mea… woolfiană, să-i zicem, se dusese pe apa Dâmboviței, asaltată de problemele cenușii ale traiului în Capitală. Și de parcă nu ar fi fost suficient, la întoarcerea acasă eu taman ce ajunsesem pe la paginile care îi determină pe unii cititori să dea cu “Orlando” de toți pereții. Aspect pe care l-am aflat ulterior, când, pusă pe gânduri de brusca mea lipsă de interes, mi-am confruntat părerea cu a altora. Doar din încăpățânarea de a duce lectura la final, dar și din convingerea că nu țin totuși în mâini o carte de abandonat am reușit să o scot la capăt.
Virginia Woolf i-a dedicat romanul “Orlando” nonconformistei aristocrate Vita Sackville-West, cu care a trăit o scurtă și fierbinte idilă (sau o îndelungată și profundă relație extranconjugală – depinde pe mâna căror biografi alegi să mergi 🙂 ). Unii zic chiar că reprezintă scrisoarea ei de dragoste pentru femeia care a ajutat-o să reziste în mariajul politicos, prietenos și lipsit de pasiune cu Leonard Woolf.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Orlando, biografia unui tânăr care va trăi aproape 400 de ani
Cartea, care are ca subtitlu “O biografie”, spune istoria lui Orlando, un tânăr nobil aparent absolut obișnuit, născut în Anglia sfârșitului de secol XVI. Însă nimic nu este obișnuit la acest intim răsfățat al reginei Elisabeta I. Orlando va trăi aproape 400 de ani, asistând, mai mult sau mai puțin implicat, la transformări sociale și literare și șlefuindu-și în permanență poemul pe care l-a compus dintr-o dragoste uriașă pentru literatură, în general, și pentru poezie, în special. Desigur, Virginia Woolf nu se mulțumeste doar cu atât: în această viață îndelungată, tânărul nu numai că nu îmbătrânește, dar se și transformă la un moment dat (și fără prea multe explicații) în femeie.
Trezindu-se brusc de cealaltă parte a baricadei, Orlando care se numește, și în varianta feminină, tot Orlando (și să vezi bătăi de cap când un prenume clar masculin face acordul cu adjective la feminin 🙂 !!!) are ocazia să compare și să analizeze cele două tabere. Prin urmare, emite, perfect îndreptățit, judecăți de valoare asupra lor și își exprimă argumentat preferința pentru una dintre ele. Că, vorba aceea, dacă nu el/ea, atunci cine?! 🙂
Şi tot rumegând asemenea gânduri, a constatat, oripilată, ce părere joasă începe să-şi formeze despre celălalt sex, sexul tare, căruia până de curând fusese atât de mândră să-i aparţină. Să cazi de pe un catarg pentru că ai zărit gleznele unei femei; să te împopoţonezi ca o paiaţă şi să te fâţâi pe străzi, ca femeile să-ţi cânte osanale; să-i interzici unei femei să înveţe, ca nu cumva alţii să râdă de tine; să fii sclavul unei fetişcane în jupon; şi totuşi să te împieptoşezi de parc-ai fi creatorul universului; Doamne, ce ne mai înnebunesc femeile, şi ce nebune suntem noi!
Subiecte tabu în epocă
Virginia Woolf se folosește astfel de pretextul unei biografii inventate pentru a vorbi despre subiecte tabu în epocă, pe care ea le cunoștea în profunzime: identitatea sexuală și forțarea granițelor dintre sexe.
Oricât de deosebite ar fi între ele cele două sexe, ele se amestecă totuși. În orice făptură omenească se petrece o oscilație între un sex și celălalt și, adesea, doar hainele mai păstrează înfățișarea bărbătească sau femeiască, în timp ce dedesubtul lor, sexul dezminte aparența.
Obișnuită cu hachițele amantei sale (Vitei îi plăcea să poarte haine bărbătești și să fie strigată, în acele momente, Julian), Virginia Woolf mărturisea în jurnalul său că-și dorește să scrie o biografie care să se întindă pe sute de ani și în care să nu se întâmple nimic altceva decât… o schimbare de sex.
Din câte se vede, planul nu prea i-a ieșit pentru că în “Orlando” se întâmplă foarte multe 🙂 !
Orlando se iubește când cu bărbați, când cu femei
În funcție de transformările sale, Orlando se iubește când cu bărbați, când cu femei, pentru a descoperi că 1. în profunzimea ființei sale mare lucru nu s-a schimbat și 2. de singurătate nu este scutit nimeni. Indiferent de sex și indiferent de epocă. Holteiul Orlando are inima frântă dupa ce este părăsit de prințesa rusoaică Sașa, în timp ce, vreo două sute de ani mai târziu, nevasta Orlando i-ar telegrafia zilnic soțului, căpitan de vas, care este tot timpul plecat de acasă, pe oceanele lumii.
Că Orlando s-a prefăcut într-o femeie nu încape nici o îndoială. Dar din toate celelalte puncte de vedere, a rămas exact cum fusese întotdeauna. În general, o schimbare de sex, deşi poate modifica viitorul, nu alterează câtuşi de puţin identitatea. Faţa rămăsese, după cum arată portretele, exact aceeaşi. Memoria lui – dar de acum înainte va trebui, respectând convenţiile, să spunem «ei» în loc de «lui» şi «ea» în loc de «el» – deci memoria ei trecea în revistă, fără să întâmpine vreun obstacol, toate întâmplările pe care le trăise în trecut.
Plimbarea lui Orlando de-a lungul timpului și metamorfoza sa sexuală îi prilejuiesc Virginiei Woolf și considerații pline de o ironie savuroasă în legătură cu rolul pe care îl joacă femeia în societate în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.
Principalele acuze ce i-au fost aduse erau: 1) era moartă și deci nu putea deține nicio proprietate; 2) era femeie, ceea ce era cam acelați lucru…
Povestea din carte se încheie în anul 1928 (când romanul a și văzut, de altfel, lumina tiparului). Practic, ne despărțim de Orlando, care este acum căsătorită și mamă, într-o perioadă în care teoriile feministe prindeau contur și câștigau tot mai multe adepte.
Un ton lejer, relaxat și plin de umor
(Un an mai târziu, Virginia Woolf avea să publice eseul care a transformat-o într-una dintre marile voci ale feminismului în literatura mondială: “O camera doar a ei”. Și care, ca să închei paranteza aceasta, mie mi se pare cea mai importantă operă a sa!).
Revenind.
Teme atât de dificile ca identitatea sexuală, androginismul și feminismul sunt abordate de Virginia Woolf, spre marea mea surpriză, pe un ton lejer, relaxat și plin de umor. Că alegerea ei m-a entuziasmat e puțin spus! Într-o perioadă în care asemenea subiecte ultragiau puritana societate britanică și, probabil, pentru a se proteja de o eventuală ostracizare, Virginia Woolf se apropie de ele parcă într-o doară, pusă pe șotii, ca într-un glumă sofisticată a cărei poantă numai ea și Vita o înțelegeau. De altfel, chiar autoarea își descrie romanul ca fiind „o escapadă“, „un moft“, „prea comic, poate“.
Tachinările amoroase abia ghicite dintre cele două iubite trec rapid în planul doi, fiind eclipsate de jocul amuzant pe care Virginia Woolf îl pune în practică pentru noi, cititorii, și pentru care începusem dejă să pregătesc cele 5 steluțe cu care să o recompensez.
Adresându-ni-se direct, biograful-narator al cărții ne detaliază, cu umor și într-o cheie parodică, procesul de documentare și de redare a vieții unei persoane. Recunoscându-și limitele, se declară plictisit de desele momente în care “subiectul” său nu face nimic notabil și ne ia martori la chinurile și frustrările unui biet biograf obligat să scrie despre un personaj care nu este neapărat pe gustul său. Uneori naratorul este prins pe picior greșit: în mijlocul unei reverii provocate de sunetele unei flașnete, fraza rămâne, pur și simplu, în aer pentru că… tocmai a născut Orlando 🙂 .
Viața lui Orlando este fragmentată de intermezzouri de teorie literară
Viața lui Orlando este fragmentată de intermezzouri de teorie literară în care ni se vorbește despre cum se scrie și se citește o carte, mai ales că marea “obsesie” a personajului (după cum o numește chiar el/ea) este literatura. Pentru a-și susține acest adevărat manifest literar, Virginia Woolf se folosește de câțiva dintre cei mai mari scriitori ai literaturii engleze clasice care își plimbă citatele și convingerile prin paginile unui roman pe care îți este aproape imposibil să-l clasifici.
Dar taman când îmi spuneam că profesoara din facultate a avut dreptate, că Orlando se dovedește o bucurie de carte, ba chiar începusem să număr de câte ori m-a făcut să chicotesc Virginia Woolf cu cioacele ei… vai, ceva se întâmplă!
Brusc, autoarea se ia în serios. Joaca se transformă într-o adevărată meditație asupra timpului, istoriei și individului. Tonul se schimbă și devine atât de grav și de pretențios de-mi venea să mă ridic în picioare când deschideam volumul. Asta când nu adormeam de-a dreptul după ce citeam două fraze. Îți spun sincer, ultimele pagini care par că aparțin unei cărti complet diferite au fost o adevărată tortură!
Să n-o mai văd pe Virginia Woolf!
Plină de nervi, eram decisă să-i confisc două steluțe și… nici să n-o mai văd pe Virginia Woolf!
Însa, în timpul care s-a scurs pâna m-am apucat de recenzie, mi-a mai trecut din supărare. Mi-am amintit de pasajele-bijuterie ale cărții (imaginea râului în timpul Marelui Îngheţ din anul 1608 mă va urmări, cred, pe vecie). M-a îmblânzit dragostea uriașă pentru lectură care se ascunde în fiecare virgulă a acestei fantezii. M-am lăsat iar impresionată de curajul scriitoarei care, la începutul secolului trecut, vorbea despre subiecte interzise într-o manieră nemaîntâlnită. M-am surprins recitind cu zâmbetul pe buze începutul romanului: “Băiatul – fiindcă în ceea ce privea sexul lui nu putea să încapă nicio o îndoială…” Pentru ca apoi, până la finalul cărții, să nu avem decât îndoieli 🙂 .
Prin urmare, 4 stele pentru o carte care m-a făcut să pun în aceeași frază cuvintele “Virginia Woolf” și “cioace” și un uriaș regret că una dintre cele mai mari scriitoare din toate timpurile nu a apelat la ele mai des.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Ce-am scris când am început să citesc „Orlando”
Paradoxal poate, deşi mă declar o înfocată susţinătoare a scriitoarelor, Virginia Woolf nu se numără printre preferatele mele.
Asta nu înseamnă că nu am studiat-o conştiincioasă în facultate, măcar ca să mă lămuresc de ce fotografia ei apare pe coperta atâtor volume de istorie a literaturii universale. Sau de ce numele ei figurează de fiecare dată pe lista “celor mai mari scriitori din toate timpurile”. Şi, mai ales, de ce e atât de mare înghesuiala în colţul admiratorilor şi admiratoarelor ei.
Răspunsurile la dilemele mele le-am aflat 🙂 . “Doamna Dalloway”, “Spre far” şi “Valurile” le-am bifat. Dar… la aceeaşi părere am rămas. Deşi este evident că Virginia Woolf a scris cu mult înaintea timpului său, reuşind nişte acrobaţii literare absolut uluitoare, mie cărţile ei mi s-au părut cumva tot timpul lipsite de bucurie. La fel cum i-a fost şi viaţa.
Însă…
Deşi eram convinsă că, în calitate de cititoare, nu-i mai sunt datoare cu nimic Virginiei Woolf, romanul său, “Orlando”, mi-a zâmbit de fiecare dată când i-am văzut coperta. Poate pentru că am reţinut promisiunea profesoarei din facultate că este ALTCEVA faţă de celelalte titluri ale autoarei. Sau poate pentru că, pur si simplu, Virginia Woolf este o scriitoare fabuloasă, căreia, de fapt, îi sunt datoare pe viaţă 🙂 .
Prin urmare, l-am aruncat (mă rog, vorba vine!), l-am aşezat cu grijă în bagajul pentru vacanţa din Vama Veche de la sfârşitul verii.
Imaginile de la malul mării, cu “Orlando” în prim plan, au primit aprecierile voastre pe facebook şi pe instagram. Rămâne să vedem cum o să-mi iasă şi recenzia.
Ne auzim.
