În „Splendida cetate a celor o mie de sori”, Mariam şi Laila sunt două diamante pierdute printre ruinele unui Kabul devastat. Pentru că marele merit al lui Khaled Hosseini e, în opinia mea, că ia imaginile pe care le vezi, din confortul livingului tău, la televizor, în buletinele de ştiri sau în documentarele despre Afganistan, imagini cu femei acoperite de burka, dincolo de care nu distingi nimic, şi le dă câte un chip şi o poveste colosală.
Culisele puterii – cartea sau filmul? Da, ştiu, până să intrăm în detalii, ai vrea să afli răspunsul la această întrebare.
David Brin este unul dintre scriitorii mei preferați. “Inima cometei” și “Poștașul” sunt două romane care îmi sunt foarte dragi.
Nu plănuiam să scriu vreo recenzie la „Silozul” de Hugh Howey. Am citit-o în 2014, pe atunci nu exista anaarecarti.ro, și mi-a plăcut la nebunie.
Îi dau dreptate 100% lui Stephen King care sublinia la un moment dat importanţa cuvintelor cu care se deschide o carte: “O frază de început trebuie să te invite să citeşti povestea. Trebuie să-ţi transmită: Ascultă. Vino încoace. Sigur vrei să ştii ce se întâmplă aici”.
“Dacă nimeni nu vorbeşte despre lucruri deosebite”, atunci de ce-ar face-o Jon McGregor? Şi nu te păcăleşte cu titlul acesta… Nimic important/fantastic/cutremurător/care să-ţi dea viaţa peste cap nu se întâmplă în volumul său! Cu toate acestea, este o BIJUTERIE de carte!
“Ghosted, vol. 1” este una dintre cele mai bune benzi desenate citite de mine în acest an. Totul la ea – subiect, desene, dialoguri – este la superlativ, dovedind o grijă aproape obsesivă pentru detalii, pentru dorința de a transforma o banda desenată într-o capodoperă a genului. Și, din punctul meu de vedere, Joshua Williamson, Miroslav Mrva și Goran Sudzuka au reușit…
Dacă citești ”Extrem de tare şi incredibil de aproape” la 18 ani, probabil te va înduioșa. Probabil. Dacă o citești după 35-40, o să-ți facă sufletul ghem. Iar dacă până la această vârstă ai adunat în experiența ta de viață nedorita pierdere a cuiva foarte drag, o vei închide, la final. Fărâmat și cu o găleată de lacrimi gata să fie vărsată. Pentru că suferința lui Oskar este totală.
Voi deschide “recenzia” la Ținuturile pustii direct și la obiect, aşa cum scrie şi Stephen King. Cartea începe la câteva săptămâni de unde s-a terminat volumul anterior. Roland, Eddie și Susannah își continuă drumul prin Lumea de Mijloc spre Turnul Întunecat.
De la bun început trebuie să spun că “Jumătate de lume”, a doua parte a trilogiei Marea sfărâmată” de Joe Abercrombie, este foarte, foarte, foarte bună.
Într-un fel, e numai vina mea. Dacă romanele de dragoste nu sunt pentru mine, de ce mă încăpăţânez să citesc aşa ceva?!
Trebuie să recunosc: atunci când văd o copertă de carte cu o ilustrație ieșită din comun, sunt 100% convins să o răsfoiesc. Nu contează dacă nu am auzit de autorul respectiv sau dacă titlul nu îmi spune nimic, imaginea de pe copertă are asupra mea o putere căreia nu-i pot rezista. Așa a fost și cu “Orașul din munți”. Ilustrația face toți banii. Oare și cartea? Ei bine, răspunsul este DA. De fapt, dacă ai savurat, ca mine, seriale precum “Zona Crepusculară”, “The Ray Bradbury Theater”, “Lost” și “Twin Peaks”, sunt sigur că “Orașul din munți”o să-ți placă și ție.
Oricât de ciudat ar părea, voi începe cu… finalul celui de-al doilea volum „Eu împotriva M.E.A.!” de Daniel Botea.
Înainte de a deschide “Miss Peregrine” de Ransom Riggs, imaginează-ţi că ai acasă mai multe fotografii ieşite din comun, înfăţişând tot felul de oameni ciudaţi. Ceva în genul personajelor bizare pe care le-ai văzut în serialul “Carnivale” de la HBO, să zicem.