“Eu împotriva M.E.A.! – 2” de Daniel Botea – Ana are carti!

“Eu împotriva M.E.A.! – 2” de Daniel Botea

Oricât de ciudat ar părea, voi începe cu… finalul celui de-al doilea volum „Eu împotriva M.E.A.!” de Daniel Botea.

Pentru că, deja obişnuită cu scriitura tânărului student militar (nu, nu e o glumă, Daniel Botea e student în ultimul an la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu) şi cu subiectul thrillerului său „la mişto” (aşa cum îl caracterizasem în recenzia anterioară),  finalul a fost cel care m-a luat prin surprindere. O serie de scrisori pe care “piticania blondă”, Carla, i le trimite lui Leinad şi la care nu primeşte nici un răspuns (din motive pe care nu o să ţi le dezvălui…) mi-au întărit bănuiala pe care o aveam de la primul volum, transformând-o în ditamai convingerea, că în Leinad/Daniel Botea se ascunde un maaaaare romantic 🙂 !

Dar e ok, nu o să mă apuc eu acum să-l dau de gol: în fond şi Leinad are o reputaţie de nesimţit de apărat, că doar nu şi-a construit-o cu atâta migală în primul volum, şi nici pe Daniel Botea nu vreau să-l pun într-o situaţie stânjenitoare în faţa colegilor şi amicilor săi.

Revenind…

Pe Leinad l-am lăsat la finalul cărţii anterioare înfruntând o organizaţie sinistră, care se ocupă de experimente umane şi trafic de organe şi a cărei acronimie, M.E.A., văd că s-a cocoţat în titlul celui de-al doilea volum – ceea ce m-a cam deranjat, ca să fiu sinceră. Eu îl preferam pe Leinad confruntându-se cu proprii demoni… dar mă rog, aceasta a fost alegerea scriitorului pe care o acceptăm, chiar dacă nu ne putem abţine să n-o comentăm.

Leinad încearcă să fugă cât mai departe de M.E.A., dar numai pentru a avea de unde să se întoarcă, pentru că este evident că nu poate scăpa de cei care îl urmăresc. O întâlnire bizară cu o pictoriţă şi mama ei pare să fie providenţială pentru tânărul orfan, care o perioadă se ascunde în casa acestora, până când organizaţia îi dă de urmă, iar cele două femei… mda, mor otrăvite. Deja confruntările nu se mai duc pe terenul poantelor şi ironiilor, ritmul în care se desfăşoară acţiunea e tot mai alert, iar comparaţiile amuzante din primul volum lasă loc unui ton sumbru şi rece, mai potrivit pentru o atmosferă din ce în ce mai cenuşie.

Acum…

Nu pot decât să-l felicit pe Daniel Botea pentru clipa de inspiraţie de a lansa cel de-al doilea volum în plină perioadă de scandaluri medicale (vezi Hexi Pharma şi psihiatra de la Arad care făcea experimente pe oameni sănătoşi!!!). Mai ales că Leinad, care are în continuare vorbele la el, dar clar!, boii îi sunt de mult plecaţi de acasă, se supune el însuşi unor experimente dubioase care implică nişte seringi umplute cu tot felul de substanţe (pune o seringă şi un doctor în romanul tău şi eu îl voi trece automat la categoria „horror”). Apoi i se dă drumul în lume pentru a i se analiza reacţiile ca să ajungă, în cele din urma, într-un subsol plin cu alţi „pacienţi” asemeni lui, dar care sunt dincolo de orice salvare posibilă. Trebuie să recunosc că scena din subsol este una din cele mai cumplite citite de mine în ultima vreme – am închis cartea după ultimul rând al capitolului şi mi-a luat vreo două zile până să ma apropii iar de ea.

Dacă, aşa cum ţi-am spus deja, comparaţiile amuzante pe care le-am aplaudat la primul volum se pierd pe drum, devenind din ce în ce mai rare, în cel de faţă Botea ridică la un nou nivel nonşalanţa cu care apelează la cititor în absolut toate momentele cărţii. Practic, devii complice la nebuniile lui Leinad, ţi se cere sfatul atunci când personajul nu ştie ce are de făcut (şi apoi îţi sare în cap că te-a ascultat şi a intrat în ditamai beleaua – „Bă, eşti nebun?! Abia am scăpat de nebunii ăia!!! Nu mă mai iau după tine cât timp oi scrie de acum înainte!”), îţi cere scuze… în stilul său atunci când îi piere inspiraţia, aşa că lasă un capitol fără titlu sau atunci când divaghează pe teme politico-economico-sociale.  Extrem de conectat la realităţile vieţii de zi cu zi, Daniel Botea face uneori referiri chiar la persoane reale ca Ponta sau chiar… Godină (!!!) – serios?! Eu aş pune o notă de subsol în ediţiile viitoare ale cărţii: de unde vor şti, peste câţiva ani, cititorii cine naiba e Godină?!

Închei cu un mesaj pentru autor (prin urmare, dacă nu eşti Daniel Botea în persoană, te rog să te opreşti din citit după mai sus-menţionatul Godină… Cum adică, cine e Godină?!… QED!!!). Prin urmare… Daniel Botea, promite-mi că în volumul trei NU vom descoperi că acel conte care i-a comandat o serie de portrete pictoriţei e tatăl lui Leinad. Aş fi atât de dezamăgită…

(O altă opinie despre volumul lui Daniel Botea găseşti AICI)

 CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

Daniel Botea şi-a dus “ameninţarea” până la capăt şi ne-a trimis pentru recenzare al doilea volum “Eu împotriva M.E.A.!”.

Fără să fie neapărat genul meu de lectură – dacă îţi aminteşti “recenzia” la volumul anterior, acţiunea nu prea m-a prins, eu lăudându-l pentru alte aspecte -, recunosc că sunt curioasă să văd cum a dus cartea mai departe tânărul scriitor de 21 de ani .

În plus, o perioadă mai complicată la serviciu mă face să consider romanul lui Botea mai mult decât potrivit, având în vedere că nu m-am plâns de compania pe care mi-a ţinut-o primul volum prin aeroporturi, între avioane, paşapoarte şi bagaje. Ba din contră…

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate