Autor: Jonathan Safran Foer
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Humanitas
Anul apariției: 2007
Traducere: Andra Matzal
Dacă citești ”Extrem de tare şi incredibil de aproape” la 18 ani, probabil te va înduioșa. Probabil. Dacă o citești după 35-40, o să-ți facă sufletul ghem. Iar dacă până la această vârstă ai adunat în experiența ta de viață nedorita pierdere a cuiva foarte drag, o vei închide, la final. Fărâmat și cu o găleată de lacrimi gata să fie vărsată. Pentru că suferința lui Oskar este totală.
Oskar Schell are numai 9 ani și este genial. Și, ca toți genialii, are acea componentă care ne face pe ceilalţi, “normalii”, să-i clasificăm drept ciudați pe oamenii diferiți de noi. Ușor autist, cu spaime și fobii diverse, cu o pasiune uriașă pentru invenții, autointitulat astrofizician amator, pacifist de felul lui, fascinat de limba franceză, de Beatles și mai ales de Stephen Hawking. Oskar este, înainte de toate, legat printr-o dragoste uriașă de tatăl lui. Care tată… moare. Brusc, violent… moare.
Thomas Schell este una dintre miile de victime ale atentatului de la 11 septembrie 2001 din America. Una dintre miile de persoane care au plecat, în acea dimineață, pentru ultima oară de acasă și nu s-au mai întors.
A vrut autorul să exploateze în ”Extrem de tare şi incredibil de aproape” un subiect atât de sensibil – nu doar pentru americani, ci pentru toată lumea? Nu cred. Chiar dacă începi cartea cu acest gând, îl vei alunga repede. Momentul și modul pierderii reprezintă doar un pretext. Povestea prinde repede aripi și zboară, păstrând puțin din mirosul de praf și de ars al distrugerii, dar conturându-și miezul din durerea pierderii.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI
”Extrem de tare şi incredibil de aproape” prezintă ziua cea mai rea din viața unui băiețel de 9 ani
Creierul lui Oskar intră în blocaj înainte ca tatăl lui să moară. În “ziua cea mai rea”, cum o numește el, este trimis acasă de la școală imediat după ce primul avion se izbește de unul dintre turnurile gemene. Băiatul intră pe ușă la timp ca să asculte 4 mesaje ale părintelui său înregistrate pe robotul telefonic – bărbatul se află în clădirea lovită, dar inițial e OK și sună acasă ca să-și liniștească familia. Oskar nu are putere să ridice receptorul și să-i vorbească atunci când telefonul sună iar… Așa că ultimele clipe din viața lui Thomas Schell se scurg în cel de-al 5-lea și ultimul mesaj către cei dragi.
Când, în sfârșit, iese din starea “stană de piatră”, băiatul schimbă aparatul cu un altul. Vrea să ascundă mesajele de mamă și de bunică, ca și cum ar vrea să le păstreze exclusiv pentru el. Ca o moștenire pe care n-o împarte cu nimeni.
O altă moștenire pe care nu vrea să o împartă este cheia pe care o găsește în camera tatălui său, pe fundul unei vaze pe care o sparge din greșeală, cheie ce are alături un bilet cu numele Black. Găsirea încuietorii în care se potrivește această cheie devine scopul său unic. Toată durerea lui e canalizată în această căutare imposibilă prin New York. Acesta este ultimul mister născocit de tatăl lui pe care trebuie să-l dezlege și o modalitate de a fi din nou aproape de cea mai iubită ființă.
Pedeapsa pentru o vină imaginară – aceea de a nu fi putut face nimic ca să nu-și piardă tatăl
Ca să poată ajunge la toate cele 472 de persoane cu numele Black, aflate la 216 adrese diferite din New York, Oskar își minte sistematic mama. Se împrietenește cu un vecin vârstnic, singuratic și ciudat, care-l va însoți în periplul său. Atunci când disperă, pentru că nimic nu pare a-l aduce mai aproape de deznodământ, își face vânătăi. E modalitatea sa de a se pedepsi pentru o vină imaginară. Aceea de a nu fi putut face nimic ca să nu-și piardă tatăl…
În paralel cu povestea lui Oskar descoperim alte suflete zdrobite de soartă. Cele ale bunicilor lui, care s-au cunoscut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și care își spun povestea separat. Oricum toată viața au trăit separat, chiar și atunci când împărțeau aceeași casă.
Bunicul nu vorbește. Are palmele tatuate cu “Da” și “Nu” pentru răspunsurile simple și un caiet cu foi albe pentru cele mai complicate ori pentru momentul în care trebuie să adreseze cuiva o întrebare sau o rugăminte. E pustiu ca un deșert de când și-a pierdut marea dragoste, în timpul unui bombardament. Cu bunica lui Oskar s-a însurat din simplul motiv că este cea mai apropiată persoană de cea pe care el a iubit-o. Era sora ei.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI
Foer e un magician al cuvintelor
Bunica lui Oskar este, la rându-i schilodită sufletește căci și-a pierdut toată familia în război. În plus, a avut o viață de cuplu îngreunată nu doar de tăcerea lui Thomas Schell sr, ci și de zecile de reguli și de granițe impuse de el în casă. Apoi, a fost pedepsită prin părăsire când a încălcat cea mai importantă regulă. A rămas gravidă…
N-am să-ți spun ce se întâmplă mai departe cu bunicii. Nici ce deschide cheia lui Oskar. Te invit, în schimb să citești cartea. E tristă, da, dar și foarte frumoasă, Foer e un magician al cuvintelor, iar felul în care scrie este absolut fascinant. Fascinant este și modul în care s-a gândit să “spargă” poveștile protagoniștilor, intercalând pagini cu fotografii și pagini ce par rupte din caietele ce sunt martori la viața bunicului mut.
Ce-am scris când am început să citesc ”Extrem de tare şi incredibil de aproape”
Cred că am intrat sub zodia Oscar-ului…
Da, am pus bine cratima acolo, pentru că nu este vorba despre celebrele premii decernate anual la Hollywood. Ci despre două cărţi ale căror protagonişti sunt doi băieţei pe care îi cheamă la fel (cu o variaţie mică de scriere, unul e cu “c”, celălalt cu “k”). Pe una tocmai am terminat-o, pe cealaltă abia am început-o.
Ce am avut de spus despre “Oscar şi Tanti Roz”, a lui Eric-Emmanuel Schmitt, aţi citit deja. N-a fost chip s-o bifez şi la rubrica de faţă, pentru simplul motiv că nici n-am apucat să clipesc şi am ajuns la ultima pagină… Aţi văzut de ce.
În schimb, cu “Extrem de tare şi incredibil de aproape” cred voi petrece ceva mai mult timp în braţe. E mai consistentă din toate punctele de vedere, şi spun asta după doar câteva pagini. Jonathan Safran Foer, autorul, nu mi-e chiar străin, filmul făcut după cartea lui, “Totul e iluminat”, l-am savurat. E drept că n-am mai putut citi după aceea cartea 🙁 .
Aşadar, mă aştept la lucruri bune la povestea de faţă, povestea lui Oskar, un puşti genial, pe care atentatele de la 11 septembrie l-au lăsat orfan de tată şi cu sufletul vraişte.
Vorba lui Arnold, I’ll be back… 🙂
