„Călătoarea” de Diana Gabaldon

Titlu: Călătoarea
Autor: Diana Gabaldon
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor

Vreau banii inapoi!

Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă

Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)

Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea

TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)

Editura: Nemira
Anul apariției: 2015
Traducere: Maria Dragut

Într-un fel, e numai vina mea. Dacă romanele de dragoste nu sunt pentru mine, de ce mă încăpăţânez să citesc aşa ceva?!

“Fiecare să-şi vadă de ale sale” e un principiu pe care mă laud că-l respect… Ca să-l încalc cu prima ocazie când mi se flutură în faţa ochilor o carte care îmi promite o călătoare în timp. Plus detalii fascinante din istoria Scoţiei.

În apărarea mea simt nevoia să mărturisesc că am avut o strângere de inimă când am văzut coperta romanului “Călătoarea” de Diana Gabaldon. Prea mă ducea cu gândul la Danielle Steel/Sandra Brown…

Iar acum, că am terminat-o de citit, nu pot să spun decât că Sandra Brown ar fi fost o opţiune muuuult mai bună.

Primele capitole din „Călătoarea” chiar mi-au plăcut

Pentru că dincolo de călătorii în timp şi detalii istorice, dincolo de povestea de dragoste dintre Claire, o soră medicală din secolul XX, şi James Frazer, un tânăr războinic de pe la 1700 şi ceva, avem de-a face cu un roman despre… violuri, bătăi şi abuzuri de tot felul!!!

Culmea, primele capitole chiar mi-au plăcut. Claire e o tânără voluntară, încăpăţânată, aflată într-o nouă lună de miere cu soţul ei, Frank, de care al doilea război mondial a ţinut-o mult timp departe. Nişte stânci misterioase, încărcate de magie, o aruncă pe Claire în trecut, în Scoţia anului 1743.

Şi de aici a început coşmarul meu…

Musculosul Jamie și Frank, soţul lăsat atât de convenabil în viitor

Las la o parte faptul că reacţia lui Claire atunci când se trezeşte într-o lume plină de violenţă şi pe care nu o înţelege e ceva de genul: “Vai, am călătorit în trecut, uite ce-mi tremură mâinile… Aaaa, gata!, mi-am revenit!”. Aproape nimic din lumea nouă n-o surprinde pe Claire – poate cu excepţia încălţărilor şi a unor arhaisme – şi absolut nimic din lumea veche nu-i lipseşte…

Trec şi peste faptul că apariţia tânărului şi musculosului Jamie o face să uite aproape instantaneu de Frank. Adică soţul-care-e-cea-mai-mare-iubire-a-vieţii-mele, lăsat atât de convenabil în viitor. Şi la care Claire îşi doreşte să se întoarcă, desigur, dar nu chiar imediat, ce atâta grabă?

Am fost gata să accept şi multitudinea de scene de sex

Cam prin acest punct mi-a fost clar cu ce fel de carte am de-a face şi eram chiar decisă să n-o mai trec prin filtrul meu atât de realist. Am fost gata să accept şi multitudinea de scene de sex (…Claire şi Jamie fac amor ORIUNDE, ORICÂND, ORICUM), ca pe un “must” al cărţilor de profil. Ba chiar am luat experienţa ca pe-o provocare: vom avea, în sfârşit, pe anaarecarti.ro “recenzia” unui roman de dragoste atât de lăudat şi de aplaudat!

Însă în momentul în care Jamie, cu care se căsătoreşte, o… bate de-i sună apa-n cap ca s-o pedepsească pentru o vină inexistentă, pentru că, na!, aşa erau timpurile, iar Claire, femeia inteligentă, educată şi voluntară din viitor, acceptă fără să crâcnească + îl iartă imediat + trece peste moment spunându-i “te iubesc” (!!!) + e gata să facă sex de împăcare… mi-a căzut faţa!

Puțină bigamie

(Ce spui? Că ea era deja măritată cu Frank? Aşa e, dar conform Dianei Gabaldon, puţină bigamie n-a făcut rău niciodată nimănui şi e perfect acceptabilă cu condiţia ca între cei doi soţi să existe… o distanţă de vreo 200 de ani.)

Şi apoi, violurile… Aproape în fiecare capitol… Pe Claire vrea s-o violeze toată lumea! Nu-i problemă, o salvează mereu Jamie ca în cele din urmă… s-o  violeze el! Sora lui Jamie e violată! Jamie e el însuşi violat şi torturat, într-o scenă care durează la nesfârşit şi ale cărei detalii îţi întorc stomacul pe dos!!!

Departe de mine gândul de a le supăra pe cititoarele care s-au bucurat de acest roman

Dacă Claire n-a trăit un adevărat şoc atunci când a călătorit în trecut, am compensat eu! Îmi pare rău, dar nici măcar pretextul ca în acele timpuri violurile şi violenţa erau la ordinea zilei nu mă poate determina să trec cu uşurinţă peste ceea ce am citit – aşa cum face Claire (repet: o femeie din secolul XX, cu un IQ mult peste medie) când aude/vede/trăieşte astfel de nenorociri.

Departe de mine gândul de a le supăra pe cititoarele care s-au bucurat de acest roman… Dar le rog să facă un pustiu de bine şi să-mi explice motivele pentru care le-a plăcut “Călătoarea”! Ce mi-a scăpat mie?!

Ce-am scris când am început să citesc „Călătoarea” de Diana Gabaldon

Multe se pot spune despre blogul nostru, dar nu că este unul comercial. Ne cam ferim de titlurile “la modă”, fără să ne-o propunem însă – pur şi simplu, aşa se nimereşte.

Oliver “vânează” cele mai atipice SF-uri, Maria s-a pedepsit singură ca timp de câteva luni să stea cu “Muntele vrăjit” în braţe, Anto e hai-hui prin lume căutând pentru blog locuri care să aibă legătură cu pasiunea noastră, iar eu prefer oricând o carte despre pictori sau despre viaţa unor scriitori, decât un roman despre care vorbeşte toată lumea.

Uneori însă, mai devreme sau mai târziu, ne trezim şi în faţa unor astfel de cărţi.

Iar acum este unul dintre acele momente…

Despre “Călătoarea” de Diana Gabaldon au curs râuri de cerneală

Despre “Călătoarea” de Diana Gabaldon au curs râuri de cerneală/ s-au tocit tastaturi întregi. Peste tot pe internet “mă lovesc” de coperta ei. Deşi n-am citit nicio recenzie, impresia generală e una pozitivă, romanul e recomandat, cititoarele par mulţumite.

Printr-un concurs de împrejurări, într-o zi cartea mi-a căzut în mâini. După ce m-am uitat puţin cruciş la ea, mi-am zis: “De ce nu?”. Conform prezentării de pe coperta 4, am de-a face cu o tânără care călătoreşte în timp, deci subiectul… “promite”.

Mesajul lui Oliver

P.S. Revin cu o corectură în urma unui mesaj foarte revoltat pe care l-am primit de la Oliver: „EU citesc cărţi comerciale şi sunt mândru de asta!” Pardon, ce să zic! Prin urmare, începutul acestui text se va citi astfel: „Multe se pot spune despre blogul nostru, dar nu că este unul FOARTE comercial”.

În apărarea romanului „Călătoarea” de Diana Gabaldon

M-am bucurat când Oliver mi-a atras atenţia asupra comentariului de mai jos, apărut pe unul din grupurile de profil de pe Facebook. În sfârşit, o cititoare căreia i-a plăcut romanul îi ia apărarea după ce a citit „recenzia” mea negativă. Şi o face atât de argumentat şi de frumos! Jos pălăria, Dana! (dar tot rămân la părerea mea… 🙂 )

Dana: „Este adevarat ca avem de a face cu un roman plin de scene de violenta de tot felul. Dar la urma urmei de ce sa ne ascundem dupa degetul secolului in care traim? Violenta explicita si nemascata de ipocrizie era specifica trecutului istoric si chiar recunoscuta de toata lumea pana la corectitudinea politica. Nu pot spune ca nu ma asteptam la un roman putin altfel, dar ca parte de istorie aceasta serie ne ajuta sa intelegem de ce este asa de firesc pentru scotienii secolului nostru sa-si doreasca independenta.

Pentru noi e socul unui roman in care iubirea e ceva firav si deplin amestecata cu violenta (de la cea organizata din secolul XX pana la cea anarhica din secolul XVIII). Pe cand pentru scotieni e ca spinarea plina de cicatrici a lui Jamie cel biciuit de cotropitorul englez.”