Pentru mine, Bucureștiul gangsterilor 1945 este o premieră. După atâția de ani de citit numai autori anglo-saxoni, am făcut ceva ce nu credeam că este posibil: să încep și să termin prima carte semnată de un scriitor român. Și în mod incredibil nu este un roman SF sau fantasy sau thriller… Nu, este o carte despre lumea interlopă din Bucureștiul anului 1945.
Infernul alb este un roman crime neobișnuit, a cărui acțiune are loc în Antarctica, în timpul iernii polare, când perioada de întuneric durează câteva luni. Romanul descrie foarte bine ce înseamnă lupta pentru supraviețuire când temperatura scade la -70 de grade Celsius, vântul bate cu peste 100 de km/h, iar personajul principal este, posibil, singurul om rămas în viață pe Terra.
Despre ce este vorba în Legende & Latte? O orcă super simpatică își deschide o cafenea într-un oraș care nu a auzit de cafea 🙂 .
Cui se adresează? Iubitorilor de fantasy, de povești calde, de cafea și celor care au visat cel puțin o dată să-și deschidă o cafenea.
Există o continuare? Nu și da :)). Nu are o continuare propriu-zisă, dar anul trecut a apărut o carte a cărei acțiune are loc înainte de cea din Legende & Latte.
Fugarul de Stephen King (publicat sub pseudonimul Richard Bachman) este un thriller distopic visceral care vorbește despre supraviețuire într-un an 2025 dominat de sărăcie extremă și divertisment sângeros. Cartea se concentrează pe sacrificiul lui Ben Richards într-un reality-show mortal și oferă o experiență de lectură claustrofobă, mult mai întunecată decât celebra ecranizare din 1987 cu Arnold Schwarzenegger sau remake-ul din 2025 cu Glen Powell.
Pe Yrsa Sigurdardóttir am descoperit-o anul trecut cu al ei excelent roman „Pradaˮ (recenzia o poți citi AICI). Mi-a plăcut, m-a cucerit și m-a sedus, așa că apariția unei noi cărți semnate de ea, Nu poți fugi, nu te poți ascunde, nu putea să mă lase indiferent. Și primul contact a fost excelent: o coperta care promitea nenorociri, stres și tensiune și o prezentare care m-a lăsat dornic să aflu mai multe. Și am aflat!
Am sentimentul că această carte va fi folosită în viitor, când călătoriile în jurul Pământului vor fi ceva banal, de toate agențiile de turism care se vor ocupa de așa ceva. Atunci când vor avea nevoie de o prezentare, de o descriere, de o imagine în cuvinte a Terrei sau vor dori, pur și simplu, să se inspire… vor deschide Orbital și vor lua primul paragraf care le sare în ochi. Și nu vor greși deloc.
Când am văzut prima dată Black Water: Potopul, numele lui Michael McDowell nu mi-a spus nimic, însă ilustrația cărții a fost suficient de întunecată pentru a-mi trezi interesul.
Dacă mă întrebai acum cinsprezece ani când și unde are loc acțiunea din Marșul cel lung, aș fi zis că sigur într-o America a anilor ‘60-‘70 dintr-un univers paralel. Aceeași întrebare pusă azi primește alt răspuns: cred că într-o America a universului nostru, din viitorul apropiat, peste 15-30 de ani. Acesta a fost sentimentul pe care l-am avut atunci când o citeam, influențat de știrile și de acțiunile politicienilor din SUA. Însă oriunde și oricând s-a desfășura acțiunea din ea, Marșul cel lung este o carte superbă pe care trebuie să o citești, indiferent dacă ești sau nu fan Stephen King.
Cartea Malavita a fost sursa de inspirație a filmului ”The Family/ Malavita: O familie criminală” cu Robert De Niro, Michelle Pfeiffer și Tommy Lee Jones în rolurile principale. Pelicula nu a rupt niciun record de încasări și nici nu a adunat vreo tonă de premii. A fost un film ușurel, relaxant și amuzant, ideal pentru un sfârșit de săptămână. Așa este și cartea Malavita.
De fiecare dată când încep un roman nou semnat Stephen King mă întreb: ʺOare acesta o să fie cel mai bun roman SK din toate timpurile?ʺ Întrebarea își are originea în începuturile relației mele cu acest autor când am citit una după alta ʺCarrieʺ, ʺSalem’s Lotʺ, ʺChristineʺ, ʺMiseryʺ, ʺOrașul bântuITʺ și am ajuns la concluzia că fiecare este The Best of The Best. Așa că, revenind la Să nu clipești: este aceasta cea mai bună carte semnată SK? Nu! Este una dintre cele mai bune cărți citite în acest an? Cu siguranță!!!
Pe copertă scrie în colțul din stânga jos ʺSFʺ. Ilustrația țipă ʺSF!, SF!, SF! ʺ. Totuși eu vin și zic: ʺVederea oarbă nu este doar SF, este mai mult decât SF. Este hard SF. Și nu orice fel de hard SF, ci mama hardului SF!ʺ
Când am citit subiectul romanului Bărbatul cu brațul de aur am crezut că o să am de-a face cu o poveste plină de adrenalină cu detectivi particulari, femei fatale, gangsteri periculoși și cartofori, gata să împartă atât cărți de joc, cât și pumni și gloanțe celor care îi deranjează. De ce am crezut asta? Deoarece cartea a fost publicată în 1949, iar eu asociez această perioadă cu romanele lui Raymond Chandler și Dashiell Hammett. Nu a fost așa!
De multe ori mi-am început recenziile cu ʺAceasta este cea mai bună… ʺ, ʺEste The Best of The Bestʺ sau ʺEste una dintre cele mai bune… ʺ. Când am terminat de citit Diaconul King Kong, am realizat că niciun început folosit până acum nu se ridică la valoarea cărții. Așa că de data acesta o să zic, încălcând toate regulile gramaticale posibile:
Cu romanul Luna ucigașă am reînnodat relația de prietenie cu literatura nordică. În 2010, când am terminat trilogia Millennium a lui Stieg Larsson, am fost șocat, uluit și terifiat de tot ce am citit în ea. Așa că, încercând să retrăiesc aceste sentimente, m-am orientat spre scriitorii din nordul Europei. Cel care mi-a atras atenția a fost Jo Nesbo cu a sa serie despre detectivul Harry Hole din care cred că am citit vreo patru sau cinci cărți. Însă, după ce le-am devorat, am simțit nevoia unei pause. Pauză care a durat până acum…
Casele bântuite au fost tot timpul slăbiciunea mea în ceea ce privește imobiliarele din domeniul horror. Arată-mi o garsonieră, casă de vacanță, conac, hotel sau navă spațială prin care mișună fantomele și deja interesul meu este la cote maxime. Dacă respectivul loc bântuit își schimbă forma, dacă numărul de camere sau de etaje se schimbă de la un capitol la altul, iar scările duc, brusc, în alte locuri, deja cartea/ filmul este un MUST!!! Și cum Casa Starling, romanul scris de Alix E. Harrow, are tot ce am enumerat mai sus, era de la sine înțeles că o să ajung să-l citesc.