Autor: Stephen King
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Nemira
Anul apariției: 2025
Traducere: Mihai-Dan Pavelescu
Fugarul de Stephen King (publicat sub pseudonimul Richard Bachman) este un thriller distopic visceral care vorbește despre supraviețuire într-un an 2025 dominat de sărăcie extremă și divertisment sângeros. Cartea se concentrează pe sacrificiul lui Ben Richards într-un reality-show mortal și oferă o experiență de lectură claustrofobă, mult mai întunecată decât celebra ecranizare din 1987 cu Arnold Schwarzenegger sau remake-ul din 2025 cu Glen Powell.
Pentru mine Fugarul de Stephen King va însemna pentru totdeauna două lucruri: 1) cele mai claustrofobe pagini citite de subsemnatul EVER și 2) filmul cu Arnold în rolul principal.
De ce este Fugarul de Stephen King cea mai claustrofobă experiență de lectură?
Nu știu cum se face, dar paginile care mi-au marcat adolescența sunt cele scrise de Stephen King. Nici acum nu pot uita groaza trăită atunci când citeam ”The Shining” și un puști a intrat într-o cameră în care nu avea voie, oroarea de care am avut parte în ”Misery”, când piciorul unui personaj întâlnește lama ascuțită a unui topor, și claustrofobia care practic m-a sufocat atunci când personajul din Fugarul se înțepenește într-o conductă foarte îngustă.
Legat de ecranizările acestei cărți, îmi pare rău de Glen Powell și al lui film din 2025, dar pentru mine Arnold Schwarzennegger este adevăratul și singurul Fugar. Știu că pelicula din 1987 nu a respectat litera cărții, dar a fost un excelent film de acțiune în care Arnold își zdrobește dușmanii fără milă. Nu am văzut noua ecranizare, deoarece trailerul nu m-a atras foarte mult, așa că o aștept pe streaming.
Cum arată anului 2025 în Fugarul de Stephen King?
Revenind la carte… În viziunea lui Stephen King din 1982, anul în care Fugarul a fost publicat în SUA, anul de grație 2025 va însemna sărăcie, poluare, criminalitate pentru 99% din populația planetei. Cei câțiva super bogați, protejați de armate de polițiști, au totul, în timp ce miliardele de super săraci nu au nimic. Cea mai populară formă de divertisment sunt concursurile extreme de la Lib-Ve, un fel de televiziune de azi. (Mi-a plăcut la nebunie faptul că aparatele de Lib-Ve sunt obligatorii pentru toți oamenii. Îmi place să cred că acest lucru este un omagiu adus lui Orwell și a lui capodoperă – 1984). Iar cel mai tare show este Fugarul – emisiunea unde concurentul este vânat în direct și până la moarte atât de ucigași profesioniști, cât și de oameni obișnuiți.
Regulile emisiunii sunt simple: concurentul primește un avans de 12 ore, în care poate să se ascundă unde vrea și unde poate. Apoi este căutat, urmărit și, la un moment dat, ucis. Pentru fiecare oră în care scapă de urmăritori, primește 100 de neodolari. Pentru fiecare urmăritor ucis, primește iar 100 de neodolari. Dacă rezistă 30 de zile, va câștiga premiul cel mare: un miliard. Cine a câștigat acest premiul? Nimeni. Dar toți amărâții de pe planetă visează la el…
Romanul are 100 de capitole – o numărătoare inversă către marele final
Printre acești amărâți se numără și Ben Richards. Are 28 de ani, e șomer și trebuie să facă rost de bani pentru a cumpăra medicamente pentru fetița sa. Așa că în disperare de cauză se înscrie la preselecțiile pentru Fugarul, trece de toate controalele și evaluările și devine concurentul următoarei ediții. Și primul lucru pe care îl face atunci când începe avansul de 12 ore este să plece din oraș. Ce urmează este o cursă non- stop de acțiune. Din nefericire pentru mine, stresul și groaza au apărut IAR în timpul capitolului cu conducta aia nenorocită, pagini care m-au făcut să transpir instantaneu.
Mi-a plăcut faptul că romanul este împărțit în 100 de capitole, unele scurte, altele și mai scurte, și titlul fiecăruia constituie numărătoarea inversă către marele final: …100… și numărătoarea inversă continuă, …099… și numărătoarea inversă continuă și tot așa. Frazele sunt directe, fără metafore și expresii pretențioase. Stilul în care sunt scrise este dur, brutal și chiar violent. Este complet diferit de clasicele apărute în aceea perioadă – ”Carrie”, ”The Shining” sau ”The Stand”.
Stilul Richard Bachman: Cum scrie Stephen King sub pseudonim?
Cred că singura mea problemă cu Fugarul este faptul că povestea, deși excelentă de la început până la sfârșit, nu a reușit să mă împrietenească 100% cu personajul principal, lucru pe care îl consider de la sine înțeles în toate romanele lui SK. Aici totul este pe repede înainte, în fugă, ca să zic așa. Iar acest lucru nu este deloc asemănător cu tot ce a scris Regele, care de obicei își alocă timpul și paginile necesare pentru ca cititorul să înțeleagă personajele și să ajungă să le iubească.
Pe de altă parte, poate chiar așa și trebuie să fie deoarece romanul a fost semnat inițial cu pseudonimul Richard Bachman, un scriitor fictiv care a avut chiar și o fotografie fictivă pe coperta uneia dintre cărțile sale. Cred că este o dovadă clară că Stephen King încerca, prin intermediul lui Richard Bachman, să dovedească faptul că poate să scrie și altfel, și altceva, nu numai horror-ul care l-a consacrat.
Dacă a reușit sau nu, asta rămâne la latitudinea cititorilor.
