Autor: Nelson Algren
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Crime Scene Press
Anul apariției: 2025
Traducere: Dan Doboș, George Arion jr
Când am citit subiectul romanului Bărbatul cu brațul de aur am crezut că o să am de-a face cu o poveste plină de adrenalină cu detectivi particulari, femei fatale, gangsteri periculoși și cartofori, gata să împartă atât cărți de joc, cât și pumni și gloanțe celor care îi deranjează. De ce am crezut asta? Deoarece cartea a fost publicată în 1949, iar eu asociez această perioadă cu romanele lui Raymond Chandler și Dashiell Hammett. Nu a fost așa!
Am avut parte de o poveste foarte tristă, chiar disperată uneori, scrisă într-un mod unic, care de câteva ori m-a dezorientat și m-a făcut să pierd firul. Însă, în același timp, exact modul în care a fost scrisă m-a determinat să trec peste micile neplăceri și să citesc toată cartea.
Bărbatul cu brațul de aur este unul dintre cei mai rapizi crupieri din Chicago
Eroul cărții este Frankie ”Mașina”, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai rapizi crupieri din Chicago, de unde și porecla de Bărbatul cu brațul de aur. Brațul respectiv este atât cel cu care împarte cărțile, dar și cel în care își injectează morfina de care e dependent. Veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, el a revenit acasă cu o rană în abdomen care a avut un efect neprevăzut: o pasiune uriașă pentru morfină. In plus, este implicat într-o relație cam lipsită de iubire cu Sofia, paralizată în urma unui accident auto produs chiar de el.
În timp ce împarte cărțile în jocuri ilegale, Frankie visează la o viață departe de disperarea și tristețea pe care le trăiește zi de zi, o viață ca toboșar într-o trupă de jazz, lucru pentru care se antrenează zilnic. Însă comiterea unei crime îi va schimba întreaga existență.
Personaje unul și unul
Alături de Frankie, apar personaje unul și unul, cu niște porecle delicioase. Vrăbiuță – un hoț de buzunare care se visează mâna dreaptă a lui Frankie. Spilcuitul Louie – cel care îi vinde morfina lui Frankie și e mereu îmbăcat la patru ace. Temnicerul – proprietarul blocului în care locuiește Frankie care nu repară nimic niciodată. Porcul Chior – un vagabond care emană un miros ușor rânced de carne de oaie combinat cu o aromă inconfundabilă de pește mort de mult. Molly – o stripteuză cu o inimă de aur alături de care Frankie speră la o viață mai bună.
Fiecare își are locul și rolul lui în poveste, însă cu toții au în comun dorința de a supraviețui unei lumi care nu îi vrea, o lume care îi marginalizează și care ar prefera ca ei să nu existe. Uneori aceste personaje reușesc să-și atingă scopul și chiar să-l depășească și să se bucure de câteva secunde de faimă. Din păcate, aceștia sunt foarte puțini…
Bărbatul cu brațul de aur este genul de carte care ori îți place, ori nu
Cred că Bărbatul cu brațul de aur este genul de carte care ori îți place, ori nu. Nu prea există cale de mijloc cu ea. Eu intru în prima categorie, deoarece mi-a plăcut foarte mult modul cum este prezentată America anilor ’40. Nelson Algren o descrie atât de bine încât nici nu trebuie să ți-o imaginezi, este reală, vie și arată cam așa: o lume întunecată, care nu oferă prea multe speranțe celor lipsiți de bani.
O lume violentă, dură condusă de interlopi, în care cei mai slabi sau pacifiști nu prea își găsesc rostul, o lume a drogurilor, o lume a crimei și a sărăciei. O lume în care succesul și bogăția este doar un vis pentru cei nu au parte de așa ceva. O lume populată de oameni muncitori, escroci, infractori, dependenți de droguri, polițiști corupți, vagabonzi, prostituate, cartofori sau, pur si simplu, ghinioniști. Iar tu ca cititor vei fi implicat direct în viețile lor indiferent daca îți place sau nu.
Cred că este pentru prima dată când cititul unei cărți m-a extenuat. Nu știu de ce, dar inițial stilul de a scrie al lui Nelson Algren a fost copleșitor pentru mine. A citi Bărbatul cu brațul de aur a fost o experiență amețitoare. Pentru a o savura am fost nevoit să o parcurg încet deoarece povestea cu toate descrierile, cu toate personajele și cu toate întâmplările este foarte intensă și foarte densă. Când e proză, când e poezie; când e magie, când haos; când paginile zboară pur si simplu, când aveam impresia că acțiunea se pierde printre rânduri fiind împiedicată să se desfășoare de către oameni, împrejurări, acțiuni.
Atenție! Cartea nu are capitole 😅
Un alt lucru care mi-a creat probleme a fost lipsa capitolelor. Este împărțită în două părți uriașe și un Epitaf micuț și… atât. A fost o problemă majoră deoarece eu, atunci când mă apuc să citesc – de obicei seara, îmi zic ʺO să citesc cinci capitoleʺ. Și așa m-am pomenit că nu am niciun final de capitol unde să arunc ancora. Din când în când, frazele sunt despărțite de câteva rânduri albe, dar acestea sunt prea rare. Așa că am ajuns să vânez aceste spații în loc să fiu atent la acțiunea din carte. A durat ceva până m-am obișnuit, dar am reușit.
Nu este deloc genul de roman clasic cu care eu sunt obișnuit. Este altceva. Si nu pot decât să admir curajul celor de la Crime Scene Press de a o publica, și chiar într-o colecție nouă, deoarece nu este o lectură ușoară. Însă pentru mine, odată ce-am acceptat acest lucru și am avut răbdare cu ea, Bărbatul cu brațul de aur a devenit una dintre cele mai interesante cărți citite în acest an.
