6 cărţi de Crăciun care numai vesele NU SUNT! Sunt cele mai triste poveşti, ceea ce nu le face mai puţin frumoase - Ana are carti!

6 cărţi de Crăciun care numai vesele NU SUNT! Sunt cele mai triste poveşti, ceea ce nu le face mai puţin frumoase

Se pare că anul acesta voi fi un Grinch… literar.

Pentru că ştii deja că noi, la anaarecarti.ro, suntem oricum, dar nu previzibili şi plictisitori, mi s-a năzărit să scriu un articol despre volume pe nedrept neglijate, date la o parte sau chiar uitate de Crăciun. Prin urmare, în timp ce pe alte bloguri de profil ninge vesel, se aude clinchet de zurgălăi, iar titlurile de sezon, ACELEAŞI oriunde îţi întorci privirea, se agaţă ca nişte globuri dodoloaţe în brazii plini de recomandări de cadouri, eu îţi prezint azi lista celor mai triste cărţi de Crăciun din tot ce-am citit eu.

Ca să fiu sinceră, ideea mi-a venit în timp ce scriam recenzia la “O întâmplare de Crăciun” de Truman Capote.

Şi, pentru că în minte începuseră să-mi zburde nişte titluri mai rar întâlnite în blogosferă, m-am hotărât imediat. În fond, Crăciunul nu este numai despre colinde, cozonaci şi cadouri. Ci şi momentul (poate cel mai potrivit) în care sa întorci o privire onestă spre tine şi spre ceea ce ai făcut, spre cei apropiaţi ţie care sunt în suferinţă sau cărora, pur şi simplu, le e dor de tine, spre daruri sufleteşti şi gesturi de omenie. Căci despre aceste lucruri vorbesc cărţile alese de mine.

Prin urmare, într-o ordine oarecare şi avand drept unic criteriu faptul că le-am citit (că ştii că noi nu vorbim despre cărţi din auzite 🙂 ), îţi prezint recomandările MELE de cadouri. Pentru că, DA!, volumele acestea pot fi acele daruri pentru suflet despre care am vorbit mai sus.

“O întâmplare de Crăciun” de Truman Capote

Nu mai insist asupra titlului care se face vinovat de metamorfozarea mea în Grinch. Te invit direct să-i citeşti recenzia, nu înainte de a adăuga că volumul, care a fost tipărit în nişte condiţii grafice tare faine, mi se pare un cadou excelent pentru prietenul sau prietena ta cea mai bună. A, şi care să fie pasionat(ă) cât de cât de limba engleză, căci ediţia publicată de editura Arthur este bilingvă. Iar Truman în original este absolut ÎNCÂNTĂTOR!

Câte şerveţele trebuie să ai lângă tine ca să-ţi stergi lacrimile: două pacheţele dacă eşti o fire mai sensibilă

“Bradul” de Hans Christian Andersen

Sunt absolut sigură că titlul îţi sună cunoscut :). Sclipeşte într-un colţ al memoriei tale, deşi poate nu-ţi mai aminteşti, dacă te iau repede repede, despre ce e vorba exact în basmul lui Andersen, am dreptate?

Acum… nu că pe Andersen l-a dat vreodată scriitura veselă afară din casă, dar povestea de faţă este de-a dreptul pesimistă. Brăduţul autorului danez nu-şi doreşte nimic altceva decât să crească mare şi să părăsească pădurea în luna decembrie, cum a văzut el că se întâmplă cu alţi brazi, într-o aventură despre care nu ştie nimic, dar care nu poate fi decât cuceritoare, nu-i aşa? Soarta atât de previzibilă a copăcelului, căruia nu s-a găsit niciun brad mai mare să-i spună să fie atent la ce-şi doreşte că poate i se împlineşte, nu îmblânzeşte cu nimic dramatismul deznodământului.

Prin urmare, daca ai pe cineva prin preajmă mai morocănos, veşnic nemulţumit, tot timpul atât de ocupat să tânjească dupa fericire încât ratează toate ocaziile de o întâlni, atunci ai găsit cadoul perfect pentru el/ea. Bine, îmi fac datoria să-ţi spun şi că unul dintre efectele secundare ale poveştii este că vreo câţiva ani cine o citeşte nici că va mai dori să vadă în propria-i casă brazi adevăraţi de Crăciun 🙂 .

Câte şerveţele trebuie să ai lângă tine ca să-ţi stergi lacrimile: minimum trei pacheţele

“Fetiţa cu chibrituri” de Hans Christian Andersen

Acelaşi danez se face “vinovat” de o altă poveste cutremurătoare şi jur că titulatura de “scriitor pentru copii” nu a fost nicicând mai greşit atribuită. Pentru că, în opinia mea, şi “Bradul”, şi “Fetiţa…” sunt basme… pentru oameni mari. Nu că ne-ar întrista mai puţin, dar măcar dăm ultima pagină înţelegând lecţia din spatele amărăciunii. Dar aceeaşi lecţie poate fi predată copiilor într-un mod vesel, jucăuş… să-i întristezi astfel mie una mi se pare o cruzime.

Revenind…

Bănuiesc că nu are sens să intru în detaliile poveştii publicate acum 175 de ani şi care vorbeşte despre o fetiţă amărâtă, care moare de frig în noaptea de Anul Nou. Voi face doar copy/paste după finalul sfâşietor şi îţi voi spune că este cel mai potrivit cadou pentru acel prieten care nu te lasa niciodată la greu, care tot timpul sare în ajutorul celor la nevoie şi căruia nu-i place nici să facă paradă de actele sale de caritate. În fond, dacă o cunoştea pe fetiţa cu chibrituri, poate micuţa încă mai trăia…

“Prima zi a Anului Nou o găsi acolo, îngheţată, cu grămăjoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsă în întregime.

„Sărmana, a murit de frig!”, zise un trecător.

„A vrut să se încălzească”, îşi dădu cu părerea un altul.

Dar niciunul dintre aceştia nu bănuia ce minuni văzuse fetiţa înainte de a pleca din această lume. Ori în ce strălucire intrase împreună cu bunicuţa ei în împărăţia cerurilor, tocmai în noaptea de Anul Nou!”

Câte şerveţele trebuie să ai lângă tine ca să-ţi ştergi lacrimile: TOATE pacheţelele pe care le ai prin casă (şi cred că o sa ceri şi de pe la vecini!)

“Corecţii” de Jonathan Franzen

Romanul (de 5 stele!!!, în opinia mea) scris de americanul acesta care mie îmi place la nebunie nu poate lipsi din biblioteca prietenei tale care visează la un Crăciun în familie, în jurul unei mese bogate, animat de glume şi discuţii interesante în timpul cărora fiecare interlocutor îşi va arata gentileţea faţă de celălalt… etc. etc. Pentru că, nu-i aşa?, viaţa are prostul obicei să ne arunce puţină realitate în faţă chiar atunci când visăm mai frumos.

Prin urmare, Crăciunul pe care vrea să-l organizeze Enid Lambert la cei 60+ de ani ai săi şi care presupune adunarea copiilor, risipiţi prin diverse colţuri ale Americii, în jurul mesei din casa părintească nu va face altceva decât să dovedească înstrăinarea totală care i-a fărâmiţat familia. Unde mai pui că Alfred, soţul ei, se luptă (fără nicio şansă de succes) cu boala Parkinson, iar cei trei copii ai lor sunt unul mai ratat ca altul. Cu ocazia acestui “Crăciun fericit”, vechi neînţelegeri ies la iveală, rivalităţi care păreau definitiv uitate explodează cu şi mai multa forţă şi nimeni nu se mai înţelege cu nimeni.

Câte şerveţele trebuie să ai lângă tine ca să-ţi ştergi lacrimile: un pacheţel e ultrasuficient, că mai mult o să te enervezi decât o să plângi

“De veghe în lanul de secară” de J.D. Salinger

Nu e prima oară când spun că, în ciuda părerii aproape unanime la nivel mondial care consideră că acesta este unul dintre cele mai importante romane ever, eu nu mă prea dau în vânt după el. Asta nu înseamnă că nu-i recunosc valoarea, dar, pur şi simplu, e ceva în legătură cu personajul principal care nu mă lasă deloc să empatizez cu el. În plus, am şi o senzaţie iritantă că la uriaşa celebritate de care se bucură romanul a contribuit şi reclama pe care i-au făcut-o criminali ca ucigaşul lui John Lennon sau cel care a încercat să îl omoare pe Ronald Reagan în 1981, care s-au declarat pasionaţi de povestea tânărului neadaptat, Holden Caulfield.

Întorcandu-ne la Crăciunul nostru, trebuie spus că aventurile lui Holden, după ce este exmatriculat de la şcoală, se petrec pe fundalul unui New York împodobit pentru Sărbătorile de iarnă. Iar toată revolta lui adolescentină, combinată cu o inocenţă care în unele momente este chiar înduioşătoare, toată înstrăinarea de care Holden este foarte conştient formează un contrast zguduitor cu atmosfera vesela a unei vacanţe de Crăciun.

În ceea ce priveşte persoana căreia să-i daruieşti această carte: ei bine, singura condiţie este să-i placă să citească. Şi chiar daca o mai are în vreun catralion de exemplare, va şti ce să facă mai departe cu ea. Cu Salinger mergi la sigur!

Câte şervetele trebuie să ai lângă tine ca să-ţi stergi lacrimile: un pacheţel ajunge, că n-o sa te smiorcăi prea mult, doar citeşti despre un adolescent rebel, cu purtări şi limbaj pe măsură, ce naiba?

“Oameni din Dublin” de James Joyce

Simt deja acolo câteva sprâncene ridicate şi trebuie să recunosc că până şi eu m-am dus în bibliotecă să-mi verific pornirea de a-ţi vorbi despre titlul lui Joyce.

Dar, după ce am răsfoit puţin cartea, m-am liniştit: da, e ok, volumul nu numai că poate sta pe lista mea de Crăciun, dar o şi încheie în stil mare, ceea ce mă încântă de-a dreptul.

Acum să nu crezi că o să mă reped să ţi-l recomand cu una cu două pe Joyce. Eu chiar îţi mărturisesc că fără apropierea sistematică pe care ţi-o impune facultatea nu ştiu dacă reuşeam să mă împrietenesc cu scriitorul irlandez. Aşa, analizându-l, interpretându-l, întorcându-l pe toate feţele, citind ce au spus alţii despre el, am reuşit să găsesc cheia operei lui.

Însă “Oameni din Dublin” mi se pare unul dintre volumele lui mult mai abordabile. Este format, de fapt, din 15 povestiri, iar pe noi fix ultima ne interesează în textul de azi. Intitulată “Cei morţi”, povestirea îl are în centru pe profesorul Gabriel Conroy, căruia obligaţiile familiale îi impun să participe la petrecerea anuală, de Crăciun, pe care o organizează mătuşile sale.

De la an la an nimic nu pare să se schimbe la această reuniune: nici participanţii, nici bucatele întinse pe masă, nici subiectele morbide de conversaţie. Doar senzaţia de rutină sufocantă pe care o încearcă Conroy se amplifică pe măsură ce petrecerea înaintează în noapte. Singur în mijlocul mulţimii, având un sentiment de inutilitate şi de absenţă în locul bunei dispoziţii pe care o presupune ocazia, profesorul este obligat să-şi întoarcă privirea spre sine însuşi şi spre propria-i viaţă. Autoanaliza, dar şi o mărturisire făcută de soţia sa cu care are o relaţie mai degrabă încordată, îl conduc pe Conroy spre revelaţia cutremurătoare cu care se încheie povestirea.

Iar finalul nuvelei… pffff… este unul dintre cele mai frumoase din tot ce-am citit eu vreodată. Numai şi pentru lirismul şi melodicitatea acelor câteva paragrafe şi tot vei începe să înţelegi de ce Joyce este unul dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile.

Atentie însă!, volumul lui Joyce nu este un dar uşor de făcut. El trebuie să ajungă la un cititor experimentat, care să nu se sperie de numele de pe copertă şi care să prefere oricând să stea acasă să citească decât să meargă la o petrecere (fie ea şi de Crăciun).

Câte şerveţele trebuie să ai lângă tine ca să-ţi stergi lacrimile:… lasă şerveţelele şi ia creionul! Încă nu am întâlnit pe cineva care să nu simtă nevoia să facă sublinieri şi adnotări pe rândurile lui James Joyce.

Cărţile pot fi cumpărate online după cum urmează:

“Bradul” de Hans Christian Andersen – de AICI, de AICI sau de AICI

“Fetiţa cu chibrituri” de Hans Christian Andersen – de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

“Corecţii” de Jonathan Franzen – de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

“De veghe în lanul de secară” de J.D. Salinger – de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

“Oameni din Dublin” de James Joyce – de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!