Autor: Charles Dickens
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Adevărul
Anul apariției: 2010
Traducere: Petronela Negoşanu
N-am văzut niciuna dintre catralioanele de ecranizări ale nuvelei lui Charles Dickens, „Colind de Crăciun”.
(Ah, să nu uit… Pe tot parcursul „recenziei” de faţă, în orice text de pe blogul nostru şi, în g
eneral, câte zile oi mai avea, mă voi referi la geniala creaţie a titanului englez folosind această variantă de traducere a titlului. Și nu atât de pleoştita-prăfuita-neinspirata-banala-şi-care-poate-să-însemne-orice „Poveste de Crăciun”, pe care am văzut-o trântită pe unele coperte. Căci mă gândesc că a avut ceva în cap Dickens când a aşternut pe hârtie, cu scrisul lui ascuţit, „A Christmas Carol” şi nu „…Story”, nu?).
Aşa… Revenind… Deci n-am văzut! Nu m-a interesat! Nici măcar la un trailer n-am avut curiozitatea să dau „play”. Nu-mi trebuie! În schimb, recitesc nuvela în FI-E-CA-RE decembrie de ‘enshpe mii de ani încoace. A devenit tradiţia mea de Sărbători. Şi deşi o ştiu aproape pe dinafară, începutul ei absolut fabulos mă face de fiecare dată să zâmbesc cu gura până la urechi. Și … nu ştiu … parcă dau puţin şi din urechi, ceea ce nu m-ar mira. Când ţii o carte a lui Dickens în braţe, orice e posibil, jur!
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Un colind de Crăciun care îţi aduce lacrimi în ochi. În loc să fie o poveste horror
Primul motiv: Dickens putea atât de uşor să scrie o poveste horror. Dar, pentru că nu degeaba era genial, i-a ieşit „un colind” care îţi aduce lacrimi în ochi
„Marley, s-o spunem chiar de la început, era mort. Asupra acestui lucru nu exista nicio umbră de îndoială.”
Aşa îşi începe Dickens colindul de Crăciun, de zici că te aşteaptă un roman horror scris de Stephen King!
Şi cu această afirmaţie deschid şi lista argumentelor pentru care ador această carte! Căci Dickens la fiecare virgulă, la fiecare aliniat, se află la graniţa unui text de groază. Graniţă pe care însă… n-o va traversa niciodată! Oricât de înspăimântător ar fi domnul Scrooge, care are o piatră pe post de inima şi care consideră moartea prin înfometare o soluţie elegantă la suprapopulare… Oricât de dramatice ar fi apariţiile sub formă de fantome ale Craciunurilor trecute şi viitoare… Oricât de cumplită ar fi descrierea sărăciei din epoca victoriană în care se zbat unele dintre cele mai emoţionante personaje din tot ce-am citit eu de-a lungul timpului. Cu o fineţe extraordinară, Dickens reuşeşte să-şi păstreze nuvela fantastică în zona lacrimilor din colţul ochiului şi nu cade în capcana atât de tentantă a fiorilor de spaimă.
Trei fantome. Spiritul Crăciunului trecut, al Crăciunului prezent şi al Crăciunului viitor
În ajunul Crăciunului, spectrul lui Marley, fostul partener şi singurul prieten pe care morocănosul şi zgârcitul Scrooge l-a avut vreodată, îl anunţă pe acesta că va avea „onoarea” de a fi cercetat de trei fantome. Spiritul Crăciunului trecut, al Crăciunului prezent şi al Crăciunului viitor. Şi deşi fantomaticul Marley îşi face apariţia zornăind din lanţuri şi scoţând urletele obligatorii genului… nu reuşeşte să te sperie. Căci cumva simţi/înţelegi/bănuieşti că scopul lui Marley este unul plin de nobleţe. Iar restul cărţii îţi va da dreptate.
Povestea se repetă la fiecare intrare în scenă a celor trei Crăciunuri. Unul mai cumplit ca altul, de stai încordat pe marginea patului gata gata să sari în picioare când va veni momentul… Care nu vine 🙂 . Căci oricâţi copii siniştri ar ieşi de sub faldurile lui Crăciun nr. 1 sau în oricâte cimitire l-ar duce Crăciun nr. 3 pe Scrooge, spectrele de fapt nu doar că-l ajută pe acesta să se schimbe şi să devină unchiul pe care ţi-l doreşti alături la masa de Sărbători. Dar te fac şi pe tine să înţelegi cum a ajuns un copil cuminte, sfios şi liniştit să devină adultul detestat şi ocolit până şi de rude.
Iar revelaţia îţi va strânge inima. Căci singurătatea puştiului batjocorit şi izolat de cei din jur e mai cumplită decât orice apariţie fantomatică scârboasă, urlătoare şi îndelung zornăitoare.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Cu excepţia câtorva paragrafe, eşti cu gura până la urechi
Al doilea motiv: am stabilit deja că Dickens NU a scris o poveste de groază, ci una care-ţi aduce lacrimi în ochi. Şi atunci de ce, cu excepţia câtorva paragrafe, eşti cu gura până la urechi?
Umorul lui Dickens este, după părerea mea, mult subapreciat, uneori aproape ignorat. Adica… eu înţeleg că Charles Dickens este „exponenţial pentru realismul secolului al XIX-lea, cu o operă de o mare însemnătate universală. Un nume de referinţă între reprezentanţii literaturii victoriene, iar proza lui are o profundă implicaţie subiectivă, sentimental şi moralizatoare.”
…. (sfooorrrr… sfooorrr…. Vai de mine! Am adormit cu capul pe tastatură după ce am dat copy/paste la aceste expresii sforăitoare găsite la nimereală pe internet. Revin după ce-mi fac o cafea…)
….(nu, serios, cine scrie aşaaaa?!!! şi de ceeeee?!!!!)
Cum ziceam… Eu îi inteleg şi importanţa, şi valoarea lui Dickens! Dar dincolo de talentul literar uriaş, eu îl iubesc pe englezul acesta şi pentru condeiul /limba extrem de ascuţit(ă) şi pentru momentele lui de umor. Iar acestea sunt cu totul neaşteptate și te trec prin toată gama: de la un surâs discret în colţul gurii până la un hohot sănătos de râs.
Paradoxal, zgârcitul Scrooge este principalul responsabil cu umorul
Paradoxal, în “Colind de Crăciun”, zgârcitul Scrooge (şi ţie ţi se boţeşte faţa când îi pronunţi numele, aşa cum mi se întâmplă mie? 🙂 ) este principalul responsabil cu umorul. Felul în care îşi apără avariţia nu poate să nu te amuze, mai ales că el a construit un întreg sistem filozofic în jurul banilor cu scopul de a se proteja de orice eventuale remuşcări sau păreri de rău atunci când nu ajută pe cineva aflat în nevoie.
De exemplu, în momentul în care este vizitat de doi bărbaţi care încearcă să strângă, de Sărbători, fonduri în scopuri caritabile, discuţia se desfăşoară după cum urmează:
„― Domnule Scrooge, la acest ceas de sărbătoare, se cuvine mai mult ca oricând să-i ajutăm pe cât putem pe cei sărmani şi nevoiaşi, apăsaţi acum de suferinţă…
― Nu mai există puşcării?, întrebă Scrooge.
― Sunt multe puşcării, spuse domnul.
― Dar azilurile pentru săraci?, se interesă Scrooge. Mai funcţionează?
― Funcţionează (…)
― Nu mai sunt în vigoare Legea ocnaşilor si Legea săracilor?, întrebă Scrooge.
― O, ba da, domnule, amândouă sunt foarte des invocate.
― Oh, mi-era teamă, după cele ce mi-aţi spus la început, că a survenit vreo circumstanţă neprevăzută care să împiedice mersul acestor folositoare instituţii. Sunt încântat să aflu contrariul, făcu Scrooge.”
(Inutil de spus că Scrooge, pentru care Crăciunul nu este decât o zi ca oricare alta, nu s-a obosit nici măcar să se prefacă dornic de a-i ajuta pe săraci).
Dacă ar fi trăit în zilele noastre, Dickens ar fi fost un regizor genial
Al treilea motiv: imaginile care răsar din peniţa Dickens – argument perfect valabil pentru orice carte scrisă de englez
Cred cu tărie că, dacă ar fi trăit în zilele noastre, Dickens ar fi fost un regizor genial. Căci din peniţa lui nu tâşnesc litere, ci adevărate imagini, care mi se proiectează în faţa ochilor şi pe care nu pot să fac altceva decât să le urmăresc ca vrăjită. Probabil acesta reprezintă şi unul dintre motivele pentru care Colindul e atât de ecranizat. Nu mai vorbesc că la fiecare re-citire, noi detalii îmi sar în ochi, de zici că de la un an la altul Dickens modifică pe ici-pe colo cartea şi pe urmă aşteaptă să vadă daca identific noutăţile.
Cum este descris Scrooge? „Scrooge avea mâna scurtă şi nouă băieri la pungă. Un ticălos bătrân, hrăpăreţ, apucător, lacom, calic, cărpănos, un zgârie-brânză! Dur şi tăios precum o cremene din care niciodată n-a izbutit vreun fier să scapere un foc generos; ascuns, ursuz şi singuratic ca o stridie. Răceala din el îi îngheaţă trăsăturile bătrâne, îi pişcă nasul ascuţit, îi zgârcea obrajii, îi înţepenea picioarele, îi înroşea ochii şi îi învineţea buzele subţiri; şi i se strecura hoţeşte în glasul gâjâit. Pe cap, pe sprâncene şi pe bărbia ţepoasă avea promoroacă. Purta pretutindeni cu el propria lui temperatură scăzută; îşi îngheţa biroul în zile de caniculă; şi nu înmuia nici cu un grad gerul de Crăciun”
Cum este descrisă casa în care locuieşte Scrooge?
”O clădire ce sta să se prăbuşească, din fundul unei curţi, atât de nepotrivită acolo, încât cu greu ai fi putut să nu ţi-o închipui alergând pe acolo pe când fusese o tânără căsuţă, jucându-se de-a v-aţi ascunselea cu alte căsuţe si neizbutind să mai găsească ieşirea. Acum era cam bătrână şi cam mohorâtă, căci în ea nu locuia nimeni în afară de Scrooge, celelalte odăi fiind închiriate ca birouri.”
(Nu-i aşa că aproape ţi-e milă de… căsuţă?!!!!)
Dickens a scris nuvela într-o perioadă în care avea… MAAAARE nevoie de bani
Unul dintre acele renghiuri pe care soarta se amuză atât de tare să le joace face ca Dickens să fi scris această nuvelă care te îndeamnă să reflectezi asupra lucrurilor cu adevărat importante în viaţă într-o perioadă în care avea… MAAAARE nevoie de bani. Probabil că dacă i-ai fi vorbit în acele momente despre importanţa familiei, apropierile sufleteşti, căldura unei îmbrăţişări sau a doua şansă i-ai fi provocat genul de scenă de furie pentru care ajunsese celebru (şi temut!).
P.S. Nu sunt fata care să fantazeze la întâlniri cu vreun scriitor celebru… Nu de alta, dar m-aş fâstâci atât de tare, încât de ce să-l facem pe om să-şi piardă vremea?! Plus că mă gândesc că acesta e rolul actorilor plini de muşchi, nu? Însă hai să zicem că mă prind în jocul de care m-am tot lovit pe diverse bloguri literare. „Ce l-ai întreba pe autorul X dacă ai avea ocazia?” Ei bine, dacă l-aş întâlni pe Charles Dickens, aş vrea să aflu de la el…. de ce a murit Marley?!!!! Nicăieri pe parcursul nuvelei nu ni se dezvăluie circumstanţele în care şi-a pierdut viaţa prietenul lui Scrooge! Şi am văzut că nu sunt singura admiratoare a lui Dickens cu această dilemă… aproape existenţială, aş putea spune.
