
Autor: Martha Wells
Câte stele i-am dat:





Vezi clasamentul stelelor





Vreau banii inapoi!





Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă





Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)





Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea





TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Paladin
Anul apariției: 2024
Traducere: Adina Barvinschi
Despre ce este vorba în Strategie de ieșire? Simpaticul AsaSint face noi pași în descoperirea umanității din el.
Ce conține? Două nuvele SF, pline de acțiune, suspans, umor și seriale din viitor – „Protocolul rebel” & „Strategie de ieșire”.
Cui se adresează? Fanilor seriei Jurnal de AsaSint și cititorilor pasionați de SF.
Când am văzut pentru prima dată Strategie de ieșire am avut o senzație de deja-vu. La fel ca „Toate sistemele în alertă”, volumul anterior, care este recenzat chiar AICI, și acesta conține două nuvele, respectiv numărul trei și patru din serie, lucru care iar nu e specificat nicăieri. Și din nou am avut parte de o copertă cu care am reușit să mă împrietenesc. În schimb, s-a schimbat traducătoarea cărții, care se achită însă cu grație de sarcina primită.
Strategie de ieșire conține două aventuri pline de acțiune și suspans
Strategie de ieșire conține două aventuri pline de acțiune, suspans, umor și SF de calitate. Mai întâi, în „Protocolul rebel”, AsaSintul vine pe o stație spațială abandonată pentru a găsi dovezi ale implicării unei companii în ceva complet interzis. Adică, în căutarea, găsirea, ascunderea și folosirea în interes personal a unor artefacte extraterestre. Dar compania respectivă nu stă degeaba și îl așteaptă cu roboți, drone, boți și alți AsaSinți deloc prietenoși.
Urmează apoi nuvela „Strategie de ieșire” în care AsaSintul, după ce a adunat dovezile necesare, pleacă în căutarea singurei persoane care ar putea face ceva cu ele. Adică doctorița Mensah (pentru mai multe detalii despre ea trebuie citit volumul anterior). Însă aceasta a fost răpită de compania mai sus menționată, care cere în schimbul ei toate informațiile găsite de AsaSint. Bineînțeles, asta înseamnă că androidul meu preferat pornește într-o cursă contracromometru pentru a o salva. Deci alte planuri, alte lupte (și ce lupte!), alți roboți de distrus, oameni de spionat și programe de controlat.
Da, știu! Cele două nuvele par asemănătoare, deoarece AsaSintul omoară și anihilează totul, iar sarcasmul și gândurile sale cinice sunt peste tot. Dar se citesc atât de ușor și acțiunea decurge atât de bine încât acest lucru pur și simplu nu a contat. Pe măsură ce numărul de victime creștea, sporea și nerăbdarea mea de a afla ce se întâmplă la final.
Strategie de ieșire a păstrat stilul ușurel, dar plin de suspans din prima carte
Mi-a plăcut foarte mult că volumul Strategie de ieșire a păstrat stilul ușurel, dar plin de suspans din prima carte. În plus a fost un deliciu să văd că AsaSintul este în continuare pasionat de seriale. L-am înțeles perfect, când a trebuit să le abandoneze pentru a-i ajuta pe oameni. Astfel, sub deghizarea unui agent de securitate uman cu îmbunătățiri cibernetice, face ordine printre coloniștii aflați la bordul unei nave, deși ajunge să regrete implicarea sa. Se pare că, uneori, nici androizii nu pot învăța din greșelile lor…
Dar cel mai mult mi-a plăcut, din întreg volumul, legătura dintre AsaSint și un robot, Miki, în „Protocolul rebel”. Deși sunt complet diferiți – Miki este ca un copil naiv ultramecanizat, în timp ce AsaSint-ul este un ucigaș cinic – relația dintre cei doi evoluează într-un stil perfect uman… Motiv pentru care finalul ei este sfâșietor. Spre deosebire de AsaSint, Miki este loial proprietarului său, care nu îl consideră o mașinărie obișnuită, ci un prieten adevărat. Un lucru pe care robotul nostru ucigaș nu-l prea înțelege, dar care îl face să privească altfel relațiile sale cu oamenii. A fost interesant să citesc ce gânduri îi treceau în acel moment prin capul plin de circuite și mecanisme al AsaSintului.
La finalul nuvelei Strategie de ieșire, AsaSintul face ceva imposibil…
Iar această legătură androido-robotică duce la dezvoltarea chestiei (încă nu știu dacă pot să-i zic prietenie, relație, atașament, legătură emoțională) care apare între AsaSint și Mensah, cea la care el se referă ca fiind „omul meu preferat”. Este ceva care se bazează pe o încredere reciprocă deplină și care nu credeam că poate exista la o mașinărie. Acesta este motivul pentru care la finalul nuvelei „Strategie de ieșire”, AsaSintul face ceva imposibil: îi permite femeii să-l îmbrățișeze. WOW!!!
Ca un fan al robotului ucigaș, plin de probleme existențiale și pasionat de seriale, aștept să citesc următoarele aventuri ale AsaSintului apărute de data aceasta în format mare, de roman adevărat, „Network Effect”. Dacă stau bine să mă gândesc, trebuie să recunosc că seria Marthei Wells dă dependență, fiind un adevărat festin literar SF!
PS: În momentul scrierii acestei recenzii, pe siteul goodreads.com, cartea are patru stele, 1.850 de evaluări și 187 de recenzii.




