Pe Yrsa Sigurdardóttir am descoperit-o anul trecut cu al ei excelent roman „Pradaˮ (recenzia o poți citi AICI). Mi-a plăcut, m-a cucerit și m-a sedus, așa că apariția unei noi cărți semnate de ea, Nu poți fugi, nu te poți ascunde, nu putea să mă lase indiferent. Și primul contact a fost excelent: o coperta care promitea nenorociri, stres și tensiune și o prezentare care m-a lăsat dornic să aflu mai multe. Și am aflat!
Când am citit subiectul romanului Bărbatul cu brațul de aur am crezut că o să am de-a face cu o poveste plină de adrenalină cu detectivi particulari, femei fatale, gangsteri periculoși și cartofori, gata să împartă atât cărți de joc, cât și pumni și gloanțe celor care îi deranjează. De ce am crezut asta? Deoarece cartea a fost publicată în 1949, iar eu asociez această perioadă cu romanele lui Raymond Chandler și Dashiell Hammett. Nu a fost așa!
În timp ce reciteam Vremea schimbării de Robert Silverberg, mi-am adus aminte de ce nu mi-a plăcut această carte atunci când am citit-o prima dată, în 1995, când a apărut sub titlul Timp al schimbărilor, la editura Pygmalion.
După ce am citit ʺCrucea de cenușăʺ pot spune că această carte mi-a oferit tot ce mi-am dorit plus un bonus.
Când am văzut cartea ʺSecretulʺ de Lee & Andrew Child în pachetul primit de la editura Trei, am știut că o să am o misiune grea.
Pentru mine Codul Twyford a fost adevărată surpriză. Nu aveam nici o așteptare de la această carte și, sincer, nici nu știu ce m-a făcut să o iau și să o deschid. Însă după câteva pagini am fost prins de cârligul de pe copertă și nu am mai vrut sa-i dau drumul.
Când afară este iarnă, dar fără pic de zăpadă ce poți să citești mai bine? O carte cu foarte multă zăpadă, care să te facă să retrăiești iernile de altădată. Așa am ajuns să citesc ʺPradaʺ (recenzia, aici) și apoi am trecut la ʺBaza Zeroʺ, scrisă de Michelle Min Sterling.
Deși nu sunt un fan al literaturii polițiste scandinave, ʺPradaʺ a intrat pe radarul meu din clipa în care am văzut coperta. A fost dragoste la prima vedere! La asta a contribuit și o mare nostalgie după zăpezile de altădată. În plus, prezentarea de pe coperta a patra m-a făcut să sper la un roman horror islandez, cu fantome deloc binevoitoare și alte chestii înfricoșătoare, deși știam că Yrsa Sigurdardottir este o scriitoare de romane thriller 100%.
De fiecare dată când deschid o carte, vreau ca în interior să descopăr o poveste nemaicitită, nemaiauzită, nemaivăzută, nemaiîntâlnită și nemaiimaginată. Ceva nou-nouț! Și uneori chiar primesc ceea ce îmi doresc. Iar alteori, mult mai rar – din fericire, primesc mult mai mult decât mi-am dorit vreodată. ʺNoi, carnivoriiʺ intră în cea de-a doua categorie.
Recunosc că am deschis “Corabia destinului” cu un factor de stres mărit. Amintiri neliniștitoare legate de volumul 3 al trilogiei ʺFarseer, ʺRăzbunarea asasinuluiʺ, scrisă tot de Robin Hobb, începeau să-mi dea târcoale. Nu cred că o să pot să uit vreodată dezamăgirea trăită la citirea acelei cărți, lucru care m-a și determinat să o pun pe Hobb pe lista scriitoarelor de evitat.
“Doamna din lac” este un roman pe care am vrut să-l citesc din clipa în care am aflat de recenzia pe care i-a făcut-o Stephen King, dar am tot amânat. Și a fost pierderea mea.
„Războiul macului” s-a dovedit o carte tare înșelătoare pentru mine. Am fost convins că nu o să-mi placă. Și mi-a plăcut. Am fost convins că este doar un roman young adult siropos. A fost doar la început, apoi a devenit un dark adult 100%. Am fost convins că este un roman în care personajul principal, Rin, este un fel de Hermione, din seria Harry Potter, dar care nu folosește vrăji precum Lumos sau Obliviate, ci lovituri mortale de arte marțiale. Și așa a și fost, dar numai până la un punct. După care Rin s-a desprins de toate tiparele și clișeele posibile și a devenit, cu adevărat, unică!
Când am terminat trilogia “Wayward Pines”, am dorit să citesc tot ce a scris Blake Crouch. Numai că pe măsură ce a trecut timpul, autorul a intrat în umbra altor scriitori consacrați și a romanelor acestora. Însă descoperirea titlului „Materia întunecată” pe raftul cu “Romane de 10 ron” dintr-un chioșc din mall l-a readus în linia întâi a “Cărților pe care trebuie să le citesc imediat”. Și așa am făcut…
Cu un titlu atât de misterios și o copertă înfiorătoare, dar superbă, “Partea de nord a inimii” de Dolores Redondo nu putea să treacă neobservată de subsemnatul. De când am văzut-o, m-am întrebat despre ce e vorba în ea: este un thriller, un roman supranatural, un horror?