Autor: Robert Silverberg
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Paladin
Anul apariției: 2018
Traducere: Radu Mihai Hăulică
În timp ce reciteam Vremea schimbării de Robert Silverberg, mi-am adus aminte de ce nu mi-a plăcut această carte atunci când am citit-o prima dată, în 1995, când a apărut sub titlul Timp al schimbărilor, la editura Pygmalion.
Ce nu mi-a plăcut? Ei bine, are foarte multe descrieri, foarte multe detalii despre planeta unde se desfășoară povestea, o atmosferă foarte melancolică și tristă, nu are pic de acțiune și nici suspans (de la începutul cărții intuiești care este soarta personajului principal).
Acum când am recitit-o am fost surprins să realizez motivele pentru care, de data aceasta, îmi place atât de mult: are foarte multe descrieri, foarte multe detalii despre planeta se desfășoară povestea, o atmosferă foarte melancolică și tristă, nu are pic de acțiune și nici suspans. Da! Câteodată mai am nevoie și de o poveste în care totul este previzibil, o poveste al cărei farmec nu constă în acțiunea furioasă, ci în liniștea și calmul descrierilor.
În Vremea schimbării oamenilor le este interzis să-și deschidă sufletul în fața celorlalți
Povestea are loc pe îndepărtata planetă Borthan, un loc unde coloniștii de pe Terra au impus o societate bazată pe o credință religioasă foarte strictă, intitulată Legământul. Acesta interzice oamenilor să-și deschidă sufletul în fața celorlalți, iar împărtășirea gândurilor sau sentimentelor în public sau chiar în intimitatea propriei case este o crimă absolută. Totodată, rezolvarea oricărei probleme trebuie să aibă loc în tăcere, iar folosirea lui ʺEuʺ, ʺÎnsumiʺ sau ʺMieʺ este considerată un lucru obscen. Nu mai zic de ʺTe iubescʺ… Bineînțeles că toate aceste interdicții și reguli nu fac altceva decât să ducă la înstrăinarea și îndepărtarea oamenilor de semenii lor, adică exact ceea ce s-a urmărit de la început.
Există însă două excepții. Prima o constituie desemnarea la nașterea fiecărui copil a unui frate sau soră-liant, din familii diferite, și cu care este permisă o formă limitată de intimitate, dar respectându-se anumite reguli de etichetă. Iar a doua este confesorul profesionist, adică o persoană plătită să asculte orice fel de mărturisire, care poate conține de la cele mai ascunse și murdare secrete până la cele mai plictisitoare banalități. Avantajul acestei ultime variante îl constituie obligația confesorului de a nu spune nimic din cele auzite, indiferent cât de șocante ar fi acestea, el fiind doar un intermediar între cel care se confesează și zeul căruia îi este trimisă confesiunea.
Vremea schimbării este scrisă sub forma unui jurnal ținut de un prinț aflat în exil
Cartea este scrisă sub forma unui jurnal ținut de Kinnall Darival, un prinț aflat în exil. Paginile fac referire la copilăria trăită la curtea tatălui, necesitatea de a pleca în exil, construirea unei noi vieți și întâlnirea care îi va schimba complet destinul. Întâlnirea respectivă este cu un pământean (Bineînțeles! Cine altcineva putea să facă trafic de droguri în viitor?! Dacă era și român picam de pe canapea) care îi prezintă un drog ce ar putea duce la distrugea tuturor barierelor dintre oameni, un drog care permite împărtașirea unui fel de telepatie cu ceilalți și care, în final, ar face exact ceea ce Legământul interzice: să apropie oamenii.
După ce-l consumă, Kinnall devine entuziasmat de substanța respectivă și încearcă să determine cât mai mulți oameni să o folosească. Însă intențiile sale de a introduce populația planetei într-o nouă eră a împărtășirii sentimentelor nu este deloc pe placul autorităților…
Ai impresia că scriitorul a vizitat planeta Borthan
Oricine se apucă să citească Vremea schimbării trebuie să fie pregătit pentru cantitatea uriașă de detalii prezentate de Silverberg despre planeta Borthan, oamenii care o locuiesc și credința lor. Cartea este plină de amănunte despre istorie, mituri, geografie, biologie, politică, reguli sociale și birocratice, lucru care mă face să cred că scriitorul american a vizitat cumva această planetă, a auzit povestea prințului și a decis să o transpună pe hârtie aici, pe Terra.
Mai mult, prezentarea detaliată a drogului cu toate efectele și post-efectele sale m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva Silverberg ʺa testatʺ și el ceva la vremea lui… Având în vedere că romanul a fost publicat în 1971, când drogurile și consumul acestora erau ceva destul de obișnuit, înclin să cred că da. Oricum, mi-a plăcut să citesc toate aceste informații deoarece au făcut ca planeta Borthan să fie vie și, lucrul cel mai important, diferită de tot ce am citit până acum.
Vremea schimbării a câștigat premiul Nebula pentru cel mai bun roman
La final de recenzie, ce pot spune liniștit este faptul că Vremea schimbării este o carte foarte bună, care m-a prins așa cum nu credeam că o să mă prindă având în vedere impresia lăsată de prima lectură. Din păcate, pentru mulți cititori, inclusiv eu, folosirea drogurilor pentru a atinge iluminarea spirituală, pentru a obține mult-râvnita ʺlibertate, egalitate și fraternitateʺ nu mai este ceva nou și inedit…
De fapt, pot spune că timpurile actuale sunt radical schimbate față de ce era în 1971, prin urmare Vremea schimbării poate părea depășită. Însă modul minunat, chiar poetic uneori, în care este scrisă, tonul melancolic al poveștii care, apropo, este foarte ușor de citit, evoluția personajului principal dintr-un prinț răsfățat într-un erou/ Mesia care vrea să schimbe o planetă, toate acestea nu mă pot face decât spun: ʺMie mi-a plăcut foarte mult!ʺ și ʺEu o recomand cu dragă inimă!ʺ.
P.S.: În 1972 Vremea schimbării a câștigat premiul Nebula pentru cel mai bun roman, distincție acordată de SFWA, Asociația Scriitorilor Profesioniștii de SF.
