Când românul a încercat să împace şi capra, şi varza… în cazul unor cuvinte împrumutate din alte limbi, au apărut dubletele. Ambele variante – un cuvânt adaptat la limba noastră, celălalt fiind chiar forma împrumutată – sunt acceptate de specialişti ca fiind corecte, prin urmare nu greşeşti indiferent cum o dai.
Sunt cuvinte pe care le folosim des, dar nu întotdeauna corect. Poate pentru că fiind împrumutate din alte limbi, simţim nevoia să păstrăm pronunţia sau scrierea lor iniţială.
… n-a făcut mofturi la poză” – asta ca să închei propoziţia începută în titlu .
Ha! Dacă eu sunt destinatara pachetului, poate şi “să dăruie”, şi “să dăruiască”! Câtă vreme cărţile ajung la MINE, jur că nu-mi pasă ce formă a verbului alege… generosul. Însă mă lasă doamna profesoară să accept liniştită un astfel de cadou?! N-ai să vezi!
Mult timp m-am chinuit cu “voiam” sau “vroiam”. Ajunsesem chiar la un moment dat să le înlocuiesc în exprimare/scriere cu “doream” ca să nu-mi mai bat capul.
Sau… de ce să fie lucrurile simple când pot fi atât de complicate? Cam pe acest principiu ar putea crede mulţi că se bazează gramatica limbii române şi n-ar fi prea departe de adevăr.
Dacă mă întrebi pe mine, îţi voi spune că ambele forme sunt corecte şi… perfect reale .
Pentru unii, cade cu “z” … Pentru alţii – cu “s”. Aşa că am apelat la doamna profesoară pentru a ne lămuri cum este corect: trăznet sau trăsnet? Bineînţeles, s-a născut o întreaga discuţie în jurul lui “z” şi “s”, sistematizată mai jos:
(Pentru cititorii grăbiţi : CORECT ESTE TRĂSNET!
“Ţi-a scăpat o cratimă în plus”, vine mesajul de la doamna profesoara şi mie mi se face rău pe loc. Decât să-mi facă ea observaţie, mai bine mă baţi! Unde e, c-o mănânc?!! În fine, intru pe blog, îmi corectez ruşinată textul şi… o rog pe doamna profesoară să ne explice de ce prescurtarea de la “bacalaureat” e “bacul” si nu “bac-ul”.
Da, ştiu, s-au scris tone de indicaţii pe acest subiect. Cu toate acestea, mulţi continuă, cu o nonşalanţă incredibilă, să-l uite pe bietul… “pe”. Aşa că încercăm şi noi să lămurim problema cu ajutorul doamnei profesoare…
Uneori când vrei să fii politicos/politicoasă în scris rişti să strici totul din cauza… unei liniuţe . Am văzut în ultima vreme toate variantele posibile: dna/d-na, dv/dvs; dlui/d-lui, de ne-a luat ameţeala. Aşa că am pus mâna pe telefon şi am întrebat-o pe dna/d-na profesoară: cum e corect?
Ca orice domeniu, gramatica are propriile „fiţoase”, sub forma unor verbe care nu suportă decât anumite timpuri şi moduri. Acum între noi fie vorba, decât să le foloseşti greşit şi să te faci de râs, mai bine cauţi sinonime pentru ele. Sau stai puţin şi studiezi lista de mai jos întocmită de doamna profesoară special pentru noi.
Sunt convinsă că ai auzit când “Nu fă asta!”, când “Nu face asta!”. De aceeaşi problemă te-ai lovit cu “a zice”: “nu zi/nu zice”! Până la urmă, cum e corect?
Dacă asculţi ştirile despre valul de refugiaţi din Europa, indiferent la ce post de televiziune, ai putea crede că “emigrant” şi “imigrant” sunt sinonime perfecte. Am auzit reporteri care amestecau cele două cuvinte în aceeaşi frază de ameţisem complet. Aşa că am rugat-o azi pe doamna profesoară să ne explice diferenţa între termeni.
Da, ştiu, pe toţi ne enervează acel “maximum”! Sau “minimum”! Dar, până la urmă, cum e corect: maxim sau maximum, minim sau minimum? Vestea proastă e că TOATE variantele sunt corecte, în funcţie de context. Vestea bună e că o avem pe doamna profesoară care să ne explice când o folosim pe una sau pe cealaltă.