„Înşală SAU înşeală – cum este corect„… a fost toată viața mea o întrebare cu un răspuns foarte simplu. Ambele variante sunt greșite din punct de vedere moral. În schimb, în manualele de gramatică scria, până nu demult, că prima formă era cea corectă. Ei bine! Tot ce am știut că este greșit a devenit CORECT!
(Să ne fie clar: doar din punct de vedere gramatical. Moral… ramâne cum am stabilit.)
Iar eu sunt în stare de șoc!
Nu mă întreba ce mi-a venit să deschid în această seară DOOM – ediția 2021 și să verific dacă nu cumva conjugarea verbului “a înșela” a suferit unele modificări. Probabil pentru că în atâtea cazuri forma greșită a devenit normă, am avut așa un sentiment că același lucru s-a întâmplat și cu imoralul de “a înșela”.
Și vai, cele mai negre temeri ale mele s-au adeverit! Căci în DOOM, ediția a treia, scrie negru pe alb că “a înșela” la prezent, persoana a treia singular (el/ea…), acceptă, mai nou, ambele forme. Prin urmare, cei care înșală/înșeală o pot face liniștiți mai departe. Și cu a, și cu ea.
Desigur, n-am avut liniște și am verificat și alte verbe care până nu demult fuseseră în situația lui “a înșela”. Multe acceptă acum ca fiind corectă la persoana a treia singular și forma pe care eu una m-am straduit s-o evit ani de zile.
A așeza – așază /așează – ambele forme sunt corecte
A deșela – deșală /deșeală – ambele forme sunt corecte
A deșerta – deșartă/ deșeartă – ambele forme sunt corecte
În schimb:
A șantaja – corect: șantajează. Sunt greșite următoarele forme: șeantajază; șeantajează; șantajază
Articolul din 2016 nu-l voi șterge. Îl păstrez aici pentru puriștii revoltați. Cu mine în frunte…