Gen sau ceva de genu'... - Ce spun specialiştii despre "moda lingvistică"
Gen ceva de genu

Gen. Sau ceva de genu’… – Ce spun specialiştii despre această nouă “modă lingvistică”

Cum am ajuns să folosim “gen/ sau ceva de genul…” oriunde, oricând şi oricum?

Şi când spun “să folosim” mă includ şi pe mine, căci m-am surprins de nenumărate ori terminându-mi frazele cu cuvântul “gen” sau cu expresia “ceva de genul”. Până într-o zi când, enervată pe lipsa mea totală de rezistenţă în faţa expresiilor folosite de generaţiile mai tinere 🙂 , am încercat să caut explicaţii. Şi am găsit un articol excelent în “Dilema Veche” semnat de profesoara Rodica Zafiu:

Uzul cel mai nou şi mai puţin cunoscut al lui gen este reprezentat de contextele în care cuvântul a devenit o simplă marcă a aproximării şi a relativizării, aplicate enunţului în ansamblu. Practic, a devenit un mijloc prin care vorbitorul îşi atenuează afirmaţiile sau cererile.

“Gen” imită o particularitate conversaţională a englezei americane

În această ipostază, gen apare în oralitate, mai rar în scris (de exemplu, în mesaje rapide şi subiective din Internet). Neobişnuită este şi poziţia sa, în finalul enunţului, unde este rostit cu o intonaţie particulară.

„Scumpe (pentru ce au în ele) şi nasoale (finisare din ciocan, gen)“.

„Este. În frigider. De porc şi de pui. Gen“.

Citatele de mai sus sunt din 2009, ceea ce atestă circulaţia cuvântului încă din urmă cu câţiva ani. Pe atunci se pare că exista, pe un post muzical de televiziune, şi o emisiune intitulată România, gen!). În acea perioada, unii îi atestau caracterul de modă lingvistică şi îi sugerau posibila efemeritate.

În prezent, construcţia pare să cunoască o răspândire tot mai mare în limbajul tinerilor. Există raţiuni ale extinderii: deşi e foarte probabil ca gen să imite o particularitate conversaţională a englezei americane (folosirea informală, interjecţională a lui like, în final de enunţ: „goes there every day, like“), nu e imposibilă nici evoluţia internă: comparaţia cu un prototip implică aproximare, lucru mai evident într-o expresie echivalentă, destul de folosită (chiar în final de enunţ) – ceva de genu’: „Are gust de… şobolan mort sau ceva de genul!“ „Afişare aiurea (sau ceva de genu)“.

“Ceva de genu’” sugerează o distanţare „cool“ de propriile afirmaţii

Tind să cred că gen nu are cele mai mari şanse de impunere, din motive de analogie şi de specific al limbii: ca şi Naţional Arena, e o structură care poate avea succes la un moment dat, dar fără a deveni (cel puţin aşa sper) un model pentru construcţii similare. Aş paria mai curînd pe ceva de genu’, ca particularitate strict colocvială de a exprima indiferenţa la nuanţe şi distanţarea „cool“ de propriile afirmaţii. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010). 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!