Aștept “Focul viu” din 1993, de când am citit despre ea în introducerea la romanul “Carrie”. Deși mă gândeam că o să treacă ceva timp până când o să reușesc să o am, nu mi-am imaginat totuși că o să fie nevoie de 30 de ani pentru asta! Dar există o vorbă: “Lucrurile bune vin la cei ce știu să aștepte”! Așa că am așteptat, am așteptat, am așteptat, am așteptat până când a venit… Și cum a venit!!! Cu un conținut pe măsură și o coperta minunată… Stephen King și Nemira nu m-au dezamăgit nici acum!
Înainte de “Jocurile foamei”, de “Divergent”, de “Al 5-lea val” și de alte romane în care eroine adolescente înfruntă armate de bărbați neputincioși în fața istețimii și curajului acestora, înainte de existența termenului Young Adult, a existat o carte mititică (cel puțin așa este ediția românească) intitulată “Ritual de trecere” de Alexei Panshin.
Când am cumpărat “Spider-Man/ Black Cat: Infernul violenței”, am crezut că o să am de-a face cu o poveste ușoară, cu replici amuzante, cu personaje adolescentine în care hormonii își fac de cap. Nici că puteam să mă înșel mai mult!
Înainte de a trece la recenzia propriu-zisă, trebuie să vă spun un secret. Titlul “Toate sistemele în alertă” nu se referă la un roman, ci la o nuvelă, iar volumul “Toate sistemele în alertă” conține nu o nuvelă, ci două. În mod ciudat, nici unul dintre aceste două lucruri nu este menționat pe undeva, nici pe oribila copertă, nici în interiorul volumului. De ce?
Când am văzut prima dată “Unde pădurea întâlnește stelele” de Glendy Vanderah, mi-am zis: “O carte cu zâne… E perfectă pentru Ana!” Dar când am citit că, de fapt, cartea este “despre un copil misterios care îi învață pe adulți cum să iubească” era să o pun la loc în raftul librăriei.
Când am văzut pentru prima dată această carte, am fost convins de două lucruri: a) este un roman Young Adult și b) are influențe steampunk. Așa că am citit prezentarea și am descoperit că a) din fericire, nu e deloc Young Adult și b) din nefericire, nu este steampunk, ci un thriller noir. Am vrut să renunț la ea, dar ceva, nu știu ce, m-a îndemnat să o iau și să o citesc. Și după ce am terminat “Fata cu un ceas în loc de inimă” am adăugat numele scriitorului pe lista autorilor de urmărit și am descoperit cu groază că din trei cărți publicate în România, doar două mai sunt disponibile. Uffff!!!
Am citit pentru prima dată romanul ‟Substituirea” în 1992, cred, când a apărut pe piață cu titlul ‟Stea dublă” (care este, de fapt, traducerea exactă a titlului original) și mi-a plăcut. E drept că la începutul anilor ’90 nici nu prea aveam cu ce să-l compar. De atunci l-am mai recitit de câteva ori și de fiecare dată am rămas cu aceeași părere bună. Anii au trecut și în 2017 editura Paladin a tipărit o nouă variantă a cărții: copertă nouă, traducător nou, titlu în română nou-nouț. Nu a durat mult până când mi-am pus întrebarea: Oare noua variantă o să-mi placă la fel de mult? Răspunsul, mai jos…
A fost cea mai dificilă carte de recenzat de când am început “jobul” la anaarecarti.ro. Până acum nu am mai avut parte de o carte în care punctele forte ale poveștii să fie în același timp și cele slabe. Tare dificil. Dar nu imposibil!
“Dans la abator” este o carte pe care vrei să o citești într-un weekend? Da! Și poate încă o zi, luni, în metroul care te duce la serviciu. Dar este o carte perfectă pentru un weekend? Nu! Este prea întunecată și lipsită de orice rază de speranță pentru umanitate. De ce zic asta? Ei bine…