Autor: Robert A. Heinlein
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Paladin
Anul apariției: 2017
Traducere: Horia Cocoș
Am citit pentru prima dată romanul ‟Substituirea” în 1992, cred, când a apărut pe piață cu titlul ‟Stea dublă” (care este, de fapt, traducerea exactă a titlului original) și mi-a plăcut. E drept că la începutul anilor ’90 nici nu prea aveam cu ce să-l compar. De atunci l-am mai recitit de câteva ori și de fiecare dată am rămas cu aceeași părere bună. Anii au trecut și în 2017 editura Paladin a tipărit o nouă variantă a cărții: copertă nouă, traducător nou, titlu în română nou-nouț. Nu a durat mult până când mi-am pus întrebarea: Oare noua variantă o să-mi placă la fel de mult? Răspunsul, mai jos…
Eroul cărții este Lawrence Smith, un actor simpatic, aflat de ceva timp între două joburi, cunoscut în lumea artistică a viitorului drept Marele Lorenzo. El este angajat, în cel mai mare secret, să-l înlocuiască pe politicianul Joseph Bonforte care a fost răpit tocmai când urma să participe la o importantă ceremonie pe Marte, ceremonie care urma să stabilească o dată pentru totdeauna modul în care omenirea se va înțelege cu marțienii. Pentru bani, dar și pentru provocarea oferită de acest rol inedit și dificil actorul acceptă și, spre surprinderea tuturor și mai ales a sa, se descurcă perfect.
Talentul său duce la prelungirea jobului și, în scurt timp, actorul ajunge să se identifice perfect cu cel pe care îl înlocuiește: îi intuiește posibile decizii, scrie discursurile ca și cum ar fi fost dictate de cel răpit etc. La un moment dat, politicianul este găsit, însă starea sa de sănătate este atât de proastă încât Lorenzo nu are ce face și continuă să-și joace rolul în fața omenirii și a extratereștrilor. Și cam asta este tot…
Dacă nu ar fi fost vorba de marțieni & nave spațiale, ar putea fi un roman cu picioarele pe pământ
Cartea are și părți bune și rele. Cele bune… Dacă nu ar fi fost vorba de marțieni, nave spațiale și faptul că acțiunea are loc în viitor, ar putea fi un roman cu picioarele pe pământ, ca să zic așa, un roman care poate să fie citit de oricine, nu numai de fanii SF. Personalitatea și părerea extraordinar de bună a eroului despre sine și mai ales despre interpretările sale aduc în poveste o serie de momente amuzante. Tehnologia, adică folosirea reportofoanelor, a riglei de calcul sau faptul că personajele merg la telefon (să nu uităm că romanul a fost publicat pentru prima oară în 1956), a constituit iar o sursă de zâmbete.
Cele rele… Nu prea se întâmplă multe. Povestea este simplă și previzibilă, iar tensiunea și suspansul sunt la cote destul de scăzute. Personajele sunt banale și lipsite de orice profunzime. Totul e împărțit între alb și negru, nu există gri sau vreo altă culoare. Eroul pozitiv e pozitiv, cel negativ e negativ, pe cel pozitiv care devine negativ îl descoperi înainte ca acesta să se gândească să-l trădeze pe Lorenzo. Ca să nu mai zic că personajele negative nu sperie pe nimeni. Iar descrierea destul de amănunțită a scenei politice nu îmbunătățește deloc situația. Din contră… Eu nu sunt fan nici al politicii actuale, darămite a celei a viitorului.
Nu cred că ‟Substituirea” merita să primească în 1957 premiul Hugo
Ca să fiu sincer până la capăt, nu cred că ‟Substituirea” merita să primească în 1957 premiul Hugo, unul dintre cele mai importante trofee ale literaturii SF. Mai ales că printre concurenți se număra Isaac Asimov cu excepționala ‟Sfârșitul eternității”. Cu toate acestea, pentru mine romanul a rămas o lectură plăcută în continuare devenind un adevărat oldie but goldie, un moment plin de nostalgie care o să-mi aducă aminte de primele cărți SF citite de mine. Mai mult decât atât, este o carte care poate constitui un punct de plecare pentru alcătuirea unei colecții de romane premiate cu Hugo. Pentru mine așa a fost!
P.S.: Odată cu ‟Substituirea”, Paladin a publicat și restul romanelor semnate de Heinlein și premiate cu Hugo. Sunt de neratat! Iar copertele sunt geniale!
