În cariera mea de cititor de fantasy, am citit câteva romane de Joe Abercrombie. Mi-au plăcut în special cele din ʺPrima legeʺ, trilogia prin care am făcut cunoștință cu acest scriitor și a cărei recenzie o poți citi AICI. Așa că noua serie ʺVeacul nebunieiʺ – cu al ei prim volum ʺUn strop de urăʺ – nu avea cum să mă lase indiferent.
Din clipa în care am văzut cartea Orașul în flăcări, am știut că o să-mi placă. Am avut același vibe ca la ʺPustiul de asfaltʺ de S.A. Cosby (recenzia AICI). Nu știu cum, dar am fost sigur că eroul o să fie un gangster, că o să aibă foarte multe probleme și că la sfârșitul cărții viața lui o să se schimbe radical… în ceva foarte rău.
Din clipa în care am închis în anul de grație 2021 ʺA noua casăʺ, adică prima carte din seria Alex Stern, mi-am dorit să citesc… cu orice preț, ca să zic așa, continuarea.
Ah! Iar suntem în acea perioadă minunată din an!!! Nu, nu… știu că nu este Crăciunul! Sunt zilele când Nemira lansează concomitent cu alte edituri de afară o carte semnată de Stephen King. Și nu este prima dată când face asta!!! La cât mai multe!!!
Cred că Marea liniștii de Emily St John Mandel este cel mai melancolic, liniștit, calm și, în același timp, frumos roman SF citit de mine în ultimul timp. Un roman în care singurătatea călătorului în timp se împletește cu durerea aceluiași călător de a ști cum și când vor muri persoanele pe care le întâlnește, la care se adaugă morbiditatea COVID-ului, viața deloc roz din coloniile de pe Lună și posibilitatea ca întreaga existență umană să fie, de fapt, o mare simulare electronică.
Imediat după ce am terminat de vizionat sezonul 2 din ʺReacherʺ, am simțit nevoia să mai stau puțin în lumea lui. Și cum puteam să fac asta decât recitind o carte cu el.
De când am văzut coperta, am sperat că „Motelul Sun Down” de Simone St. James o să fie o carte cu și despre un motel bântuit de fantome și alte spirite mai mult sau mai puțin răuvoitoare. Și așa și a fost… cel puțin partea cu motelul bântuit. Și a fost super OK.
Atunci când ʺUrzeala tronurilorʺ era Regele serialelor TV, iar cărțile pe care se baza erau în fruntea clasamentelor din întreaga lume, au început să apară fel de fel de liste cu titluri care promiteau cel puțin o acțiune la fel de palpitantă. Pe toate listele, absolut pe toate, se regăsea seria ʺTicălosul Gentilomʺ cu al ei prim volum – Minciunile lui Locke Lamora.
De când am terminat ʺMotelul Sun Downʺ scris de Simone St. James (recenzia AICI), m-am întrebat cum o să fie următoarea ei carte. O să-mi placă sau nu? Editura Crime Scene Press a fost foarte amabilă să mă ajute să găsesc răspunsul la întrebare prin tipărirea romanului ʺCartea cazurilor nerezolvateʺ. Beneficiind de o copertă excelentă și o prezentare perfectă pe coperta a patra, cartea a intrat imediat în atenția mea și pe lista de citit cât mai rapid… Și răspunsul este afirmativ: mi-a plăcut foarte mult!
De multe ori am întâlnit în divese recenzii, de la noi sau… de la ei, expresii precum ʺpaginile se dau singureʺ sau ʺdupă încă un capitol, mă duc la culcareʺ sau ʺa real page turnerʺ… Ei bine, eu fiind mai necredincios din fire, nu le-am crezut o clipă. Însă ʺZero Daysʺ mi-a dovedit cu fiecare cuvânt, paragraf, pagină și capitol citit că expresiile de mai sus sunt adevărate.
ʺNumai minciuniʺ este o carte care m-a surprins foarte mult. M-a surprins prin cât de mult mi-a plăcut de personajul principal: Mickey Gibson. M-a surprins când am realizat că am citit 250 de pagini și nici nu știu cum a avut loc acest lucru. M-a surprins prin multitudinea de răsturnări de situații. Și asta deși aveam de la bun început așteptări foarte mari de la ea…
Când afară este iarnă, dar fără pic de zăpadă ce poți să citești mai bine? O carte cu foarte multă zăpadă, care să te facă să retrăiești iernile de altădată. Așa am ajuns să citesc ʺPradaʺ (recenzia, aici) și apoi am trecut la ʺBaza Zeroʺ, scrisă de Michelle Min Sterling.
ʺScriu povești care merg la inimă. Până când o fac să stea în locʺ… Asta spune Ivar Leon Menger pe coperta volumului ʺCând vin străiniiʺ.
Deși nu sunt un fan al literaturii polițiste scandinave, ʺPradaʺ a intrat pe radarul meu din clipa în care am văzut coperta. A fost dragoste la prima vedere! La asta a contribuit și o mare nostalgie după zăpezile de altădată. În plus, prezentarea de pe coperta a patra m-a făcut să sper la un roman horror islandez, cu fantome deloc binevoitoare și alte chestii înfricoșătoare, deși știam că Yrsa Sigurdardottir este o scriitoare de romane thriller 100%.