Autor: Adrian Tchaikovsky
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Nemira
Anul apariției: 2021
Traducere: Antuza Genescu
Când am terminat de citit ʺCopiii distrugeriiʺ, am realizat că mai mult ca sigur o să recomand această carte în primul și în primul rând datorită personajului negativ. Entitatea respectivă a intrat direct în ʺTop 3: Cele mai terifiante personaje din toate timpurileʺ după extraterestrul cu acid în loc de sânge din seria ʺAlienʺ și Eugene Victor Tooms din serialul ʺDosarele Xʺ.
Pentru cine nu știe, Tooms este un mutant care consuma ficat uman pentru a fi nemuritor (și da… îl obținea exact cum îți imaginezi!) și care avea însușirea terifiantă de a se strecura prin orice gaură, indiferent cât de mică era. Motiv pentru care o perioadă am fost obsedat să închid cât mai ermetic camera în care dormeam. Acopeream inclusiv prizele… Ale tinereții valuri!
Ce am trăit când m-am întâlnit cu personajele mai sus menționate am simțit atunci când entitatea din ʺCopiii distrugeriiʺ a început să facă primele victime. Sentimentele de neajutorare, de teroare, de groază și dorința de a-o distruge cu orice preț au fost prezente și acum. Iar acest lucru… mi-a plăcut atât de mult, încât am început să însemn paginile respective și, pentru prima dată în cariera mea de cititor, după ce am terminat cartea le-am recitit pe toate.
„Copiii distrugerii” începe în viitor când Terra trimite în spațiu nave de terraformare
Acțiunea cărții începe în viitor când Terra trimite în spațiu nave de terraformare în speranța că astfel va coloniza planete îndepărtate pe care cândva vor trăi oameni. Una dintre aceste nave, Aegean, cu un echipaj de 13 persoane, tocmai a sosit într-un sistem solar îndepărtat, în care se află planete capabile să susțină viața umană.
Deoarece Nod, planeta aleasă de Terra pentru terraformare, este plină de forme de viață indigene, echipajul se împarte în două grupuri. Unul, condus de căpitanul echipajului, rămâne aici pentru cercetări, analize și catalogări, iar celălalt, condus de secundul său, un tip cam ciudat pasionat de caracatițe pe care, clandestin, le crește și cărora le dezvoltă inteligența la bordul navei, pleacă spre o altă planetă, Damascus, pentru a pune în aplicare planul de terraformare. Numai că…
Un virus electronic trimis de Pământ distruge sistemele electronice ale exploratorilor noștri și, ca efect colateral, aproape că îi omoară pe toți. Apoi, pe Nod, în afară de specii inofensive și nepăsătoare, mai există ceva… mortal, nemilos, tenace, capabil de orice, aparent indestructibil și foarte inteligent. O entitate care susține inocentă că nu vrea decât să ʺPornim într-o aventurăʺ în timp ce infectează și anihilează rapid puținii oameni de pe planetă și pornește voioasă spre stația spațială care orbitează Damascus.
Tipul cu caracatițele, singurul om rămas în viață
Din fericire, tipul cu caracatițele, care acum este singurul om rămas în viață în acest sistem solar aflat la 30 de ani lumină de Terra, izbutește să-i strice planurile și-i doboară naveta în oceanul planetei, unde o și îngroapă. Pe măsură ce trece timpul, Damascus ajunge casa caracatițelor devenite superinteligente și super numeroase, motiv pentru care încep să se mute în spațiul cosmic unde ajung să se lupte pe fiecare centimetru locuibil. Singurul loc de pe planetă rămas liber și de care nimeni nu se apropie este cel în care s-a prăbușit naveta cu entitatea de pe Nod și care a devenit un loc interzis, tabu. Dar…
După câteva mii de ani de la aceste evenimente, nava Voyager, cu un echipaj format din oameni, păianjeni (povestea lor de iubire se regăsește în cartea anterioară, ʺCopiii timpuluiʺ, recenzia chiar AICI) și inteligența artificială bazată pe personalitatea savantei Avrana Kern (amănunte despre ea se găsesc tot în cartea anterioară), ajunge prin zonă după ce recepționează câteva mesaje radio misterioase.
În mijlocul unui adevărat război între caracatițe
În loc de ʺBine ați venitʺ, nou-veniții se pomenesc în mijlocul unui adevărat război între caracatițe. Cu câțiva ani în urmă, una dintre ele a eliberat entitatea din naveta îngropată deoarece credea că este o armă. Nu a fost… și, în scurt timp, entitatea, care a hibernat până atunci, a cucerit și transformat toate caracatițele de pe planetă. Și în timp ce octopodele din spațiu se ceartă dacă distrug planeta infectată sau caută să o salveze, se pomenesc pe capul lor cu oamenii și păianjenii…
Bun! Trăgând linie, avem oameni, păianjeni, caracatițe și o entitate care susține că nu vrea decât să ʺPornim într-o aventurăʺ (știu că este o propoziție complet banală, dar când entitatea o pronunța simțeam o stare de neliniște cum nu am mai trăit demult. Este cea mai terifiantă și născătoare de coșmaruri propoziții citite în ultimele luni. Și am citit multe!)… Ce se poate întâmpla când toate aceste specii complet diferite ajung să fie implicate într-o luptă pe viață și pe moarte? Nimic bun!
Copiii distrugerii, o poveste care conține suspans, teroare și aventuri uluitoare
Totodată, avem o poveste care conține suspans, teroare și aventuri uluitoare, dar care descrie și emoții (fericire, groază, disperare sau frustrare indiferent dacă vorbim de oameni, caracatițe, păianjeni și de ce nu, entitate), dar și tehnologii neobișnuite. Avem un personaj negativ terifiant, pe care iubești să-l urăști și care m-a fascinat cu modul lui complet neuman de a gândi și de a vedea lumea. Avem problemele legate de găsirea unui limbaj comun cu o specie extraterestră. Avem o lume plină de creaturi incredibile.
Apropo, mi-au plăcut la nebunie paginile în care aceste creaturi sunt descrise. Am o slăbiciune pentru orice text în care apare ceva sau cineva care nu este de pe Terra și care se comportă complet neobișnuit și de neînțeles pentru noi, oamenii. Iar ʺCopiii distrugeriiʺ mi-a oferit asta.
Adrian Tchaikovsky are ceva pasiuni secrete pentru ființele cu multe picioare și tentacule
Ca să fiu sincer, la prima vedere, povestea din carte seamănă cu cea din ʺCopiii timpuluiʺ: un sistem solar îndepărtat, savanți umani care se țin de prostii, creaturi cu multe… chestii atașate de ele, experimente care dau greș și provoacă o luptă al cărei final nu-l poate prezice nimeni. Dar asta este exact ce am iubit la cartea anterioară, așa că nu m-a derajat niciun pic. În plus, diferențele sunt mult mai multe și m-au ținut cu sufletul la gură până la ore târzii în noapte.
Sfârșitul cărții este perfect și m-a făcut supercurios în legătură cu cartea a treia, ʺChildren of Memoryʺ, care sper să fie publicată și la noi. În plus, ʺCopiii distrugeriiʺ m-a convins că Adrian Tchaikovsky are ceva pasiuni secrete pentru ființele cu multe picioare și tentacule. Mă întreb ce creatură va apărea în volumul trei al seriei, după păianjeni și caracatițe? Și cine o să fie personajul negativ?
Așa că, în loc de o încheiere savantă, ʺCopiii distrugeriiʺ este continuarea de neratat la excelentul ʺCopiii timpuluiʺ!
