Autor: Tracy Sierra
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Trei
Anul apariției: 2024
Traducere: Mihaela Negrilă
Pânda de noapte este un roman tare viclean. După ce m-a cucerit cu prezentarea de pe coperta a patra și cu o primă copertă demnă de afișul unui film horror, Tracy Sierra s-a jucat efectiv cu nervii, cu emoțiile, cu speranțele și cu dorințele mele… deoarece nimic din ce credeam că o să se întâmple nu s-a întâmplat, nimic din ceea ce mă așteptam să citesc, nu am citit! Nimic, chiar nimic!
Iar acest lucru poate să fie atât frustrant, cât și minunat în același timp. Motiv pentru care a și luat cele cinci stele mult râvnite (zic eu!).
Dacă mă apuc să povestesc ce se întâmplă în carte, voi strica absolut totul. Așa că voi spune doar că tot ce este trecut pe coperta a patra este exact și corect:
ʺPași pe trepte. Doar o secundă să reacționezi. Ce se întâmplă în continuare va decide totul.
Singură acasă cu copiii în timpul unei furtuni, o mamă aude un zgomot…
Singură acasă cu copiii în timpul unei furtuni, o mamă aude un zgomot — în casele vechi se aud tot timpul zgomote. Dar acesta e tulburător de familiar: un pas neobișnuit de greu și de lent, care urcă pe scară.
Vede silueta unui bărbat pe hol, învăluită în umbre. Îngrozită, își trezește în liniște copiii și-i împinge în cea mai veche parte a casei, într-o cămăruță secretă. Se ascund toți în timp ce bărbatul îi caută și încearcă să-i ispitească pe copii cu promisiuni și s-o convingă pe mamă să iasă la lumină.
În bezna sufocantă, femeia încearcă să-și păstreze calmul și să facă un plan. Să caute o armă sau o cale de evadare? Însă apoi îl zărește. Chipul acela. Vocea aceea. Și își dă seama că situația e și mai gravă decât se temea, pentru că știe exact cine e bărbatul — și ce vrea.ʺ
Însă există o șmecherie…
Pânda de noapte te urcă și te coboară prin paranoia, frustrare, furie, durere, groază, tristețe, neliniște
Prezentarea de mai sus se referă la un sfert din carte. Ce urmează după este un montagne russe amețitor care te urcă și te coboară prin paranoia, frustrare, furie, durere, groază, tristețe, neliniște. Și toate acestea se regăsesc în fiecare capitol, în fiecare pagină. Deși acest lucru mi-a plăcut foarte mult, recunosc că inițial mă așteptam la altceva.
Înainte să mă apuc să citesc ʺPânda de noapteʺ, am fost convins că fiecare capitol o să fie plin cu lupte violente pentru supraviețuire, cu o eroină care fuge din cameră în cameră, cu un intrus care o urmărește neîncetat, cu o confruntare sângeroasă în bucătărie și o luptă finală în dreptul ușii de la intrare. Nu a fost așa, dar nu sunt deloc dezamăgit deoarece rezultatul final mi-a depășit toate așteptările.
Povestea din cele trei sferturi rămase din carte este rezultatul stării destul de nesigure și foarte fragile din punct de vedere psihologic și emoțional a eroinei. Iar acest lucru a făcut ca orice să fie posibil, indiferent cât de nebunesc ar putea fi, și m-a determinat să-mi pun fel de fel de întrebări precum: Chiar a fost un necunoscut în casă? Copiii ei chiar există? Vede fantome în jurul ei? Este totul urmarea stresului în care trăiește? Sau rezultatul unei imaginații bogate și bine alimentate cu conținutul unei sticle de vin? Au fost pagini în care am urât-o pe Tracy Sierra că mă făcea să-mi pun asemenea întrebări, dar în același timp am apreciat modul în care a manipulat intriga, personajele și, în final, chiar pe mine.
ʺEra cineva în casăʺ. Este propoziția de coșmar cu care începe cartea, suficient de puternică pentru a te agăța și a te face să te scufunzi în poveste. Însă nimic nu se compară cu:
– Mami, ai zis că nu există monștri.
„Pânda de noapte”, Tracy Sierra
Își lăsă în jos capul, simțind cum asupra ei se coboară o greutate imensă.
– Îmi pare rău, șopti. Am mințit.
… practic când am văzut dialogul de mai sus a fost momentul când am realizat că TREBUIE să citesc această carte, deoarece TREBUIE să știu cum se termină. Și se termină foarte bine!
